Ai nimănui?

Radu VIDA

Revenim, din cînd în cînd, la subiectul imigraţiei pentru un motiv simplu: e o problemă! Serioasă. Nu neapărat a celor care, prin natura lucrurilor, îşi văd de treabă. Ci a celor care, din varii motive, îşi iau lumea în cap şi, cu această ocazie, afectează şi propria viaţa şi a altora, deopotrivă. Pentru că, cel puţin în partea asta de lume – Europa –, reconstrucţia turnului Babel seamănă al dracului de bine cu Babilonul lui Hammurabi. Iar legile date de el,oricît le-am admira pentru rigoarea lor, n-au salvat cetatea de la pierire.

Acum, Comisia Europeană pregăteşte un set de coduri care vrea să repete strădaniile de pe la 1700 îCH. Să apere, cu alte cuvinte, graniţele Bătrînului Continent, securizarea frontierelor celei mai mari găselniţe din epoca modernă: UE. Se vrea, aşadar, un sistem comun de azil politic.

Păi, de la început s-a pornit cu stîngul. În viaţa de zi cu zi, vedem, pe de o parte, zbaterea unor politicieni occidentali în „a-şi apăra popoarele de avalanşa imigraţiei”, iar pe de altă parte, se legiferează azilul! Se mai spune, într-un preambul al documentului pritocit de europarlamentari, că se vrea o nouă politică privind migraţia legală şi combaterea migraţiei ilegale. Acest concept se dovedeşte a fi în totală contradicţie cu „libertatea de mişcare” ca drept fundamental al omului. Pentru că, din start, se decid două categorii de migranţi. Pentru ca, mai apoi, cei „ilegali” să fie drastic persecutaţi. Trimişi în ţările de origine. Şi, acceptaţi, doar cei „frumoşi şi diştepţi”, supercalificaţi, oameni de care au nevoie societăţile dezvoltate. Pentru a deveni şi mai şi. Iar restul… Treaba lor! Că, oricum, unul din punctele sclavajului modern se bazează pe consum, adică chinul celor amărîţi de a face (încă) un pustiu de bine celor bogaţi.

Una peste alta, frămîntările în ceea ce priveşte imigraţia costă. O groază de bani. Şi cine credeţi că plăteşte? Nu mă îndoiesc că aţi auzit de „Programul de la Stockholm”. E un.. bla, bla, bla pe mai multe zeci de pagini, dar care are cîteva propoziţii care ar trebui să ne dea de gîndit. După ce se cere formarea unui spaţiu european de justiţie (e-justitia), în care prioritare ar fi armonizarea standardelor de drept civil şi penal, se vorbeşte de cetăţenia europeană. Care, nu-i aşa, ar trebui să devină, dintr-o idee abstractă, o realitate concretă. Cum? Simplu, zice legiuitorul (sau, mă rog, sfătuitorul, deocamdată). Prin integrare. Am putea fi de acord cu aceasta, dacă n-ar interveni o problemă de nerezolvat de… secole. Felul în care imigrantul trebuie să se integreze. În noua lege, pregătită de CE, se extinde „promovarea standardelor şi a valorilor europene, precum şi ratificarea convenţiilor ONU” din Programul de la Stockholm şi se cere „alinierea” la standardele europene. Rămîne în urmă, deci, povestea cu respectarea valorilor minorităţilor. Arabul trebuie să-şi lepede masca, indienii – turbanul, africanii să se lase de ritualurile precreştine, iar chinezul budist să treacă la creştinism. Care creştinism? Cel catolic în Italia, Franţa sau Spania, cel protestant în Germania, Belgia sau Olanda.

Îngăduinţa occidentală trebuie privită, în aceste condiţii, ca o binecuvîntare pentru cei care, an de an, se înscriu în fluxul imigraţiei. Şi, revenind, pentru asemenea integrări se dau o grămadă de bani. De la UE! E drept că nu sîntem noi cei mai mari contributori, dar şi de la noi se iau resurse pentru aceste „priorităţi”, pentru o „mai bună partajare a responsabilităţilor între state”, grăieşte documentul în pregătire. Plătim, aşadar, pentru ca aceşti oameni ai nimănui să devină ai altora (prin proprie voinţă sau manipulare grosolană), ceea ce înseamnă că, practic, ne lăsăm înjuraţi, pe subiectul imigraţie, pe banii noştri.
Tare, nu?