Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – 161

• Totus mundus agit histrionem’’ – ‘’All the world’ s a stage’’… •
Cu evenimentul care a înscris în dreptul său cifra 161, Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ au intrat în al 18-lea an de existenţă, al majoratului aşadar, care încununează un eveniment al acţiunilor şi interacţiunilor umane, de un dinamism şi o fervoare nemaiatinse de vreo altă manifestare culturală a Clujului. În tot acest timp, interesul faţă de gale a dat spaţiului în care acestea s-au desfăşurat – în cea mai mare parte Sala Tonitza a Muzeului de Artă Cluj-Napoca – înălţimea de forum al dezbaterilor şi dialogurilor intelectuale de cea mai aleasă calitate. O gală aniversară, aşadar, sub semnul aniversării lui Shakespeare şi a MUZICII întruchipate de Lya HUBIC.

P1281085Recitindu-l pe Shakespeare literar şi medical
Prof.dr. Michaela MUDURE – WILLIAM SHAKESPEARE – 450 DE ANI DE LA NAŞTERE. Chiar dacă cei 450 de ani s-au împlinit în 2014, a vorbi despre Shakespeare în orice timp şi în orice loc nu poate fi niciodată îndeajuns, cu atît mai mult cu cît, în 2016, vor fi comemoraţi 500 de ani de la moartea poetului şi dramaturgului genial, ale cărui piese au fost şi sînt cel mai mult jucate pe planetă. Într-un discurs formidabil documentat, Prof.dr. Mudure a vorbit despre Shakespeare şi Clujul – cu admirabilele traduceri ale lui Teodor Boşca, cu studiile şi cartea anglistului Aurel Curtui, cu montările pieselor lui Shakespeare pe scena teatrelor clujene, între care Hamlet-ul lui Vlad Mugur rămîne antologic, cu Sala Shakespeare de la Facultatea de litere a UBB… Despre parcursul lui Shakespeare de la Stratford-upon-Avon la Londra, la calitatea de coproprietar al Teatrului Globe (multe dintre piese sale au fost jucate în acest teatru, unul dintre cele mai populare din epoca elizabethană), înţelegerea şi actualizarea lui Shakespeare, despre misterul manuscriselor shakespeariene (arse în incendiul care a mistuit Teatrul Globe) sau Shakespeare cel ‘’subversiv’’ din Sonetul 66, dar şi despre misterul identităţii sale, despre unicitatea, mintea sa enciclopedică (cu cunoştinţe vaste în diverse domenii) şi profunda cunoaştere a sufletului omenesc, respectiv capacitatea de a spune ceva fiecărei generaţii şi de a empatiza şi cu cele bune şi cu cele rele omeneşti – a mai fost vorba în discursul Prof. Mudure.

Puţini s-au aplecat spre personajul Gertrudei, de exemplu, care rămîne regină şi trăieşte drama femeii la a doua căsătorie, mai ales că pe vremea lui Shakespeare personajele feminine erau jucate de bărbaţi tineri… Aceasta demonstrează capacitatea extraordinară a dramaturgului de a crea personaje – v. cele din Macbeth, Neguţătorul din Venezia (în care ne-a făcut să înţelegem drama lui Shylock), Romeo şi Julieta (cu conflictul familie/clan şi erou, care vrea să-şi trăiască viaţa aşa cum doreşte), Hamlet (care trebuie citită ca o piesă politică). Citate în engleză, cu traducerea acestora în limba română, au întregit armonios discursul.

P1281092Prof.dr. Doina COSMAN – PSIHOPATOLOGIE ÎN GALERIA PERSONAJELOR SHAKESPEARIENE a fost tema extraordinarei conferinţe susţinute de distinsa universitară clujeană, din cuprinsul căreia ne-au fost revelate informaţii puţin sau poate chiar deloc vehiculate în lumea exegeţilor, cum ar fi aceea că, de exemplu, Shakespeare a încercat să pună diagnostice personajelor sale. Am aflat, astfel, că în relaţia lui Shakespeare cu medicina, sînt peste 450 de referinţe privitoare la: boli (somatice, psihice), handicapuri, simulări ale unor boli.

