Teatru Salina Turda

“Iona”, teama de singurătate, nevoia de comunicare

29 şi 30 noiembrie, ora 18.00

Trebuie să ne întoarcem la valorile noastre. Scriitorii generaţiilor trecute ar trebui readuşi în atenţia imediată, a tinerilor mai ales, găsindu-se cele mai bune mijloace de cunoaştere şi apropiere, de la conferinţe şi sesiuni ştiinţifice la mese rotunde, dezbateri, lecturi publice, puneri în scenă. Personal sînt bucuros şi mulţumit că scriitorul Marin Sorescu (1936 – 1996) revine în atenţie, că aplecarea asupra operei sale dramatice vine din partea unei echipe tinere, Mihaela Panainte (regizor) şi Florin Vidamski (actor), că textul ales este unul reprezentativ, Iona.

Nu voi intra în istoricul piesei, rezumîndu-mă a reaminti doar cîteva date : piesa a fost publicată în 1968, în revista ‘Luceafărul’; a avut premiera absolută un an mai tîrziu, pe scena Teatrului Mic din Bucureşti, 11 aprilie, 1969, regia Andrei Şerban, cu George Contantin ca prim interpret al pescarului ‘Iona’.

Despre Mihaela Panainte am mai avut prilejul să scriu, de fiecare dată apreciativ. Face parte din acea categorie rară de artişti cu har, serioasă şi responsabilă, originală în gîndire, încăpăţînată în sensul bun al cuvîntului. A pus bazele primului teatru independent la Cluj-Napoca, Sala Mică, dovedind că se poate. Proiectele concepute judicios prind viaţă, greu şi cu multă trudă, şi asta contează cel mai mult acuma. Caută şi realizează spectacolele în spaţii neconvenţionale şi ar fi suficient să amintesc două spectacole de succes, Delir în doi, în trei… în cîţi vrei (2009; spectacol de debut pentru teatrul pe care-l conduce, cu sediu şi sală proprie în cadrul Fabricii de pensule) şi Scaunele (2010), acesta din urmă la … Fabrica de scaune ‘Antares’.

Locul unde proiectează Iona, Salina Turda, este o altă dovadă a originalităţii şi tenacităţii de care dă dovadă Mihaela Panainte, dovadă a faptului că nu-i place să abandoneze un proiect odată conceput. Salina Turda se pretează cel mai bine tematicii din Iona, este locul ideal şi mă gîndesc şi la faptul că Iona face parte din trilogia sugestiv intitulată Setea muntelui de sare. Ar fi ceva ca în timp, Mihaela Panainte să-şi îndrepte privirile şi spre Paracliserul şi Matca, împlinind scenic trilogia soresciană.

Lacul Salinei Turda devine astfel locul de muncă dacă vreţi, al pescarului fără noroc, Iona. Mai mult, este locul care potenţează mitul biblic al omului înghiţit de peşte, dar şi cele patru tablouri ale piesei, uşurînd trecerea de la un tablou la altul în succesiunea exterior – interior – exterior. Este locul care dă forţă semnificaţiilor şi implicaţiilor filosofice, existenţiale în primul rînd (“De ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfîrşitul vieţii ?”; “Un sfert din viaţă ni-l pierdem făcînd legături între lucruri şi praf”; “Eu cred că există în viaţa lumii o clipă cînd toţi oamenii se gîndesc la mama mor. Chiar şi morţii”,…). Regizor – Mihaela Panainte – şi actor – Florin Vidamski – exploatează la maximum spaţiul ales, în evidenţierea şi punctarea frămîntărilor omului confruntat cu propriul său destin. Florin Vidamski oferă una dintre cele mai credibile interpretări ale omului Iona, cînd resemnat, cînd plin de speranţe, singur (“E tare greu să fii singur”) şi dornic de comunicare. Ilustrare perfectă a celor declarate de Marin Sorescu, citez, “Ştiu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur. Cred că lucrul cel mai îngrozitor din piesă e cînd Iona îşi pierde ecolul. Iona era singur, dar ecoul lui era întreg”. Un întreg ce se pierde pe lacul şi în întunericul locaţiei, repet acest lucru, perfect alese, Salina Turda. De aici şi succesul numit Iona, spectacol pe care-l recomand cu toată, toată căldura.

Demostene ŞOFRON