“În general, se practică o educaţie care relativizează valorile morale teologale şi cardinale, promovînd individualismul, hedonismul, în detrimentul binelui comun, al valorilor autentice’’…

me_5623•Despre educaţie, valori morale, dedicaţie, conştiinţă : de vorbă cu Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ, medic specialist psihiatru (1974), medic primar psihiatru (1980), doctorat în ştiinţe medicale la U.M.F. Tîrgu Mureş (1986), medic şef al secţiei Ergoterapie Cluj-Napoca (1983-2014), profesor universitar de Psihiatrie la U.B.B. Cluj-Napoca ; autor al volumelor : Psihiatrie. Prolegomene clinice (2001) ; Tulburările comportamentului alimentar (2006) ; De la psihosomatică la alexitimie (2008) ; Laureat al Premiului ‘’Gh. Marinescu’’ al Academiei Române (2001); membru al unor asociaţii internaţionale şi naţionale de Psihiatrie ; autor de articole şi brevete de invenţii. O personalitate copleşitoare, multilaterală, a cărei prezenţă în paginile FĂCLIEI ne onorează •

• Stimate domnule Profesor, trăim un veac şi un mileniu al alienării omului şi al societăţii, iar practica de fiecare zi ne pune faţă în faţă cu tot soiul de situaţii ce relevă o profundă amnezie morală, o conştientă (sau inconştientă?) negare a Valorii. Cum comentaţi ?
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Evident, rezultatul carenţelor şi derapajelor educative. Astăzi, rolul familiei în educaţie tinde să fie minimalizat, atribuţiile fiind preluate fără succes de către sistemul instituţional patronat de stat. Promovăm cu obstinaţie hedonismul, consumismul în detrimentul muncii, al răbdării, al perseverenţei, al respectării normelor de drept. Să nu uităm că trăim într-un mediu violent, mai mult sau mai puţin exprimat vizibil, mass-media avînd un rol mai important decît s-ar părea la prima vedere. Subiecte precum «televiziune şi violenţă» sînt dezbătute pe larg. Măsurile pentru prevenirea violenţei, ale agresivităţii sînt sumare şi ineficiente. Nu ne mai miră că a devenit un deziderat, o excepţie, conştiinţa morală, că etica este numai clamată. Politicul devine victima sistemului educativ deficitar şi, în acelasi timp, este responsabil de starea prezentă.
Decadenţa unei societăţi constă în moliciune, în căutarea facilului, a aderenţei la valorile exclusiv materiale, la consumism, la nevoia sistemică de asistenţă şi de dependenţă. Ne uşurăm existenţa, informatizîndu-ne, robotizîndu-ne, renunţînd la tradiţii şi scufundîndu-ne în anonimat. Totul se datorează educaţiei. În general, se pactică o educaţie care relativizează valorile morale teologale şi cardinale, promovînd individualismul, hedonismul, în detrimentul binelui comun, al valorilor autentice, al respectării legilor, al statului de drept etc. Sîntem preocupaţi de drepturi şi mai puţin de obligaţii şi eşuăm într-un narcisism nejustificat. Ne mai miră atunci că ne confruntăm cu agresivitatea şi violenţa sub formele sale directe sau mascate? Mai putem oare vorbi de conştiinţă morală? Ce fel de conştiinţă socială ne însuşim şi o demonstrăm ? Şi ne mai miră că în politica românească lipseşte un cod etic. Regretatul meu prieten Ioan Aurel Stoica a încercat să lanseze un proiect în acest sens în urmă cu 20 de ani. Dar de atunci, tăcere …

