Între dictatura democraţiei şi dictatura personală

Ilie CĂLIAN

CALIANNu am suficiente cunoştinţe în problema crizei financiare a Greciei. De altfel, puţini sînt cei care cunosc dedesubturile motivaţionale şi “jmecheriile” de dimensiuni homerice, în materie, realizate de către statul elen, cu compliciatea interesată a Marii Finanţe Internaţionale (inclusiv vest-europeană). E adevărat, grecii înşişi s-au complăcut în situaţia de a profita din plin, poate mult prea din plin, de situaţia lor geostrategică şi confruntările din timpul Războiului Rece.

Pentru cine nu ştie ori a uitat, merită să ne amintim că, în al Doilea Război Mondial, Grecia a fost ocupată de Germania, dar şi-a obţi-nut libertatea graţie ajutorului militar anglo-american. Anglo-americanii au făcut, apoi, tot posibilul pentru a-şi asigura victoria în timpul războiului civil, cîştigat, după trei ani de lupte împotriva comuniştilor sprijiniţi de Stalin. Acesta dorea instaurarea comunismului în Grecia şi intrarea URSS ca forţă dominantă, în Mediterana. Ceea ce nu acceptau englezii şi, mai ales, americanii, care aveau gînduri cu bătaie lungă în legătură cu instalarea lor în Mediterana. (Cu Marea Neagră era mai greu, dar soluţia a fost intrarea în NATO şi a Turciei, şi a Greciei.) A urmat Pla-nul Marshall, pomparea de bani mulţi spre Grecia, pentru a contracara tendinţele comuniste, apoi “dictatura coloneilor”, răsturnarea ei, dar şi alţi bani, pentru a asigura “confortul capitalist”. Una peste alta, cu soare, mare, peisaje spectaculoase, vestigii antice, turism şi bani pom-paţi din Occident, Grecia n-a avut motive pentru a se osteni prea mult să-şi facă o industrie de mare capacitate – iar cine ştie ce agricultu-ră nu prea poate. Aşadar, turism, cărăuşie maritimă şi comerţ, plus ba-ni pentru o voluptuoasă viaţă bugetară, pensionare la 55 de ani, cu pen-sia medie mai mare decît la nemţi, într-o ţară de IMM-uri… Desigur, “jmecherii” români vor spune “Bravo lor!”, iar alţii le-ar cere o mai serioasă implicare într-o dezvoltare economico-industrială de performanţă.

Cum-necum, criza i-a atins pe greci mai dihai decît pe alţii – de la americani la europeni. Nu le ţin partea nici lor, nici Marii Finanţe Internaţionale, care a contribuit copios la această situaţie. Numai că, în momentul în care s-au treziră că au de plătit o groază de bani exact către cei care, pînă atunci, le căutaseră-n coarne – cu mare fo-los, pentru ei, creditorii! -, grecii au zis că nu suportă trecerea brus-că la o austeritate despre care nu ştiau cu ce se mănîncă. Noi am tră-it cu salam cu soia, cu “tacîmuri” de pui, cu “adidaşi” de porc, pui de Go-stat tip “Fraţii Petreuş”, cafea din năut (nechezol)… Aşa că nu este de mirare că ticăloşia lui Băsescu, semnată de Boc, de a tăia salariile, pensiile şi alocaţiile etc. şi a mări TVA n-a stîrnit proteste fireşti într-o societate democratică. La greci s-a întîmplat altceva: ei, inventatorii democraţiei antice, au considerat că au dreptul să-şi spună părerea despre ce au de gînd să facă guvernanţii lor în faţa creditorilor.

Astfel, deşi abia îl aleseseă ca prim-ministru pe Tsipras, acesta a socotit că, pentru a da – sau nu – Grecia legată de mîini în faţa creditorilor internaţionali pe două, trei decenii, are nevoie de aprobarea grecilor prin referendum. Să fie clar: grecilor nu li s-a cerut să fie de acord sau nu – nici cu ieşirea din zona euro, nici cu ieşirea din Uniunea Europeană, ci doar cu un proiect de acord prezentat de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional – mai exact, dacă sînt de acord cu un proiect de acord cu creditorii internaţionali şi nu cu UE, NATO sau Zona Euro, cum în mod ticălos s-a “tradus” esenţa referendumului într-o “anumită parte” a presei internaţionale şi în aproape întreaga presă românească, capabilă doar de căciuleli în faţa Înaltelor Porţi. Pe scurt, esenţa întrebării era: acceptaţi două-trei decenii de cumplită austeritate, pentru a restitui nişte datorii din care creditorii vor lua cîştiguri foarte grase?!

Nu ştiu care ar fi trebuit să fie cea mai înţeleaptă decizie – şi din ce punct de vedere să fie înţeleaptă? Desigur, noi avem experien-ţa lui Ceauşescu, care s-a angajat ca mai bine să mîncăm iarbă, decît să tot plătim rate la împrumut, şi rate la dobînzi, şi rate la ratele dobînzilor. Am răbdat atunci şi răbdăm şi acum, după ce Băsescu a repetat aceeaşi experienţă, cu acelaşi popor foarte răbdător. Culmea neruşinării îi aparţine aceluiaşi Băsescu. Acesta afirmă despre primul ministru grec, Alexis Tsipras, că este “o lichea politică”, un ticălos’’ – pentru că a organizat referedumul, deşi cunoştea dinainte răspunsul. Vasăzică, Tsipras a socotit că e necesar să consulte “demos”-ul, într-o asemenea situaţie. Băsescu se laudă că el şi-a asumat singur această responsabilitate şi că … a plătit preţul politic. Care preţ?! Şi-a încheiat şi cel de al doi-lea mandat, în timp ce milioanele de români s-au văzut aruncaţi înapoi, cu cel puţin cinci ani, în privinţa nivelului de trai. La o asemenea neruşinată afirmaţie nu po-ţi să constaţi decît că poporul român n-a ajuns încă la minimul nivel de maturitate politică şi că l-a meritat şi pe Ceauşescu, şi pe Băsescu – şi că şi-i va merita şi pe cei care, în continuare, îşi vor bate joc de principiile democraţiei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.