Femei de 80, respectiv 73 de ani, rănite într-un accident la Viişoara

Marţi, 22 septembrie, la ora 19:00, pe raza comunei Viişoara s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane.

Potrivit poliţiştilor, un bărbat de 18 ani, din comună, în timp ce conducea tractorul marca U 650, care Accident-3tracta o căruţă, fără a deţine permis de conducere, a efectuat viraj dreapta pe o straduţă laterală în rampă, moment în care căruţa s-a desprins de tractor şi s-a deplasat pe o distanţă de aproximativ 20 metri, pînă în rigola de beton, iar apoi pe trotuar, unde a surprins şi accidentat două femei în vîrstă de 73 şi  80 ani.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a femeii de 80 ani şi rănirea uşoară a femeii de 73 ani.

Conducătorul auto s-a deplasat la domiciliul său cu vehiculele implicate în accident, fără să anunţe poliţia despre producerea accidentului.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor de “vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei”.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.