Concert simfonic de închidere a stagiunii 2014-2015

Filarmonica de Stat „Transilvania” vă invită vineri, 26 iunie, începînd cu ora 19, la Concertul Simfonic ce marchează finalul Stagiunii 2014-2015. Orchestra Simfonică a filarmonicii va fi dirijată de maestrul Paul Mann, iar pe scena Colegiului Academic va urca şi tînărul solist Alexandru Corlan, pentru a interpreta Concertul pentru tubă în fa minor de Ralph Vaughan Williams. Din programul serii mai fac parte lucrări de Antonin Dvorak şi Leonard Bernstein.

Paul MannDirijorul Paul Mann colaborează frecvent cu orchestre din Europa, Orientul Îndepărtat, Statele Unite şi Australia. Printre ansamblurile la pupitrul cărora s-a aflat recent se numără Orchestre National de Lille, Orchestra Simfonică din Barcelona, Filarmonicile din Bergen, Luxemburg, Sankt Petersburg, Copenhaga, Orchestra Radio din Norvegia, Orchestra dell’Arena di Verona, Orchestra Simfonică din Birmingham, Orchestra Regală din Scoţia, Opera din Oslo, Orchestrele BBC, Auckland Philharmonia, RAI Torino sau Filarmonica din Malaezia. Printre angajamentele sale viitoare regăsim Orchestra Simfonică din Lucerna, Royal Philharmonic Orchestra, dar şi Orchestrele din Madrid, Bilbao, Sevilla sau Oviedo. Anii de studenţie ai lui Paul Mann se leagă de Şcoala de Muzică Chetham, apoi Universitatea York, iar recunoaşterea meritelor sale artistice a venit o dată cu debutul ca pianist, ulterior ca maestru al baghetei. Astfel, în 1998, Paul Mann a cîştigat Concursul de dirijat Donatella Flick, o rampă de lansare spre succesul din anul următor, cînd a devenit Dirijor Asistent la London Symphony Orchestra. Primele aplauze în această calitate le-a cules în iunie 1999, acest succes atrăgînd numeroase noi colaborări. Pînă în 2008, Paul Mann a fost Dirijor Principal la Orchestra Simfonică din Odense (Danemarca), unde activitatea sa a primit atît aprecierile muzicienilor, cît şi ale melomanilor. De asemenea, ca o extensie a activităţii sale de concert, artistul a realizat înregistrări de muzică daneză şi americană şi a imprimat cîteva compoziţii aparţinînd lui Jon Lord, regretatul membru al trupei Deep Purple. Totodată, artistul este o prezenţă constantă pe scenele din SUA, unde dirijează orchestre de prestigiu precum cele din Colorado, Oregon, New Mexico şi conduce spectacole ale companiei New York City Ballet, fondată în 1948 de către doi artişti celebri – coregraful George Balanchine şi scriitorul Lincoln Kirstein. Între proiectele speciale în care a fost implicat se numără Centenarul Duke Ellington la Barbican Centre şi concertul cu Wynton Marsalis, în compania ansamblului Lincoln Center Jazz Orchestra. Unul dintre cele mai remarcabile şi recunoscute succese a constat în colaborarea dintre London Symphony Orchestra şi formaţia rock Deep Purple, concretizată prin două concerte la Royal Albert Hall. De altfel, prezenţa dirijorului Paul Mann are o semnificaţie aparte pentru Filarmonica „Transilvania”, de care se leagă o frumoasă colaborare, care a avut ca rezultat un amplu turneu de concerte cu aceeaşi renumită formaţie şi Orchestra din Cluj-Napoca.

Alexandru CorlanAlexandru Corlan s-a născut la Baia Mare şi a urmat studiile muzicale la Liceul de Muzică “Sigismund Toduţă” Cluj-Napoca, la secţia tubă. În anul 2004 începe studiile universitare la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” , continuîndu-le, un an mai tîrziu, la Royal Academy of Music din Londra.

Începînd cu anul 1999, Alexandru Corlan este distins cu multiple premii la Olimpiadele Naţionale de Muzică de la Baia Mare şi Bucureşti (Premiul I), la Concursul Mihail Jora, Bucureşti (Premiul II), la Concursul Naţional de Muzică şi Coregrafie, Tîrgu Mureş (Premiul I), în 2014 obţinînd Marele Premiu la Concursul Naţional pentru Instrumente de Alamă organizat de Fundaţia Constantin Silvestri.

În anul 2000 a colaborat, în calitate de solist, cu orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare, iar în anul 2004 a interpretat alături de orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca. Un an mai tîrziu, a beneficiat de o bursă de vară la Chetham’s School of Music din Manchester. De asemenea, a susţinut concerte camerale în cadrul Festivalului Medieval de la Sighişoara (2004) şi Festivalului Cluj-Modern (2005). Între anii 2009-2012 este membru al Orchestrei Române de Tineret, alături de care participă la Festivalul International Young Euro Classic (ediţiile 2012 şi 2014) şi la Festivalul International „George Enescu”, susţinînd şi diferite concerte transmise în direct la radio şi televiziune. În prezent, Alexandru Corlan este angajat al Filarmonicii de Stat „Transilvania” şi doctorand al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.