La Turda s-a scumpit transportul în comun

autobuz stp turdaSocietatea de Transport Public (STP) Alba Iulia, ce propunea, încă din 2013, scumpirea biletelor şi a abonamentelor de călătorie cu autobuzele ce deservesc traseele urbane din interiorul Turzii şi-a văzut îndeplinit obiectivul cu aproape doi ani mai tîrziu. Pentru a da curs unei hotărîri judecătoreşti, prin care STP obţinea cîştig de cauză în faţa autorităţilor turdene, în şedinţa de joi, 26 februarie, Consiliul local Turda a aprobat majorarea, cu 66 la sută, a costului biletelor de autobuz şi cu un procent cuprins între 64 şi aproape 67 la sută, a tarifelor percepute de STP pentru diferitele categorii de abonamente.

Potrivit hotărîrii aprobate de consilierii turdeni, din momentul adoptării acestui document, un bilet de autobuz cu două călătorii costă 6 lei, în loc de 3,6 lei. Un bilet pentru o călătorie costă 3,3 lei, în loc de 2 lei. Preţul unui abonament nominalizat, lunar, de lunea pînă vinerea, s-a majorat, de la 60 la 99 de lei. Pentru un abonament nominalizat, lunar, valabil pentru toate zilele săptămînii, clienţii STP vor trebui să plătească 115 lei, faţă de 70 de lei, cît costa acesta pînă joi, 26 februarie. Costul abonamentelor lunare nenominalizate s-a majorat cu 45 de lei (de la 70 la 115 lei), în cazul legitimaţiilor de călătorie valabile de lunea pînă vinerea şi cu 55 de lei (de la 85 la 140 de lei), în cazul abonamentelor valabile în toate cele şapte zile ale săptămînii. Pentru un abonament săptămînal, nominalizat, valabil de lunea pînă duminica, se va plăti 30 de lei, în loc de 18. Un abonament săptămînal nenominalizat va costa 41 de lei, în loc de 25, preţul practicat pînă acum, iar legitimaţia de călătorie pentru o zi va costa 16 lei, în loc de 10. Pentru un abonament nominalizat, lunar, valabil de lunea pînă vinerea, elevii vor plăti 50 de lei, ceea ce înseamnă cu 20 de lei mai mult decît pînă acum, iar donatorii de sînge vor plăti 58 de lei, în loc de 35, cît plăteau pentru un abonament nominalizat, lunar, valabil de lunea pînă duminica.

Prestatorul serviciului de transport public urban de călători pe traseele din interiorul Turzii şi-a justificat solicitarea majorării tarifelor practicate prin creşterile de preţuri consemnate între anii 2011-2013 la carburant (11 la sută), uleiuri (35 la sută), piese de schimb (13 la sută), anvelope (33 la sută). În noile tarife, STP a inclus un procent ce acoperă creşterea, cu 9,5 la sută, a cheltuielilor financiare, cauzată de creşterea cursului valutar şi a penalităţilor de întîrziere plătite de STP, pentru neachitarea la termenul scadent a ratelor la contractele de leasing pentru autobuzele aflate în exploatare.

Prin adoptarea noilor tarife, transportul urban de călători devine, la Turda, unul din cele mai scumpe servicii de acest fel, comparativ cu cele similare, practicate în oraşele din România. La Oradea, o călătorie cu autobuzul costă 3 lei, sau 4 lei, dacă biletul este cumpărat din autobuz. La Rîmnicu-Vîlcea, pentru o călătorie, un pasager plăteşte 2,5 lei, iar în Tulcea, Suceava, Craiova, Timişoara şi Cluj-Napoca, o clătorie cu autobuzul pe liniile din interiorul respectivelor localităţi costă 2 lei. La Baia Mare, pentru o călătorie cu autobuzul se plăteşte 1,9 lei.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.