• Care consideraţi că sînt parametri în funcţie de care putem defini rolul Psihiatriei între celelalte specialităţi medicale ?
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Ne place sau nu, Psihiatria este şi rămîne o disciplină medicală, care studiază tulburările psihice, cauzele şi modul lor de producere, organizează asistenţa şi stabileşte măsurile profilactice, terapeutice şi de recuperare a bolnavilor cu afecţiuni psihice. Psihiatria s-a dezvoltat şi şi-a dobîndit statutul în funcţie de conceptele referitoare la suferinţa, la boala psihică. Latura teoretică a Psihiatriei constituie obiectul psihopatologiei rezultînd din generalizarea practicii psihiatrice care, la rîndul său, o fundamentează. Ca ramură a medicinei, psihiatria avînd ca obiect studierea şi înţelegerea omului bolnav psihic se interferează cu metodele practicii şi cu teoriile altor ştiinţe despre om, cum sînt Filozofia, Psihologia, Sociologia şi numeroase alte specialităţi medicale precum Neurologia, Medicina internă, Endocrinologia, Bolile infecţioase, Oncologia, Medicina de familie etc. Toate disciplinele care fundamentează teoretic şi practic ştiinţele medicale (Fiziologia, Psihofiziologia, Farmacologia, Biochimia, Histochimia, Imagistica, Genetica etc.) sînt implicate nemijlocit în definirea Psihiatriei ca ştiinţă medicală şi, prin aceasta, îi conferă Psihiatriei statutul interdisciplinar în urma studierii bolii dintr-o perspectivă biopsihosocială şi a pacientului în umanitatea sa.
Atentie ! Dogmele Psihiatriei sînt supuse exigenţelor Timpului. Organogeneza, psihogeneza, sociogeneza rămîn actuale în abordarea suferinţei semenilor noştri. Desigur, achiziţiile neurochimiei, geneticii, epidemiologiei sînt remarcabile.
Să sperăm însă că programul genomului uman (harta genomului, clonările) nu va depăşi performanţele înregistrate de disciplinele medicale existente şi că, în viitor, nici un dictator, nici casele de asigurări nu vor elimina «subclasele umane» considerate fiinţe inferioare, rebuturi sau ca indivizi cu risc sporit.

• Enumeraţi, vă rugăm, cîteva repere istorice în evoluţia Psihiatriei ca ştiinţă şi specialitate medicală.
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Este prea greu. Ar trebui să scriu un tratat ! Termenul de Psihiatrie s-a lansat destul de tîrziu de către medicul german J. C. Reil în 1882, care a profesat la Halle. Totuşi, putem distinge încă din secolul XVIII o perioadă azilară, de pionierat, de constituire a spitalelor de psihiatrie, care a instituit izolarea pacienţilor şi tratamentul moral, bazat pe principiul unei cauzalităţi exclusiv psihice a bolii mentale. În sec. XIX s-a inaugurat etapa organogenetică, considerîndu-se că bolile psihice au un substrat organic, deşi încă neidentificabil. La începutul secolului XX putem vorbi, fără să exagerăm, de o perioadă psihodinamică, rezultat al introducerii psihanalizei ca teorie explicativă şi terapie a bolilor psihice.
Din 1960 se structurează etapa psihofarmacologică influenţată de descoperirea psihotropelor. În prezent predomină modelele explicative din domeniul neuroştiinţelor (aportul psihofarmacologiei, imageriei cerebrale, studiul neurotransmisiilor) şi al cognitivismului axat pe explorarea principalelor competenţe, aptitudini ale spiritului uman, (limbajul, percepţia, acţiunea, gîndirea, raţionamentul), care la rîndul lor fac obiectul unor abordări pluridisciplinare implicînd Psihologia experimentală, Neuroştiinţele, Neuropsihologia, Lingvistica, Inteligenţa artificială, Filozofia. Poate că înţelegem mai uşor de ce procedeele psihofarmacologice se conjugă în funcţie de natura şi intensitatea afecţiunilor psihice cu psihoterapiile individuale, de grup, familiale, cognitiv comportamentale în paralel cu crearea şi dezvoltarea unor structuri de reabilitare şi de reinserţie profesională diversificată, care ar trebui să-i confere Psihiatriei un prim rang în specialităţile medicale.

• Ceea ce presupune şi nişte costuri…
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Bineînţeles, în 1991, dar şi în 2005, în ţările cu economii avansate, Psihiatriei i se aloca cel puţin 10 % din bugetul alocat sănătăţii. Psihiatria americană a cheltuit din cei 400 miliarde de dolari alocaţi sănătăţii peste două treimi din sumă. Povara costurilor o reprezintă nu atît cheltuielile directe (de exemplu internările ce reprezintă numai 20%, cît cele indirecte determinate de pierderea serviciului, incapacitate temporară de muncă, comorbiditatea exacerbată cu drogurile, decesele etc.). Gîndiţi-vă că noncomplianţa terapeutică este principala responsabilă a cronicizării bolilor psihice, dar pentru a o preveni este necesar să dispui de o asistenţă de suport care să-l conştientizeze pe pacient de riscurile întreruperii tratamentului. În ţările dezvoltate, asigurarea acestui suport care implică, evident, nişte costuri duce la scăderea morbidităţii, a efectelor nocive sociale şi la îmbunătăţirea reintegrării în societate şi, în final, la «profituri economice».
Şi în ţara noastră, ca şi în trecut, Psihiatria este marginalizată, invocîndu-se lipsa banilor sau alte priorităţi medicale. Avem o lege bună referitoare la sănătatea mentală, adoptată în 2002, în care se precizează drepturile şi îndatoririle bolnavului, normele asistenţei psihiatrice etc., numai că nu se aplică, uitîndu-se că bolile psihice şi dependenţele sînt o povară reală pentru societate. Se face prea puţin pentru combaterea stigmei, a prejudecăţilor referitoare la boala psihică, foarte mulţi pacienţi fiind discriminaţi.

