Asigurări prin Poşta Română

Poşta Română Broker de Asigurare (PRBA) îşi continuă strategia de extindere la nivel naţional şi, pînă la sfîrşitul lunii mai, va avea spaţiu dedicat acestor servicii în 40 de oficii poştale din ţară.

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a lansat, la sfîrşitul lunii octombrie a anului trecut, propriul broker de asigurări, PRBA, care intermediază asigurări generale, de la RCA la poliţe de sănătate, urmînd ca în cel mult un an de la inaugurare să-şi extindă oferta pe segmentul asigurărilor de viaţă. Brokerul de asigurări al Poştei Române va dispune de cea mai mare reţea de vînzări, reprezentată de factorii poştali autorizaţi ca agenţi de brokeraj şi de punctele fixe din reţeaua naţională de oficii poştale. Începînd cu luna mai, Poşta Română oferă posibilitatea încheierii poliţelor de asigurări în oficii poştale din oraşele: Arad, Alba, Piteşti, Topoloveni, Bacău, Botoşani, Braşov, Bucureşti, Buzău, Tîrgovişte, Craiova, Galaţi, Giurgiu, Slobozia, Iaşi, Ploieşti, Satu-Mare, Suceava, Alexandria, Tulcea, Mărăşeşti şi Vaslui. Planurile de expansiune prevăd ca PRBA să deţină, pînă în toamna acestui an, cea mai mare reţea de birouri de asigurări din România, în peste 300 de oficii.

În perioada următoare vom anunţa un tip de poliţă special dedicată pensionarilor din mediul urban şi rural. De asemenea, PRBA lucrează împreună cu o parte a liderilor pieţei de asigurări la dezvoltarea unui produs nou, complex, de asigurare a locuinţei, atît din punct de vedere al riscurilor acoperite, cît şi al preţului. Poşta Română Broker de Asigurare trebuie să aibă o evoluţie dinamică, ascendentă şi să devină un centru de profit pentru proprietarul unic – Poşta Română”, a afirmat Alexandru Petrescu, director general al CNPR.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.