Medicii (englezi, scoţieni, francezi) apar în roluri episodice în piese precum: Comedia erorilor, Nevestele vesele din Windsor, A 12-a noapte, Macbeth, Regele Lear, în alte piese fiind menţionate boli somatice, cum sînt ciuma (Romeo şi Julieta), malaria, sifilis (Măsură pentru măsură), febra puerperală, sciatica, migrena (Othelo), cataracta (Gloucester), nevralgii, dureri de dinţi; de asemenea: simptome psihice: insomnii, somnambulism (Lady Macbeth), leşin; viziuni, extaz, stări onirice; simulare în Hamlet. Sînt descrise boli psihice precum oligofrenia, schizofrenia, tulburarea halucinator delirantă, tulburarea afectivă bipolară, de personalitate, melancolia delirantă a lui Hamlet, epilepsia, demenţa, nevroze, alcoolismul ş.a.

În ceea ce-l priveşte pe Hamlet ca şi caz clinic, Prof. dr. Cosman sublinia că acesta a fost diagnosticat de-a lungul timpului drept: melancolic, maniac, obsesiv-compulsiv; neurastenic, isteric, putînd fi categorisit şi ca un delincvent (crimă cu premeditare). Ocazional, psihiatrii au discutat şi ipoteza simulării nebuniei, în absenţa oricărei alte interferenţe cu patologia mintală. Pentru mulţi Hamlet este alter-ego-ul lui Shakespeare. E semnificativ faptul, că fantoma tatălui lui Hamlet a fost rolul pe care Shakespeare, ca actor, a învăţat să îl joace. Piesa poate fi considerată o referinţă pentru schimbarea opiniei psihiatrice privitoare la graniţa dintre nebunie şi normalitate.

Faţă de perioada lui Shakespeare, cînd sinuciderea era considerată o crimă, în perioada victoriană, suicidul era medicalizat. Existau cîteva motive pentru care psihiatrii secolului al XIX-lea îl considerau pe Hamlet o minte tulburată (halucinaţiile, solilocvia, intenţiile suicidare, intenţiile criminale). Farren l-a considerat pe Hamlet nebun şi prin prisma unei judecăţi religioase. Contemplaţia de a fi sau a nu fi asupra suicidului, această raţiune cu sînge rece, denotă lipsa religiozităţii şi, ca atare, pentru psihiatrii acelor timpuri sînt indicaţii clare ale nebuniei. Psihiatrii secolului XIX au judecat nebunia lui Hamlet şi pe baze etico-morale: este obscen şi capricios cu Ophelia, nu are remuşcări după ce îl ucide pe Polonius, îi trimite la moarte cu sînge rece pe Rosenkrantz şi pe Guidenstern, determină distrugerea şi moartea Opheliei.

Cît priveşte melancolia lui Hamlet, în epoca elizabethană cuvîntul melancholy era la modă, umoarea melancolică fiind considerată apanajul unei minţi superioare. Mai tîrziu, în secolul al XVIII-lea, criticii au descoperit în psihologia lui Hamlet gîndirea lui meditativă, contemplarea sinelui, au întrevăzuit melancolia, dar nu au medicalizat diagnosticul. Romantismul este cel care asociază şi modelează relatia dintre melancolie şi intelect. Opinia criticilor din secolul al XIX-lea era că diagnosticarea lui Hamlet ca nebun ar duce la distrugerea tragediei.

În ceea ce-l priveşte pe Lear, acesta prezenta patologia vîrstei a III-a, matură. Dar, care este în realitate diagnosticul lui Lear? Lear a fost utilizat ca un caz clinic dar şi ca subiect de psihanalizat. Diagnosticele psihiatrice atribuite lui Lear au fost extrem de variate, psihiatrii Kellogg, Bucknill, Ray, Andreasen observînd capacitatea lui Shakespeare de reliefare a patologiei la acest personaj. În descrierea nebuniei lui Lear, Shakespeare nu s-a limitat la o singură sursă, ci este posibil să se fi inspirat din De Propriatibus Rerum, realizată în secolul al XIII-lea de călugărul Batholomaeus Anglicus şi tradusă în engleză (1535). Această carte se bazează în totalitate pe modelul antic al bolii, care rezultă din dezechilibrul celor patru umori: melancolia – sau bila neagră; choler-ul (furia, irascibilitatea) sau bila galbenă; sîngele; flegma (phlegm). Nebunia reliefată în portretul conturat de Shakespeare are similarităţi cu cele descrise în tratatul lui Bright A Treatise of Melancholie.