• Puteti da exemple ?
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Nenumărate. Mă refer numai la depresii şi anxietate, care nu afectează discernămîntul bolnavului. Şi totuşi, un episod în antecedente, desi este remis, provoacă suspiciuni din partea societăţii, a angajatorului şi chiar a specialistului în medicina muncii.

• Vă propun să nu ne mai ascundem pe după cuvinte şi s-o spunem pe cea dreaptă: trăim printre nebuni ! În ce măsură este afectată populaţia de tulburări psihiatrice şi, pe de altă parte, este depresia o afecţiune ‘’la modă’’ ?
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Tulburările psihiatrice afectează un sfert din populaţia generală şi o treime din consultaţiile medicului de familie. Printre aceste tulburări, una figurează printre cele mai grave cinci poveri sanitare ale sec. XXI (OMS şi Banca Mondială). Depresia ocupă locul secund în temeiurile morbidităţii şi mortalităţii, după afecţiunile cardio-vasculare. Spectrul afecţiunilor depresive este larg şi afectează în general 10 – 15 % din populaţie. Depresia netratată se agravează. Complicaţia sa cea mai redutabilă este suicidul, pînă la 15 %. Depresia netratată după infarctul miocardic creşte mortalitatea cu pînă la 30 %. Depresia tratată în oncologie creşte durata de viaţă. Depresia nu este o afecţiune la modă, este o suferinţă reală care trebuie depistată la timp şi tratată corespunzător de către psihiatri.

• Cum identificaţi bolnavul psihic, mai ales atunci cînd el se disimulează sub masca inteligenţei, a şireteniei, autosuficienţei, a pretenţiei de superioritate pe care o afişează cu obstinaţie- ?
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Vă referiţi, probabil, la «perverşii morali» care sînt omniprezenţi în diferite ipostaze. Se identifică uşor, întrucît se adaptează greu. Sînt conflictuali, individualişti, egoişti, egocentrici şi, deseori, omoară vecinul şi nu-i mai ia capra… Faptele sale (ale bolnavului psihic – n.n.) îl «evidenţiază» şi facilitează diagnosticul.

• Constatăm, tot mai adesea, că paranoicii ‘’mişună’’ printre noi, deranjîndu-ne cu diferitele lor manii (între care cea a persecuţiei este evidentă), cu agresivitatea care le însoţeşte vorba şi gestul, cu energiile negative pe care le emană. Ce conduită de comportament să adoptăm faţă de aceştia ?
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Tulburările dizarmonice ale personalităţii se prezintă sub diferite forme. Toţi sîntem egali în faţa legii. Toţi trebuie să respectăm regulile de conduită socială… Nu sînt adeptul hiperpsihiatriei, a punerii cu uşurinţă a «etichetelor psihiatrice», a internărilor forţate, abuzive, a stigmatizărilor, chiar dacă există un suport real, dar agresivitatea, violenţa trebuie prevenită şi combătută. Mass-media poate avea un rol pozitiv.

• Totuşi, sînt psihiatri care au devenit celebri, faimoşi, abordînd aspectele psihopatologice ale unor personalităţi politice din ţară, de exemplu…
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Nu împărtăşesc această conduită. Rămîn adeptul marelui psihiatru Ion Vianu care ne atrăgea atenţia, încă din perioada rezidenţiatului, acum 41 de ani, să nu cădem în capcanele etichetării psihiatrice a unor personaje în viaţă. Nu este etic profesional şi am rămîne în teritoriul periculos, inacceptabil, al hiperpsihiatriei.

• Puterea corupe ?
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Bineînteles ! Periculoasă este mai ales coruperea morală, autoare a numeroase şi îngrozitoare nenorociri, distrugînd nemiloes atîtea speranţe. Să ne gîndim la dictatori, la cei care au anumite tendinţe şi care sînt supuşi permanent «laudelor, osanalelor, corului de susţinători, adoratori».

