Pariu riscant, dar calculat, asumat de Obama în acordul cu Iranul

Le Figaro

Acordul privind programul nuclear iranian, încheiat în cursul nopţii de sîmbătă spre duminică la Geneva, l-a trimis pe preşedintele american Barack Obama în “ceaţa păcii”, o situaţie în care “negociatorii nu pot fi siguri de consecinţele acţiunilor întreprinse”.

Diplomatul britanic Mark Sykes scria în memoriile sale, despre negocierile purtate în anul 1916 cu francezul Georges-Picot pentru trasarea graniţelor Orientului Mijlociu: “Eu nu puteam să-mi dau seama la ce se gîndea el şi nici el nu putea să-şi dea seama la ce mă gîndeam eu”.

În prezent, cam aceeaşi situaţie o regăsim şi în cazul negocierilor dintre ţările din Grupul 5+1 (SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania) şi Iran. Nimeni nu ştie ce a avut în cap preşedintele iranian Hassan Rohani acceptînd acest acord “provizoriu”, care îngheaţă sau suspendă pentru şase luni drumul Iranului către producerea unei bombe atomice, în schimbul unei relaxări modeste, dar uşor reversibile, a unei părţi din sancţiuni. Este de asemenea greu de imaginat ce vor cere occidentalii Iranului pînă la urmă, care va fi pentru ei pragul de toleranţă pentru capacităţile nucleare iraniene. Ideea este, a explicat Obama, să cîştigăm timp şi spaţiu pentru negocierile viitoare. Statele Unite speră să obţină astfel capital politic din restabilirea încrederii în urma semnării acordului, pentru a trece ulterior la o etapă mai radicală de neutralizare a potenţialului nuclear iranian.

Toată lumea păstrează în memorie amintirea acordului din anul 2003, cînd occidentalii au salutat o înţelegere istorică în problema nucleară iraniană, dar au descoperit cîţiva ani mai tîrziu că această ţară nu şi-a respectat angajamentele. “Provocările care ne aşteaptă sînt colosale”, a recunoscut preşedintele american. Aliniaţi pe poziţiile neîncrezătoare ale Israelului, cei care sînt sceptici, foarte numeroşi în Congresul de la Washington, reamintesc exemplul acordului încheiat cu Coreea de Nord în timpul preşedintelui George W. Bush. “Adevărul este că odată cu trecerea timpului, totul este reversibil”, avertizează fostul negociator Christopher Hill în publicaţia New York Times.

Israelul, Arabia Saudită şi numeroşi congresmeni americani atrag atenţia asupra unui acord provizoriu care va păstra status-quo-ul, astfel încît Iranul îşi va conserva capacitatea de a îmbogăţi suficient uraniu pentru a construi o bombă nucleară în mai puţin de o lună. În opinia acestora din urmă, modelul ce ar trebui urmat în cazul Iranului este acela al Libiei, care a renunţat total la capacităţile nucleare, nu cel al Coreii de Nord.

Dar adevărul este că administraţia Obama nu crede în posibilitatea distrugerii complete a capacităţilor nucleare iraniene, nici “cu ajutorul bombelor şi nici cu cel al acordurilor”, explică jurnalistul David Sanger în New York Times. Pariul lui Obama este să profite de efectul puternic al sancţiunilor rămase încă în vigoare, pentru a aduce potenţialul nuclear iranian sub un prag acceptabil, cu ajutorul unui mecanism de control sistematic, sperînd că, într-o zi, o schimbare de regim la Teheran sau o adevărată reconciliere iraniano-americană va reuşi să schimbe radical datele problemei.

Această abordare se află într-o opoziţie radicală cu filosofia maximalistă a aliaţilor israelieni şi saudiţi, dar este un alt risc pe care Obama este pregătit să şi-l asume.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.