Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici cere corectarea Legii salarizării

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) va organiza, miercuri, un miting de protest în faţa Camerei Deputaţilor, solicitînd demisia preşedintelui Camerei inferioare a Parlamentului, Valeriu Zgonea, şi „corecţia nedreptăţii” făcută celorlalţi funcţionari publici prin aprobarea Legii privind salarizarea pe anul 2015 prin care s-au majorat salariile pe aceleaşi funcţii publice doar pentru instituţiile de prim rang.
„Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), organizaţie sindicală ce reuneşte funcţionari publici şi personal contractual din administraţia publică centrală şi locală, critică atitudinea părtinitoare pe care dumneavoastră şi instituţia pe care o reprezentaţi aţi manifestat-o, aducînd prejudicii prin discriminarea funcţionarilor publici din instituţiile publice din România, atunci cînd aţi legiferat OUG 83/2015 prin Legea 71/2015, legea salarizării, şi aţi corectat salariile pe aceleaşi funcţii publice numai pentru instituţiile de prim rang, mai precis Parlamentul României, Preşedinţia României, aparatul de lucru al Guvernului etc., încălcând principiul de drept, conform căruia, o lege se aplică tuturor celor care se află în acelaşi context juridic”, afirmă SNFP, într-o scrisoare deschisă adresată lui Valeriu Zgonea.
În opinia sindicaliştilor, „această atitudine sfidătoare pe care aţi manifestat-o prin aprobarea Legii 71/2015 privind salarizarea pe anul 2015 a demonstrat, încă o dată, subiectivismul şi dispreţul pe care deputaţii îl au faţă de angajaţii din teritoriu, funcţionari publici care asigură, prin activitatea lor, buna funcţionare a statului de drept”, se mai spune în documentul semnat de preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu şi citat de Agerpres.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.