Folclor din toată inima

Cînd e vorba de o reprezentaţie de caritate, parcă şi cei care urcă pe scenă au o altă motivaţie şi tot ceea ce fac se întîmplă din tot sufletul, cu inima larg deschisă. Este sentimentul pe care l-am simţit luni seara, în sala Casei Municipale de Cultură Gherla, unde a avut loc concertul caritabil „Salvatorii merită şi ei salvaţi”, organizat pentru ajutorarea dejeanului Florin Benea, care are nevoie urgent de o intervenţie chirurgicală. Amatorii de muzică populară au fost receptivi la apelul organizatorilor şi au umplut sala, gustînd din plin repertoriul ales de interpreţii care au evoluat pe scenă. Jos cu pălăria faţă de protagoniştii spectacolului, care au răspuns celor care au avut iniţiativa desfăşurării acestui eveniment artistic cu scop caritabil. Solişti de mare valoare, cum sînt Marinela Zegrean Istici, mereu înte primii care îmbrăţişează astfel de acţiuni umanitare, Felix Gălan, Diana Roman, Ciprian Picovici, Adrian Buza, Vlad Lazăr, Ioana Cîmpean, Ciprian Peteleu sau Cristina Moşuţan au cîntat din tot sufletul, aşa cum de mult nu au mai făcut-o. Pe ei se poate conta oricînd şi oriunde pentru astfel de reprezentaţii, mai ales cînd este vorba de sprijinirea materială a unui semen aflat în suferinţă. Ei au fost acompaniaţi magistral de cunoscutul taraf condus de Nelu Boca, un virtuoz al viorii şi un om de înaltă ţinută. Şi ca totul să fie reuşit, din program nu au lipsit suitele de dansuri populare din zona noastră, susţinute de talentaţii membri ai Ansamblului „Valea Someşului” din municipiul Gherla.

În ultima perioadă, în municipiul Gherla au avut loc mai multe concerte caritabile de muzică populară, artiştii din localitate, dar şi spectatorii, fiind întotdeauna alături de cei care au nevoie de ajutor, indiferent de unde provin aceştia. La fel, edilii oraşului sprijină pe deplin aceste acţiuni umanitare.
SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.