Exponatul lunii octombrie la Colecţia de Istorie a Farmaciei: Elixir Viscerale

Elixir-Viscerale-1În farmacie, elixirul desemnează o soluţie aromatică îndulcită, pe bază de alcool sau apă, conţinînd substanţe medicinale.

Cuvîntul a fost preluat în latina medievală din arabicul al iksir, desemnînd în Evul Mediu în special preparate alchimice. Cel mai cunoscut este Elixirul vieţii, substanţă pe care alchimiştii căutau să o prepare pentru a obţine nemurirea. Friedrich-HoffmannÎn secolul al XVI-lea înţelesul era de tonic puternic sau chiar panaceu (medicament universal), cuvîntul fiind folosit apoi în secolul al XVII-lea în denumirea multor medicamente contrafăcute, tocmai datorită istoriei sale şi asocierilor miraculoase.

Elixirul visceral este un balsam amar pentru stomac, preparat pentru prima oară de către Friedrich Hoffmann (1660-1742), medic german cunoscut pentru cursurile de medicină şi chimie pe care le-a susţinut la nou înfiinţata universitate Elixir-Viscerale-2din Halle. Elixirul care îi poartă numele conţine extract de schinel (Cnicus Benedictus, un soi de scai), coajă de portocală, muşeţel, scorţişoară, pelin, şi carbonat de potasiu, lăsate la macerat timp de 36 de ore în vin (preferabil de Malaga, Jerez, sau de Tokai). După cum spune şi numele, elixirul era menit a stimula digestia.

Borcanul de sticlă transparentă din colecţia noastră datează de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, fiind păstrat în vechea farmacie Sf. Gheorghe din Cluj. El face parte dintr-un lot de recipiente similare pentru lichide, cu decor baroc cu coroană, cartuş circular şi volute. Signatura restaurată conţine o inscripţie cu litere roşii şi negre pe fond alb. Manufactură transilvăneană.

Muzeograf dr. Ana-Maria GRUIA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.