„Vacilor mele nu le place …

… iarba tăiată cu cositoarea mecanică” – citează National Geographic Traveler spusa ţăranului Ioan Pop din Maramureşul nostru. Este de fapt o invitaţie făcută oamenilor planetei pentru a vizita „un loc frumos şi pur, cu tradiţii milenare, uitate de mult timp în Europa”.

Mulţumiri pentru reclama pozitivă, în sensul că-i bine intenţionată, dar nu mă pot împiedica să nu mă gîndesc ce-are a face civilizaţia cu tehnica şi cultura? Desigur, au multe relaţii posibile, unele detensionante. Dar grija pentru tradiţie, frumos, viaţă sănătoasă, istorie, cred eu, poate rămîne liniştită printre priorităţile civilizaţiei şi tehnicii de vîrf, dacă se îngemănează cu educaţia.

De altfel, în foarte multe sate româneşti se foloseşte azi coasa mecanizată şi alte maşinării agricole, am văzut cu ochii mei în Apuseni, în creier de munte. Internetul este accesat deja în mediul rural românesc (36% din populaţia rurală), deşi încă, zic tot statisticile, peste 40% din ţărani au WC-ul în curte.

Problema este mereu aceeaşi în ultimii ani: ce facem cu o populaţie în creştere pe planetă şi resurse, inclusiv alimentare, limitate? E o temă mereu în lucru. Dar dacă s-ar cheltui pentru asta cît se cheltuieşte pe înarmare (bani, inteligenţă omenească, timp, scop), soluţiile s-ar îmbulzi torente, căci nu doar vacilor nu le place decît ce-i natural, ci şi nouă, oamenilor.

E bizar, nu-i aşa, să gîndeşti astfel într-o lume ce asmute războiul? E bizar normalul? E bizar să vrei un trai frumos şi sănătos şi nu distrugere?

„Nici cîinelui meu nu-i plac oamenii răi” – zicea Baciu Pleşa din Beliş, dus nu demult într-o lume mai bună, după 92 de ani trăiţi demn şi frumos sub deviza: „I-o n-am făcut rău la nime!”.

Cui îi plac oamenii răi? Şi totuşi, sîntem zi de zi siliţi să-i vedem, să-i auzim, să-i ascultăm chiar, căci unii sînt şefi mari sau chiar foarte mari. Cine-i de vină? Cine mai zice astăzi la oraş: „Nici cîinelui meu nu-i plac oamenii răi?”

Îi suportăm, îi înjurăm, îi alegem, îi blestemăm, iar îi alegem, iar îi înjurăm, iar îi blestemăm, iar îi alegem, îi ungem în funcţie, le dăm pe mînă ţara, viaţa şi viitorul, treabă-i asta?

Cît de răi pot fi oamenii răi? Oho! … Nu vedeţi? Atît de răi încît egoismul şi lăcomia lor depăşeşte orice limită, chiar şi instinctul de conservare, de bunul simţ nici nu poate fi, măcar, vorba. Şi-ar vinde Mama, Tata, Ţara, şi-ar vinde şi sufletul pentru bani, asta e!

Cum de-au crescut buruienile aşa înalte, aşa de groase, aşa de viguroase? „Păi, n-au fost plivite la timp, ba au fost şi semănate de fraieri, naivi sau cei fără de minte!” – ar zice Baciu Pleşa, prietenul meu ţăran din Apuseni, care ştia despica esenţe. Aşa zice şi Toderaş, alt prieten de-al meu, tot ţăran, tot din Apuseni, care la cei peste optzeci de ani e verde şi falnic ca bradul, cu minte ascuţită şi bun simţ nemaipomenit, ba are şi umor cu carul.

Nu-i prima dată cînd zic că talpa ţării e straşnică, bravo ei! Măcar de n-am uita că toţi, pe undeva, ne tragem de acolo… căci Blaga avea dreptate, fără îndoială. Aşa ne-ar rămîne judecata întreagă, cinstea neştirbită şi bunul simţ nealterat.

Şi am şti perfect cum să luptăm cu răul şi cu relele, nepierzîndu-ne, generaţie de generaţie, în aceleaşi greşeli stupide.

Stela-Maria Ivaneş

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.