Iohannis – tot mai “pe lîngă”

Ilie CĂLIAN

CALIANUn jalnic scandal a izbucnit recent, plecînd de la un pretext tragic: moartea unui poliţist motociclist de la “Circulaţie”, din convoiul vicepremierului Gabriel Oprea. Este, din nou, un jalnic spectacol al exploatării unui moment tragic (moartea unei persoane) în folosul unor politicieni. Nu mă interesează aspectele strict concrete ale acelui accident, întrucît este suficient să înţelegem două aspecte ale problemei. În primul rînd, toată lumea a acceptat că acolo a existat o groapă . Că ar fi trebuit acoperită, că ar fi trebuit (mai bine) semnalizată – asta este altă chestiune. Cert este că acel motociclist profesionist ar fi trebuit s-o vadă şi s-o ocolească (fiind cine era, adică nu un “amator”). Putem discuta mult despre asta – adică despre vina celor cu gropile şi despre “eroarea umană”. Însă, a transforma asta într-un subiect politic este o dovadă de ticăloşie. Or, tocmai despre asta este vorba. Cei care au urmărit, cît de cît, viaţa politică, de la alegerea lui Iohannis ca preşedinte, pînă astăzi, pot constata că problema principală a “noului” PNL şi a geniului de la Sibiu a fost descoperirea unei fisuri în coaliţia condusă de PSD, fisură care ar fi trebuit să fie UNPR, în frunte cu Gabriel Oprea. Generalul de patru stele – pînă la un punct, răsfăţat de Traian Băsescu – a fost curtat în fel şi chip, pentru a realiza “defectarea” din Coaliţia condusă de PSD. Ce-i drept, după cîtă minte şi carte are, Oprea a lăsat un loc pentru felurite supoziţii, dar a sfîrşit prin a declara că rămîne credincios Coaliţiei şi, chiar mai mult, lui Victor Ponta, personal, ca prim-ministru.

Permanent, maşinăria “noului” PNL, în frunte cu preşedintele Iohannis, din ce în ce mai penibil, a adoptat o propagandă schizofrenă: pe de o parte, cerea permanent (o fac şi acum) alţi miniştri, iar acum demisia lui Oprea, dar, pe de altă parte, nu a făcut niciun gest serios pentru a demonstra că ar avea un program de guvernare ca adevărată alternativă la acela al Coaliţiei PSD. În realitate, atacul la adresa lui Oprea este tot un atac steril la adresa Coaliţiei, atac a cărui sterilitate nu va conduce decît la erodarea încrederii şi în “noul” PNL, şi în Iohannis – în timp ce “la orizont” se ridică un alt concurent la statutul de Opoziţie – partidul al cărui preşedinte s-a impus Băsescu. (De fapt, prin adoptarea unui nou nume – Mişcarea Populară – şi radierea PMP din registrul partidelor politice, este vorba despre un partid cu totul nou, din punct de vedere oficial, care nu mai are nimic de a face cu PMP-ul condus, la un moment dat, de Elena Udrea.)

Lupta dintre “noul” PNL, plus Klaus Iohannis, şi Coaliţia PSD este mai “ascuţită” decît ni se pare – pentru că nu este o simplă luptă politicianistă între două găşti – nici măcar una dintre două doctrine politice, din familia partidelor europene. Este lupta dintre două concepţii fundamentale: una care pare să dorească o adevărată evoluţie autohtonă şi o alta care este dispusă să cedeze marilor presiuni ale unor grupuri de interese externe. Fuzionarea peste noapte a PDL cu PNL şi paradoxala creştere a voturilor pentru Iohannis rămîne, încă, “taine” ale dependenţei României de factori externi. Cine vrea să-şi bage capu-n nisip, n-are decît s-o facă, dar strict personal: ne interesează viitorul ţării şi al naţiunii.

Încăpăţînarea lui Iohannis de a-i cere demisia lui Ponta şi lui Oprea – deşi nu are niciun drept constituţional – seamănă cu aceea a unui bondar intrat întîmplător într-o cameră: musca domestică ştie că nu poate ieşi prin sticla geamului, în timp ce bondarul se repede cu capu-n ea, pînă leşină. S-a ajuns la un schimb de replici -între Iohannis şi Ponta – care îi descalifică pe amîndoi, dar care arată cel puţin un fapt: Iohannis chiar nu-şi înţelege rostul. A-i reproşa lui Ponta că, în calitate de prim-ministru, a participat la întîlnirea cu omologii săi din Bulgaria şi Serbia (aşa-numitul “Grup de la Craiova”) este cel puţin o prostie: oricît de aiurită este Constituţia României în privinţa responsabilităţilor în politica externă, un lucru este clar: ministerul specializat în politică externă este în grija primului ministru – nu a preşedintelui. Deocamdată, nu avem motive serioase să credem, că Iohannis este chiar Duhul Sfînt peste apele politicii externe româneşti – şi, mai ales, în folosul ţării noastre, şi nu al altora. Băsescu, cel puţin, avea aerul lui “jmecher”, atît de drag bravilor români…

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.