ÎNTÎLNIRILE DE LA TRITENI – O NOUĂ EDIŢIE

DSC_0084Prilejul acestei întîlniri de lucru a consiliului director al Societăţii Culturale „Pavel Dan”, desfăşurată joi, 1 octombrie 2015, la Centrul de documentare aflat în comuna Tritenii de Jos, a fost lansarea revistei, simbolic intitulată, Paveldaniştii – an I, nr. 1. Redactorul responsabil al noii publicaţii, scriitorul Aurel Podaru, precizează că intenţia redacţiei este să tipărească această revistă semestrial, mai precis în lunile martie şi septembrie. În numerele viitoare vor fi consemnate evenimente desfăşurate în semestrul încheiat şi puncte de vedere ale paveldaniştilor cu privire la personalitatea şi opera lui Pavel Dan.

Aurel Podaru detaliază prezentarea, menţionînd titlurile articolelor şi numele autorilor, cît şi iconografia bogată, face totodată precizarea că unicul sponsor al tipăririi publicaţiei rămîne Societatea Civilă Profesională de Avocaţi Podaru, Buciuman şi Asociaţii, Cluj-Napoca. Despre avantajele, importanţa şi perspectivele acestei reviste şi-au mai expus punctele de vedere redactorii Victor Moldovan, Manole Ciui, Dan Istrate, Horaţia Gelmereanu, Petru Tegla şi subsemnatul.

În final redactorul responsabil a propus înfăptuirea următoarelor proiecte: – instituirea premiului „Pavel Dan” elevului din clasa a VIII-a gimnazială de pe raza comunei, cu cele mai mari note la limba şi literatura română, dar care să fi citit cel puţin două proze importante ale scriitorului: Urcan bătrînul şi Moartea lui Urcan bătrînul; – înfiinţarea cercului de pictură al elevilor din comuna Tritenii de Jos, de care se va ocupa profesorul şi pictorul Manole Ciui; – realizarea unui bust relevant al personajului emblematic Urcan bătrînul, portet pe care să-l imagineze în urma unei documentări diverse şi să-l materializeze într-o perspectivă mai îndepărtată artistul plastic şi sculptorul Petru Tegla.

Consiliul director al Societatăţii Culturale „Pavel Dan” a încuviinţat aceste proiecte.

Mircea Ioan CASIMCEA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.