Clujul festivalelor, festivalele Clujului …

Stand – up comedy, blues, SoNoRo

Luna noiembrie este şi ea o lună a festivalelor, o lună ce ne ţine ocupaţi cu programe interesante, de onorat. Voi prezenta, la modul general acuma, cele trei festivaluri ale lunii noiembrie 2015 şi încep cu …

Festivalul internaţional de stand – up comedy sau … FISC !

Se desfăşoară în perioada 2 – 8 octombrie, pe scena Casei de cultură a studenţilor. Pentru cea de a 3 – a ediţie, sînt invitaţi Teo, Vio şi Costel (luni, 2 noiembrie; 20. 00), 4×4 Băieţi Fierbinţi (miercuri, 4 noiembrie), Raul, Sergiu şi Andrei (vineri, 6 noiembrie), Nicu, Badea, Bordea (duminică, 8 noiembrie).

Director artistic al FISC – ului este Nicu Bendea, preşedinte de festival Iancu Şerbănescu.

Cluj Blues Fest 2015

Festivalul internaţional de blues se află la cea de a 2 – a lui ediţie, una care propune cinci trupe de blues din ţară şi de peste hotare, workshop – uri, expoziţii şi prezentări de instrumente, vizionări de filme documentare dedicate istoriei blues – ului.

6 – 7 noiembrie, sala ‘Reduta’ – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, înseamnă Vali Sir Blues Răcilă şi Rareş Totu & invitaţii săi (România), Dean Bowman (Statele Unite), Ryan Donohue (Statele Unite), Matyas Pribojsky (Ungaria), Marius Dobra Band (Austria), A. G. Weinberger (România).

Important este faptul că festivalul Cluj Blues merge mai departe. Cum îi cunosc bine pe cei implicaţi în organizarea Cluj Blues Fest, am încredere că acest festival va avea continuitate, bucurînd miile de iubitori ai genului. Gen muzical vocal şi instrumental cu origini încă de la sfîrşitul secolului al XIX – lea, o formă de comunicare a sentimentelor de către sclavi.

SoNoRo

13 – 15 noiembrie

La Cluj – Napoca sînt programate patru concerte, locaqţiile fiind Banca Naţională, Biserica Reformată Calvină, Turnul Croitorilor şi sala Auditorium Maximum. Artişti invitaţi sînt Diana Ketler (pian), Anna Liisa Bezrodny (vioară), Alissa Margulis (vioară), Christian Naş (violă), Răzvan Popovici (violă), Jan Erik Gustaffson (violoncel), Valentin Răduţiu (violoncel), Graffin Philippe (vioară).

Programele de concert conţin lucrări de Ceaikovski, Arentsky, Arvo Part, Peteris Vasks, Franz Schubert, Jean Sibelius, Beethoven, Mahler, Schonberg, Brahms.

Mă voi opri asupra fiecărui festival în parte, la timpul potrivit.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.