Ultima resursă

Nici măcar n-o bănuim, deşi ea există.
Credem că ultima resursă se duce cu leafa împrăştiată pe rate, sau aprig muşcată de lăcomia neruşinată a preţurilor ce cresc, clipă de clipă, lovindu-ne în cap.
Credem că ultima resursă se duce cu nervii împrăştiaţi – praştie pe stresul cel mare cotidian, căci aşa s-a instituit obiceiul molipsitor ca buba cea rea.
Credem că ultima resursă se duce cu doctorii tineri ce se împrăştie-n lumea cea largă, lăsîndu-ne cu ochii în soare.

Credem că ultima resursă se duce cu specialiştii formaţi în occident la şcoli înalte şi care, odată întorşi acasă, sînt azvîrliţi în marginal, lăsaţi pe drumuri, hăituiţi şi umiliţi, doar-doar se vor duce înapoi, împrăştiindu-se şi ei în lumea largă, să-i înalţe pe alţii.
Credem că ultima resursă se duce cu ultimele sau, mă rog, penultimele picături de ţiţei pentru care se tot bate aprig lumea şi că omenirea se va bloca sau se va reîntoarce la cai. Care cai? La cei pe care nu i-am mîncat, i-am lăsat de izbelişte, desigur, după ce ne-am extaziat pictîndu-i ca Salanţiu sau i-am fotografiat împrăştiindu-i în nemurire pe Internet.

Credem că ultima resursă de aur o putem împrăştia cum vrem, că ultimul copac îl putem fura din pădurea cheală, că apa dulce e izvor nesecat şi aerul e imun la putoare, credem naivi ce sîntem, tot credem …
Credem că ultima resursă e ura şi o revărsăm inconştienţi peste semeni, otrăvindu-ne, căci puţini ştiu că-i cu feed-back.
Credem că ultima resursă e banul, uitînd că nici cînd e mare şi gros nu poate cumpăra totul şi de aceea sîntem plini ochi de nefericire, nesiguranţă şi nenoroc.
Credem că ultima resursă e sac fără fund, de aceea ne-mprăştiem energia, timpul şi scopul pe lucruri mărunte, meschine, murdare sau fără de rost.

Credem că ultima resursă e Iubirea, că-i mereu mare şi pură, mereu acolo, mereu la îndemînă. Aşa că o lăsăm în jur, în arşiţă, în uragan, în tornade şi tzunami iar cînd se prăpădeşte, se-ncremeneşte, se topeşte sau a zburat ne minunăm în gura mare.
Credem că ultima resursă e puterea, că-i fără capăt, fără obligaţii, fără respect şi fără oprelişti, de aceea ni se şi urcă iute la cap.
Credem că ultima resursă e voinţa, dar nu întotdeauna ne convingem de asta şi-o confundăm, prea adesea, cu dorinţa.

Credem că ultima resursă e credinţa, o facem rar şi uităm des, căci nu sîntem în stare să ajungem la esenţe şi nu-i de ales.
Credem, de aceea, mai degrabă în violenţă, care oricum ai lua-o, rămîne tot ultima resursă a incompetentului. În orice domeniu.
Stela-Maria Ivaneş

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.