În analiza din punct de vedere clinic a piesei Regele Lear, cu exemplificări elocvente din text, vorbitoarea s-a mai referit la criza de mînie, la grandomanie şi paranoia puterii, la Lear cel coleric…, la deteriorarea psihică şi alunecarea spre demenţă, în fine, la tragedia lui Lear = tragedia decrepitudinii. Aceasta pentru că: experienţa lui Lear este purgatorie: nebunia este în acelaşi timp pedeapsă şi introspecţie; demenţa lui este o călătorie a minţii, la fel de mult cum este o boală; în timp ce discursul de început este impregnat de dorinţa de putere şi statut, discursul ulterior este impregnat de umanitate şi prietenie. Transformarea transpare şi în scurtele momente de luciditate înainte de moartea Cordeliei.
Şi, ca o concluzie, totuşi vîrsta a treia poate fi o izbîndă în cazul îmbătrînirii normale! – a mai spus Prof.dr. Doina Cosman.

P1281109Prof. dr. Nicolae MIU – Evocare LYA HUBIC. Marele medic şi profesor a adus un omagiu sublim idolului său din copilărie şi din tinereţea sa studenţească, inegalabilei soprane LYA HUBIC (1911-2005), pe care a urmărit-o în spectacolele Operei clujene de la vîrsta de opt ani şi pînă la spectacolul de retragere de pe scenă. Stea a scenei clujene, artistă adulată şi aclamată de public timp de cîteva decenii, creatoare a unor roluri de mare angajament pe scena naţională şi pe cea internaţională (atît cît i s-a permis să călătorească, într-o perioadă ingrată pentru artiştii români), Lya Hubic – soprană dramatică de coloratură – a fost ‘’o mare personalitate, o cîntăreaţă cu un glas de excepţie, tulburător ca timbru, extindere şi expresivitate, cu un desăvîrşit spirit artistic, dar şi cu o exemplară dăruire şi un mare caracter’’ (…) ‘’Eram copil cînd îmi spunea: «Sînt fericită că iubeşti arta, pentru că ea îţi înnobilează sufletul. Oamenii adevăraţi nu pot trăi fără să simtă arta autentică»’’ – notează Prof.dr. N. Miu în volumul ‘’Amintiri din sala Operei clujene’’, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2000.

P1281110Pe ecranul cu amintiri se perindă fotografii din spectacolele clujene – alături de Silvia Florea Soltischi, Mihai Almăşan, Elena Vătafu, Ion Lazăr, dirijorul Leontin Anca, Ion Iercoşan ş.a. – sau din turneele Lyei Hubic: Traviata la Cluj şi la Praga, Moscova, Budapesta, Tbilisi etc., Violetta fiind cel mai cîntat rol din întreaga carieră a artistei; Mireasa vîndută la Praga şi în alte oraşe din Cehia; Lakmé (rol în care n-a fost egalată de nimeni în ţară). A fost evocat şi momentul cîştigării concursului de la Viena, cînd a avut la picioare întreaga lume muzicală, dar artista a preferat să revină acasă, în Clujul pe care l-a iubit şi care a iubit-o. S-au făcut auzite, de peste timp, înregistrări din Traviata cu Cornel Fânăţeanu, din Lakmé (ultimul spectacol alături de basul Ion Iercoşan), din ultimul spectacol cu Madama Butterfly (dirijor Petre Sbârcea, cu Ana Manciulea în Suzuki); şi ‘’Doina Stăncuţei’’ din opera La seceriş de Tiberiu Brediceanu. În toate recitalurile pe care le-a susţinut, Lya Hubic a cîntat cel puţin o piesă din creaţia românească.
Fotografii, dedicaţii, scrisori, amintiri. Sublimul, dacă el există, acesta a fost întruchipat de vocea Lyei Hubic, căci ea a fost nu numai o mare cîntăreaţă şi actriţă, ea a fost însăşi MUZICA.

***
Cea de a 162-a Gală MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ va avea loc miercuri, 25 februarie a.c., de la ora 18, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă Cluj-Napoca. În program: Prof.dr. Mihaela Luţaş – Cultura financiară la români; sîntem pregătiţi pentru moneda unică europeană? • Prof.dr. Nicolae HÂNCU – Stilul de viaţă la români; ştim să trăim sănătos? • Momentul muzical este rezervat unui microrecital susţinut de soprana Arona Bogdan; la pian: Cesare Catani.
Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro
***
Foto: Ioan-Mircea CORPODEAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.