UE ne mai pregăteşte ceva

radu vidaRadu VIDA

Am devenit dependenţi. Şi, pe chestia asta, nu mai facem aproape nimic. Stau însă alţii şi veghează la ce ar mai putea lua din agoniseala noastră. Şi nouă nici că ne pasă. Sau, dacă ne pasă, nu prea avem ce face. Asta pentru că am intrat în horă şi trebuie să jucăm. Din păcate, pe muzica altora.

Criza energetică este o realitate. Şi fiecare încearcă să se descurce cum poate. În principiu, ţîpuritura după care unde-s doi puterea creşte poate fi adevărată. În condiţiile în care uniunea este realizată de pe poziţii de egalitate. Şi fiecare lasă loc avantajului reciproc. Oficialii Europei coc demult o… Uniune energetică. Şi, în condiţiile în care Rusia pare tot mai puţin conciliantă faţă de ţările continentului nostru, acest deziderat primeşte noi impulsuri pentru a se înfăptui.

Cum?

Ei bine, povestea are ambalaj frumos, iar vocile care îmbie sînt unse cu miere. Energia în viziunea… unioniştilor trebuie să fie la preţuri accesibile, durabilă, să respecte mediul înconjurător, să fie pusă sub semnul unei concurenţe reale, iar consumatorul să aibă libertatea de a alege.

Frumos!

Jean-Claude Junckers, preşedintele CE se dovedeşte şi el… poet, cînd se dă la adjective pe subiect: cică, energia trebuie să fie robustă, fiabilă, sigură şi regenerabilă.

Încîntător!

Numai că statele dezvoltate şi-au asigurat un drum de şi mai mare dezvoltare. Şi, după cum se ştie, nu poate fi toată lumea pe locul I. Aşa că, după podiumul cîştigătorilor, UE are grijă ca ceilalţi să fie la coada-cozilor. Şi, din acest motiv, programul, atît de generos în primele sale pagini, are şi o serie de capitole care vorbesc de solidaritatea dintre statele europene. Zice: că trebuie redusă dependenţa de furnizorii mici. E ceaţă! Cine e dependent de furnizori mici? Nimeni. Cel puţin nimeni dintre marii producători de bunuri materiale. Înţelegem de aici că micii furnizori vor avea zile grele de acum încolo, fie şi dacă ne gîndim că aceştia vor produce şi nu vor avea cui vinde. Pe urmă: se cere să se folosească energia furnizată către statele vecine. Şi pînă acum aşa a fost. Doar că, în numele solidarităţii continentale, se fac speculaţii în ceea ce priveşte vînzarea surplusului de energie. Pe… gratis. În traducere liberă, dacă tot sîntem un stat, nu mai trebuie să plătească nimeni pentru această bogăţie a… noastră! Şi, în fine: se ordonă eliminarea subvenţiilor şi reducerea emisiilor de carbon. Fixarea de baremuri ucigătoare în ceea ce priveşte emisiile de carbon vor duce la imposibilitatea statelor mai puţin potente să facă investiţiile necesare pentru a se încadra în norme. Iar eliminarea subvenţiilor va crea acele vulnerabilităţi, prin care firme puternice vor putea prelua furnizorii de energie. Obiectivul a şi început să fie pus în aplicare. Şi nu e vorba numai de masivele concesionări, făcute de guvernele succesive de la conducerea României şi care, practic, au arvunit întinse zone de petrol ale ţării. Ci şi pentru că, pînă în 2020, 10% din capacitatea de producţia de energie electrică a unui stat membru trebuie să poată depăşi frontierele. (Nu se spune dacă pe bani sau gratis).

Ce ar trebui făcut? Nu prea multe. Chiar dacă o parte din energie va fi a altora, trebuie să dezvoltăm capacităţile de producere a energiei electrice. Apoi, să construim unităţi productive valabile. Nu ne pot lăsa fără energie, din moment de dovedim că avem nevoie de ea. Şi să stopăm sub orice formă înstrăinarea mijloacelor de producere a energiei şi de transport a acesteia.

E chiar atît de imposibil?

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.