Interdicţii… între dicţii

Radu VIDA

Se pare că vremurile tulburi aduc şi înăspriri în ceea ce priveşte libertatea de exprimare. Şi – ciudat! – parlamentarii nu gîndesc decît în acest sens. Cum să pună botniţă unora şi altora. Primii vizaţi? Cei din presă, bineînţeles. Pentru că, altfel, îi doare la zece centimetri de ce organ vreţi dumneavoastră. Şi nu-i interesează dacă alegătorul, odată confruntat cu urna, îl mai iubeşte sau nu. Îl mai vrea sa nu. El, parlamentarul, are ceva în cap, şi dă pe gură. Bine, rău – nu contează!

Todiraşcu. Şi Valeriu. (Endepandant, după nenea Iancu. Din R. Moldova, după mămica lui personală) Ţine neapărat să intre în istorie. Şi, în proiectul de lege depus, afirmă că cei care neagă, contestă, aprobă, justifică sau minimalizează, în mod evident, prin orice mijloace, în public, crimele comunismului ori efectele acestuia vor fi condamnaţi de la 1 an la 3 ani închisoare. Tare!

Se spune despre Napoleon că, sporovăind în… cazonă, a spus că orice femeie este curvă. Exceptînd-o pe mama lui. Dar şi ea este femeie! După această logică, va trebui să spunem că apropiaţii familiei marelui senator au fost criminali? Numai pentru că au fost membri ai Partidului Comunist al Sovietelor? Nu ştiu unde şi-a lăsat intelighenţia iniţiatorul unei asemenea legi. Mii şi mii de oameni vor trebui să spună că n-au primit apartamente, pe gratis, de la întreprinderile la care lucrau? Sau că nu erau repartizaţi, în locuri de muncă, toţi studenţii absolvenţi? Evident că asta nu înseamnă că sistemul era bun. Că, undeva, nu se petreceau şi crime. Dar nici nu înseamnă minimalizare, dacă nu huidui şi spui adevărul?

În orice acţiune umană există nuanţe, o scară de valori, ce se… plimbă de la un minim la maxim. Unii au iniţiat crima. Alţii au executat-o. Dar cei mai mulţi oameni au trăit. Au muncit. Şi habar nu aveau ce se întîmplă prin beciurile unor „organe”, ce dispoziţii a dat unul sau altul dintre mai marii acelor timpuri. Şi-atunci? Înseamnă minimalizare? Sau luăm din nou totul de-a gata, din fabrica de răspîndaci ai zilelor interesate în una sau alta din variante. Vom vorbi, ca altădată, în şoaptă? Vom avea subiecte tabu? Sau va trebui, iarăşi, să ne alegem cu grijă partenerii de discuţie. Asta, dacă vrem să evităm bulăul propus de Todiraş, cu Valeriu cu tot.

Şi Cristiana Anghel (ALDE) consideră că avem toate legile pentru a putea funcţiona ca un stat modern. Drept pentru care reia problema insultei şi calomniei. Ofensată fiind că mai nimeni n-o susţine. Nici din coaliţie, nici din opoziţie. Pînă să fie incriminate, vreau să spun şi eu că este ofensator şi calomnios să spui (Degeratu, cu stele de general în rezerva şi retragere) că ruşii au provocat dezastrul imigranţilor din Europa de astăzi. Alţii i-au „jignit” pe americani pentru aceleaşi fapte. De vină e şi Israel, şi Iranul, şi Arabia Saudită (care, în mărinimia lor, vor să le construiască nemţilor 200 de moschei, spre folosul musulmanilor invadatori). Ca să nu mai vorbim de Siria, Afganistan, Pakistan şi alte ţări din Africa de Nord. Ce facem? Îi vînăm pe aceşti… dătători cu presupusul? Îi tragem în ţeapă? Sau îi alăturăm celor care n-au voie să zică că, în comunism, n-au fost decît crime, violuri şi alte grozăvii?

Oamenii vorbesc. Şi trebuie să vorbească! Să aibă păreri. Şi să le confrunte cu o realitate din alte discursuri, din alte surse, cu alte opinii. Altfel, totul moare. Comunicarea adevărată dispare. Şi minciuna îşi face loc printre noi. Un pas sigur spre suspiciune, neîncredere, discurs ambiguu. Iar o societate care acceptă aşa ceva este sortită pieririi.
Mai devreme sau mai tîrziu.