Criza cui?

ILIE CĂLIAN

Victor Ponta a fost trimis în judecată, iar ÎCCJ urmează să-l judece, concomitent cu depunerea de către “noul” PNL a unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului coaliţiei PSD, pe fondul reluării de către preşedintele Johannis a “sugestiei” sale ca Ponta să demisioneze. Este o criză politică? Nu sînt tocmai sigur. Iar dacă ar fi, a cui este?

Aparent, este vorba despre o criză reală a PSD: Ponta şi-a dat demisia din fruntea PSD, funcţie ocupată pînă pe 11 octombrie (Congresul extraordinar al PSD) de către Liviu Dragnea, iar, chiar înainte de asta, vicepremierul Gabriel Oprea, galacticul general cu patru stele, se considera, în calitatea sa de preşedinte al UNPR, simbolul intersului naţional şi îşi depăşea atribuţiile de membru mai modest al coaliţiei de la gu-vernare – subliniind, însă, permanent, că-l spirijnă pe Victor Ponta şi că nu şi-ar dori să fie prim-ministru. Evident, nici PSD n-ar accepta să fie principala forţă a guvernării, dar cu un prim-ministru de la alt partid (cît o fi el de loial şi chiar dacă am crede că doar cochetează cu “noul” PNL, pentru a-l păcăli).

Aşadar, există în PSD o criză. Dar să fie vorba doar de criza PSD? Să ne uităm în ograda vecină, la “noul” PNL şi şeful său suprem, pre-şedintele Iohannis. Nici aici lucrurile nu stau bine. Aparent, “noul” PNL este în ofensivă: copreşedinţii săi au trecut de la papagaliceasca cere-re de demisie a lui Ponta, la depunerea unei moţiuni de cenzură. Numai că pentru asta PNL are nevoie de modificarea raportului de forţe din Parlament. UNPR şi PLR nu dau semne că ar trăda PSD. Pe de altă parte, UDMR a înce-put deja să pună condiţii “noului” PNL: ar susţine motiunea doar dacă ar avea garanţia că “noul” PNL cîştigă şi fie asociază UDMR la guver-nare pînă la alegerile parlamentare de anul viitor, fie, în contul susţinerii parlamentare, face mari concesii UDMR (care caută să îşi păs-treze primul loc în preferinţele maghiarilor, accentuînd demersurile au-tonomiste) .

Pînă la urmă, criza aceasta – sau ce o fi – trebuie să-şi găsească o soluţie. Dacă Victor Ponta este absolut sigur că ÎCCJ îl va absolvi de acuzaţii, atunci este necesar să se cramponeze de conducerea în continuare a Guvernului, fie şi doar pentru a demonstra că există posibilita-tea de a se pune capăt terorii procurorilor politici. Dacă nu, Victor Ponta îşi poate amîna demisia pînă după Congresul extraordinar al PSD, urmînd ca atunci şi acolo PSD să-şi impună un nou prim-ministru. Spun asta pentru că, deocamdată, “noul” PNL nu pare să fie convins că ar trebui să-şi asume guvernarea: nu prea are idei majore şi, vrînd-nevrînd, trebuie să lucreze cu bugetul votat de actuala majoritate parlamentară. Pe de altă parte, pentru “noul” PNL ar fi mai utilă erodarea PSD, din cauza lui Victor Ponta, în condiţiile în care, în sondaje, el este mai degrabă în scădere. Şi nu doar ca partid. Grav este că şi purtătorul de flamură ideologică a “noului” PNL, preşedintele Klaus Iohannis, este în constantă scădere de popularitate şi credibilitate. Lovitura cea mai grea şi-a dat-o singur, prin poziţia faţă de “criza refugiaţilor”. Victor Ponta nu s-a prea implicat în problemă. A afirmat franc un principiu: nu putem accepta cote obligatorii, întrucît nu avem condiţii, România însăşi fiind o ţară care suferă de pe urma emigrării a vreo trei milioane de oameni, dintre cei mai buni pe piaţa muncii. Iohannis, însă, a lăsat loc – după băţoşenia iniţială – revenirii asupra acestei decizii, semn că se va supune “indicaţiilor” Angelei Merkel.

Care ar fi soluţia optimă – mă veţi întreba? Nu ştiu, cel puţin atîta vreme cît situaţia este “fluidă”, şi mă deranjează cînd anumiţi atoateştiutori dau soluţii la probleme ale căror necunoscute le rămîn… necunoscute. Un lucru este cert: coaliţia PSD are mai multe şanse de a-şi duce la bun sfîrşit programul de guvernare, în condiţiile în care “noul” PNL nu şi-a depăşit propriile conflicte interne, iar liderul ei, Klaus Iohannis, nu ştie care ar fi lucrul care ar trebui “bine făcut”.