• Vă întrebam, ceva mai devreme, despre repere istorice în evoluţia Psihiatriei ca ştiinţă şi specialitate medicală. Există asemenea repere şi în ceea ce priveşte Şcoala Medicală Clujeană ?
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Partial. Am absolvit facultatea la Cluj şi păstrez recunoştinţă unor profesori cum ar fi Ştefan Secărean, Ioan Manta, Alexandru Vaida, Ion Baciu, Augustin Mureşan, Octavian Fodor, Vasculescu, Barbu Cuparencu şi, nu în ultimul rînd, Dumitru Dumitraşcu, reputat gastroenterolog, care m-a introdus în cercetare şi mi-a fost model de probitate morală şi intelectuală. M-am format însă ca psihiatru la Bucureşti, audiind cursurile lui George Constantinesci, Ioan Vianu, Aurel Romilă, Vasile Predescu. În Cluj m-am bucurat de înţelegerea şi de sprijinul unui autentic psihiatru şi psihoterapeut, Johnny Balcea, care a condus secţia de psihiatrie – ergoterapie pînă la 1 ianuarie1983.
În realitate cred că sînt un autodidact care a mai «furat» cîte ceva, încercînd să practic o profesie pe care nu am anticipat-o. Stagiul de la Albert Prevaux, din 1972, m-a determinat însă să mă apuc de treabă, pînă atunci visînd să fiu gastroenterolog.

• Care a fost cel mai spectaculos caz cu care v-aţi confruntat în carieră ? Spectaculos din punct de vedere medical, desigur…
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Evit răspunsul. Pot să vă spun însă că cele mai mari bucurii le-am avut cînd cei suferinzi de psihoze, cu adicţii sau cu alte suferinţe aparent incurabile, au revenit la viaţă, reluîndu-şi sau accedînd la poziţiile sociale la care erau îndreptăţiţi.

• În cazuistica cu care sînteţi confruntat, care este proporţia între afecţiunile mintale uşoare, severe şi… ireversibile ?
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: O suferinţă psihică nedepistată, netratată, poate evolua spre severitate, după cum şi suferinţele severe tratate corect şi cu oarecare şansă se remit. Adicţiile şi tulburările nevrotice sînt frecvente, psihozele mai rare sînt însă mai grave şi impun mai multă atenţie. Nu e bine să facem diferenţieri.

• Din poziţia seniorială pe care o aveţi, cu ce sentimente priviţi înapoi şi care consideraţi a fi realizarea)realizările care vă aureolează parcursul profesional ?
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Senior ca vîrstă. Probabil că vă referiţi la cei 44 de ani de activitate psihiatrică. Cred că am încercat să mă ridic după putinţă, îngrijind pacienţii. Am dorit ca aceştia să dispună de asistenţă medicală calificată, îndreptăţită. Am dorit să construiesc o bază psihiatrică modernă. Tentative numeroase am făcut, dar Don Quijote nu a reuşit. Bineînţeles, îmi asum vina. Nu am fost suficient de maleabil, de diplomat. Am fost prea radical. Intransigent. Totuşi, am recondiţionat Secţia de Psihiatrie – Ergoterapie după eforturi inzecite, disproporţionate. Mă bucur că am introdus Aspatofortul în tratamentul alcoolismului, ca premieră mondială, şi că am fost pionierul unor procedee terapeutice în tratamentul afecţiunilor psihice în ţara noastră (implantul cu Esperal, tratamentul cu Clonidină în adicţii) şi poate în domeniul psihosomaticii, nostalgie evidentă a unui internist nerealizat. Administrativ, am căutat ca Secţia de Psihiatrie – Ergoterapie să supravieţuiască 31 de ani. Nu am aureole!

