Ţine-o tot aşa!

Doi colegi de liceu se întîlnesc:

– Ce faci? – întreabă unul, tocmai coborît dintr-un Porsche.

– Am terminat dreptul, apoi jurnalistica, acum fac doctoratul! – zice celălalt, mîndru nevoie mare.

– Bravo! Ţine-o tot aşa! şi pune-mi acum la pachet şapte mici, muştar şi cartofi prăjiţi! – zîmbeşte superior primul.

Am uitat să zic că „primul” era Bulă, „coada-cozii”, idiotul, tîmpitul clasei!

N-am rîs cînd am auzit gluma şi cred că nu rîdeţi nici voi. Nu ne arde de rîs. Fiindcă ne doare. De ce? Căci, din păcate, nu e banc, ci e o realitate extrem de tristă, vizibilă şi de pe Lună.

Cui ajută, deci, titlurile academice?

Cui ajută „colecţia” de titluri academice?

Sigur, pot fi din „alea”, „cumpărate la kilogram”. Dar dacă nu sînt? Dacă pentru ele s-au cheltuit efort – trudă imensă – pasiune – timp – inteligenţă?

Cui ajută că tinerii care s-au format în universităţile celebre ale lumii, clasîndu-se pe locuri de frunte, întorşi acasă sînt marginalizaţi, oprimaţi, „răsplătiţi” cu salarii şi posturi de mizerie? E aşa, ca o „strategie naţională” de excludere a lor, că vezi bine (cum zicea un imbecil cu funcţii!) „avem şi noi specialiştii noştri!”. Dar ei, oare, ai cui sînt?

Între cele două războaie mondiale, la avîntul minunat de atunci al României au contribuit, în primul rînd, tocmai tinerii vremii care au studiat în occident şi s-au întors acasă!!! Ce repede se uită lecţiile Istoriei! şi cele bune şi cele rele! De fapt, în bălmăjeala prezentului, nici nu-i de mirare, căci doar impostura şi incultura e la loc de cinste, în funcţii şi la decizii. Ce ştie ministrul ăla care zice „Avem decît nişte sarcini”… ? Ce ştie aia care în loc de Kant zice Kent şi doamna, jur, a terminat o facultate şi e cocoţată sus pe scară!

Ţine-o tot aşa?

Doamne fereşte! – se oripilează intelectualitatea română, care însă se retrage în turnuri şi turnuleţe, nici măcar de fildeş, ci de bîrfă, scîrbă şi depresie.

Asta-i normal?

Nu. Nu-i normal.

Nu-i normal nici să ne conducă tîmpiţii, corupţii, hoţii, potlogarii, şmecherii, inculţii, agramaţii, pezevenghii, coţcarii, ipocriţii, oportuniştii şi ticăloşii. Ăştia sînt acum „cîtă frunză şi iarbă”, căci „cumetria”, nepotismul şi „interesul de partid” aşa au vrut. De fapt ghilimelele chiar pot să lipsească.

Ce lume-i asta?

Cei buni – cinstiţi – capabili nu se implică. Sau nu sînt lăsaţi! Cei răi – se prea implică. şi sînt lăsaţi!

Ce-i stricat în societatea omenească?

– Ohooooo! – zice micul pantofar, vecinul meu, pentru mine demult cum tot zic şi tot scriu, „vox populi, vox Dei”. Multe, multe şi nu mărunte.

– De fapt este stricat sufletul omului, că-l supără tăt timpul pe Dumnezău alduitu’! – zice Toderaş, prietenul meu, ţăran bătrîn din Apuseni.

– Este o gravă alterare a conştiinţei! – zice Doru, prietenul meu neurolog şi filosof al ştiinţei. De acolo încep toate relele lumii!

Îi cred pe toţi, cum să nu-i cred?!

Mă cred şi pe mine care simt că ne lipseşte, de fapt, omenescul din om, care nu mai permite Scînteii din noi să lumineze şi să ne lumineze.

Stela-Maria IVANEŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.