JAI de noi şi… VAI de ei!

Radu VIDA

radu vidaTitlul acesta seamănă cu un „off” stîlcit. O frîntură din vuietul imigranţilor care invadează Europa. Şi, se pare, nu-i pasă nimănui că lucrurile au luat-o razna. Germania, ca orice locomotivă scăpată de sub control, calcă totul în picioare. Iar Austria îi ţine trena vagoanelor deraiate. Numindu-i fascişti pe toţi est-europenii care se opun islamizării continentului. Suedia nu face altceva decît să-şi umple, în continuare, toate spaţiile din stuga cu întemeietorii Noului Califat.

Ce au votat astăzi cei din comisia de Justiţia şi Afaceri Interne (JAI) nici nu contează. Jocurile au fost făcute demult, iar preşedinţii statelor europene (VAI!), care se întîlnesc la un şpriţ, în septembrie, vor vota ceea ce trebuie votat: liber la hoardele de imigranţi musulmani! Stop celor ce, creştini fiind, au căutat muncă zdravănă, de sclavi moderni, în Occident!

Răul e făcut.
Vom vedea, în timp, cît e de mare această nenorocire abătută asupra noastră. Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie au scăpat de cotele obligatorii. Asta pentru că au ştiut să-şi negocieze cum trebuie tratatele europene. Să nu stea în genunchi, vas’zică, şi să nu cînte pe struna Franţei şi Germaniei.

Noi?
Ei, bine, noi, ca de fiecare dată, ne resemnăm. Punem totul pe Voia Domnului şi nu facem nimic. Aşteptăm ca Fatalitatea să ne scape pe scăfîrlie drobul cu sare. Sau, mai rău, ne dăm cu răul cel mai rău, doar, doar, se repetă povestea cu capul plecat…
Ciudată mi s-a părut, în acest sens, poziţia liberalilor. Prin vocea ei de domnişoară, doamna Gorghiu a declara că nu putem fi obligaţi la cote bătute în cuie. Preşedintele Klaus Werner Iohannis a fost primul care, de formă, a acceptat vreo 1700 de invadatori. Şi ce au făcut supuşii lor din Parlamentul european? Au votat pentru ca Europa să poată să ne trimită cîţi oameni vor. Resturi din resturile pe care ei le aleg cu străşnicie. Marea juristă Ramona Mănescu a fost cea care a pus în balanţă răul. Şi a votat pentru şi mai rău. Vicepreşedinta ALDE nu putea să nu tragă de coada de topor cu care s-a dus în Parlamentul European. Şi a votat „pentru”. Asta, în condiţiile în care, nouă, ne toarnă gogoşi că „şi-a propus să promoveze priorităţile reale ale României în PE, printr-o activitate susţinută de lobby în vederea protejării drepturilor cetăţenilor români şi susţinerea intereselor acestora”.

Sigur că nu votul liberalei R.M. contează. Aşa cum n-a contat nici pînă acum ce a făcut pe acolo pe unde, din cînd în cînd, hălăduieşte. Dar gestul este incalificabil. Se vorbeşte, tot mai mult, de un sprijin financiar acordat de UE pentru refugiaţi. Şi? Cu ce îmbunătăţeşte un pliculeţ cu bani situaţia? Cu nimic. Şi aş fi tentat să spun să construiască ei, mărinimoşii lu’ Merkel, adăposturi şi să suporte ei consecinţele tuturor necazurilor ce vor rezulta din această nesfîrşită invazie. Dar n-aş avea dreptate. Pentru că şi Germania, şi Suedia, şi Austria, şi România , şi ceilalţi sînt tot… Europa. Numai fostul preşedintele al Franţei, Nicolas Sarkozy, crede că imigranţii ar trebui puşi, cu toţii, la periferia Schengen. Dar tot atît de înfricoşător este îndemnul medicului Ayman al-Zawahari, şeful AlQaida, care cere musulmanilor să lovească Occidentul chiar la el acasă.

În aceste condiţii am de făcut o rectificare la un editorial în care sugeram ca toţi cei care îi vor, să-i ia acasă pe imigranţi pe care-i căinează. Nu! Războinicii islamului trebuie să se întoarcă acasă! Dacă eu sau Cameron, tu sau Merkel, el sau Werner Faymann îi adăpostim pe aceşti oameni, se cheamă că periclităm, împreună, soarta Europei.
Ceea ce este de neacceptat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.