Iohannis – preşedintele USL?!

Ilie Călian

CALIANÎntrebarea din titlu- adică, nu cumva USL continuă să existe, iar veritabilul ei preşedinte este chiar Klaus Iohannis?! nu este o simplă interogaţie retorică. Iohannis a avut a patra consultare cu liderii partidelor parlamentare, care şi-au dat acordul asupra unor modificări la legislaţia referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal. Mai exact, accesarea acestor date este de competenţa instanţelor de judecată sau a judecătorului, retenţia datelor putîndu-se întinde pînă la trei ani. Pe de altă parte, deputaţii au votat cu o foarte generoasă majoritate- şi cei de la putere, şi cei din opoziţie- legea care le permite primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene să facă parte de consiliile de administraţie ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară în domeniul serviciilor de interes public, respectiv să-şi delege această calitate. Altfel spus, ANI s-a văzut “tăiată”de la o porţie de incompatibilităţi, cum a fost chiar cea în legătură cu fostul primar Klaus Iohannis.
Pe de altă parte, în Camera Deputaţilor s-a votat în veselie pachetul de legi privind ]nfiinţarea partidelor politice, funcţionarea acestora şi alegerile locale. E adevărat, unii reprezentanţi ai “noului” PNL şi-au păstrat anumite “rezerve”. Legea finanţării campaniilor electorale a păstrat esenţa găselniţei împrumuturilor de la persoane fizice şi juridice şi transformarea, posibilă, a acestora în donaţii, deşi preşedintele Klaus Iohannis a avut obiecţii. Mai exact, s-a precizat că împrumutul se poate considera donaţie doar cu acordul celor două părţi şi “numai dacă nu s-a atins în anul respectiv plafonul pentru donaţii”. Pe scurt, rămîne liber drumul pentru aranjamente între partide şi “donatori”. Bine, veţi zice, dar Iohannis avea altă părere. Ei, şi?! poate că şi de această dată, este vorba doar de un “joc de glezne” în ringul politic.
În pofida unor proteste, s-a menţinut şi pragul electoral de 3%, sub care finanţarea de la buget trebuie returnată. La legea privind înfiinţarea partidelor s-a acceptat cu bucurie (20 de abţineri şi doar 5 “împortivă”) principiul a trei membri fondatori şi renunţarea la minimum 25.000 de semnături pentru înregistrare. Numai că, iarăşi, cele două mari partide, nu au acceptat coborîrea sub 5% a pragului de intrare în Parlament, ca garanţie că nu orice “băieţi de gaşcă” se pot transforma în parlamentari.
În fine, deşi au avut “rezerve” parlamentarii PNL au votat pentru alegerea primarilor dintr-un singur tur şi a preşedinţilor de consilii judeţene de către şi dintre consilierii judeţeni. Astfel, se conservă, în principiu, forţa marilor partide, însă nu se rezolvă unitar, de principiu, problema “de sus pînă jos”. Adică: dacă nu alegem executivul suprem (primul ministru) şi pe cel mediu (preşedintele de consiliu judeţean), de ce trebuie să-l alegem pe primar?! Iar dacă-l alegem, de ce el nu are drept de vot în consiliu, aşa cum are primul ministru, sau alt ministru, dacă este şi parlamentar?! Adică, în cazul acestora, aşa-zisa separare a puterilor în stat permite să fii simultan şi membru al Executivului, şi membru al Legislativului: să te supui legii pe care ai creat-o, sau să-ţi creezi legi care-ţi plac…
Aşadar, la votul acestor legi gruparea condusă de PSD şi “noul” PNL au votat ca şi cum ar face parte din vechea USL. La urma urmelor, toate aveau acelaşi duşman: Traian Băsescu. Să fie, oare, întîmplător că deputaţii care trecuseră la PMP (partidul lui Băsescu şi Udrea) s-au retras din grupul parlamentar “Democrat şi Popular”?! În realitate, se pare că ambele grupări doresc să profite de actuala conjunctură, stimulînd un sistem de “rotativă” parlamentaro-guvernamentală. Astfel, micile partide înfiinţate cu trei membri fondatori, nu vor avea ce face, în ultimă instanţă, decît să se afilieze, într-un fel, celor două mari grupări, adunînd voturile acelor alegători care nu ar dori s-o susţină direct pe niciuna dintre ele.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.