• Sînteţi coborîtor din viţa aleasă a unor mari oameni pe care i-a dat neamul românesc, oameni care au zidit trainic pe pămînt şi în spirit. Ce principii v-au condus şi vă conduc în viaţă ?
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Psihiatrul este angajat interdisciplinar. Volens- nolens ar trebui să fie discipolul concepţiilor umaniste şi să încerce să se implice într-o aventură intelectuală în domeniul nemărginit al cunoaşterii. Să rămînă un elev fidel al şcolii morale pentru a încerca să se transforme. Toleranţa, căutarea dreptăţii şi a adevărului, respectarea aproapelui ar fi elementele fundamentale care să-i coordoneze existenţa încercînd să acceadă spre armonie, spre echilibru. Trebuie însă să înveţi tot timpul, să te priveşti în oglindă, să-ţi vezi propriile limite. Cei care reuşesc să dea dovadă de credinţă, de generozitate, de perseverenţă, de demnitate vor înţelege mai uşor raporturile prefigurate între raţiune, imaginaţie şi intuiţie. Raţiunea fără iubire este crudă, dar şi iubirea fără judecată este oarbă şi amîndouă ar putea gravita în aria psihopatologicului. Excesele de orice fel sînt întotdeauna dăunătoare. Familia, cu tradiţiile sale, trebuie să rămînă nucleul de bază al societăţii şi să se conducă după legile morale. Să păstrăm un raport optim între progresul ştiinţific, evoluţia socială şi potenţialul biologic. Regretabil este că în Constituţia europeană nu s-a menţionat aportul teologiei iudeo-creştine în realizarea civilizaţiei europene.
Domeniul ezoteric poate fi incitant, este însă extrem de vast, cu numeroase riscuri. Personal, am afirmat-o şi cu alte ocazii, că aventurile mele intelectuale m-au ajutat în final să-mi întăresc credinţa în religia creştină, dar totodată să şi respect libertatea de conştiinţă religioasă a fiecăruia dintre noi. Surprinzător poate că vi se pare, dar din 1983 sînt ctitor la cîteva mănăstiri, iar în 1991 am avut prilejul să fiu binecuvîntat în Sala Clementina a Vaticanului de către Sf. Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, moment de neuitat. După cum o altă amintire din copilărie mă frecventează uneori, aceea cînd, în 1947, am fost invitat la masă la Mănăstirea Neamţ de către Marele Patriarh al României Nicodim.

• Ce părerere aveţi, lumea este condusă de societăţi secrete ?
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Fantasmele, anumite coincidenţe ne poluează frecvent existenţa, pentru ca «teoria conspiraţiei» să fie cît mai vizibilă. Avem o literatură extrem de bogată cu privire la societăţile secrete şi la rolul lor. Se fac filme şi se incită suspiciunile. Realitatea este poate mult mai «săracă», dar pentru aceasta trebuie să citeşti şi să cauţi să înţelegi. În orice caz, nu cei care apar pe scenă sînt autorii. Pot fi eventual protagonişti, dar pot fi şi autori necunoscuţi.

• Revin la descendenţii dumneavoastră, de viţă nobilă, nu ne-aţi vorbit despre ei…
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Exagerat spus nobilă. Mai bine aş spune că există mai multe generaţii care se întind pe cîteva secole şi care au avut parte de anumite realizări. În familia maternă se regăsesc nume ca Solomon, Şova (generalul Nicolae Şova fără copii), Chirnoagă, Costinescu, Popovici, Bart, iar în cea a tatălui nume ca Moşoiu (străbunica mea Ana era sora tatălui gen. Traian Moşoiu), Ţeposu, Puşcariu, Enescu, Popp (Ghiţă Popp, ministru ţărănist) sau chiar Micu Klein…

• Citeam, recent, că vă trageţi chiar dintr-o ramură a familiei compozitorului George Enescu, este adevărat ?
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: O, nu, nici vorbă ! Cîte nu se mai spun! Bunicul meu, Dr. Moise Enescu, era brănean. Într-adevăr, a fost inspector general sanitar, un bun igienist, care a mai reprezentat România la Societatea Naţiunilor, la Geneva. A lucrat în Bacău şi Roman. Un frate de-al său, mai mare, a fost farmacist la Bacău. Ca şi alţi membri ai familiei lor, au avut trasee profesionale interesante.
O altă precizare ! Tatăl meu nu a lucrat la NASA, cum s-a scris recent, dar a fost profesor universitar la Montreal, anatomopatolog, internist şi endocrinolog. Strămoşii cu strămoşii, iar urmaşii cu urmaşii. Să fim bine înţeleşi. Profesia şi cariera mă reprezintă doar pe mine. Tot ceea ce am realizat şi am reuşit s-a datorat sprijinului familiei mele din România, destinului, conjuncturii. Cu asemenea strămoşi nu era uşor să supravieţuieşti în anumite perioade. M-am strecurat fără să fac mari compromisuri şi nu port resentimente timpului. Aşa a fost să fie !

• Cum staţi cu partidele, cu politica, ce vă doriţi şi ce detestaţi cel mai mult ?
– Prof.univ.dr. Mircea Alexandru BIRŢ: Stau cît mai departe de partidele politice. Urăsc abuzurile, impostura, minciuna, violenţa, manipulările, injustiţia. Mi se pare că trebuie să existe o repartiţie justă între cei ce au şi cei ce nu au; o egalitate în şanse pentru toţi, respectul pentru individ şi pentru tradiţii, pentru istorie şi patria în care trăim.
• Este limpede că avem nevoie, în fiecare clipă, de modele şi de lecţiile lor. Dialogul de faţă a fost, cu certitudine, o asemenea lecţie adevărată despre profesie, viaţă, destin.
Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.