2014 – un alt 2004?!

Ilie CĂLIAN

CALIANAm scris acum vreo patru-cinci ani (nu am timp să-mi consult arhiva editorialelor) despre Crin Antonescu, pe atunci proaspăt preşedinte al PNL, după “victoria” împotriva lui Tăriceanu, că este un om cam plin de sine (un pic prea mult), adică, ziceam eu, “narcisist”. Cu vreo alţi cinci ani înainte scriam despre Băsescu, tot primul din România care a avut acest “curaj”, că este paranoid. Îmi menţin opinia despre amîndoi, cu precizarea că despre pericolul accederii la preşedinţie a primului s-a convins majoritatea românilor – după ce l-au ales a doua oară!, semn că avem un electorat care nu ştie ce votează – sau că fiecare alegător îşi votează proiecţia propriului eu, acela de “jmecher”, ca ideal de viaţă, pe care l-a întruchipat Băsescu. Nu vreau să se înţeleagă prin asta că aş pune pe acelaşi plan paranoidia lui Băsescu cu narcisismul lui Antonescu. Dar anumite elemente comune există. de pildă, declaraţia recentă a lui Antonescu, precum că el nu-şi poate schimba opţiunile, indiferent de cine ce i-ar spune, nu este de natură să mă convingă. Atîta vreme cît ar fi simplu membru al unui partid – sînt de acord. Dar un preşedinte de partid poate să ajungă în situaţia de a accepta o decizie a conducerii partidului său la care el nu s-a gîndit suficient sau pe care n-a agreat-o – dar pe care trebuie ori s-o accepte, ori s-o respingă prin propria demisie. N-aş merge cu paralelele între Băsescu şi Antonescu mai mult decît am zis – pentru că nu se poate: Antonescu nu este în situaţia de a crede că PNL este partidul său, cum a fost cazul lui Băsescu cu PD – devenit PDL.

Cert este un lucru: faptul că Crin Antonescu – copreşedinte al USL şi preşedinte al Senatului – a lipsit (eu aş zice că a făcut-o ostentativ) de la şedinţa în care Guvernul si-a asumat răspunderea pentru legea descentralizării mi se pare o îngrozitoare ofensă la adresa colegilor de coaliţie (PSD şi PC) şi a primului ministru şi copreşedinte al USL, Victor Ponta. Crin Antonescu nu poate invoca nicio scuză pentru această mîrlănie. (Am folosit acest cuvînt la adresa lui Băsescu, dar nu văd cum aş putea taxa altfel atitudinea lui Antonescu.) Evident, înaintea acelei şedinţe a Parlamentului, Victor şi Crin, cei doi şefi de partide aliate, ar fi găsit timp să discute şi despre aşa-zisa “Comisie Călăraşi”, cea care să analizeze felul cum şi-a adjudecat Băsescu cele 300 de hectare din Bărăgan. Indiferent ce ar fi urma să constate acea comisie!

N-aş zice că Victor Ponta este un model de politician care stă, ca un motan neexperimentat, la pîndă să prindă şoareci şi, cu experienţa de rigoare, să conducă un guvern. Dar de lucrat – lucrează! Mai are timp, ca prim-ministru, să aştepte pînă cînd se trezeşte şi-şi face siesta Crin?! Care, oricum, nici cu ani înainte nu se prea obosea cu munca de parlamentar?! Sînt prea răutăcios cu Crin Antonescu?! N-aş vrea. Dar intuiţia, ajutată de “analiza de text” (o tehnică aparţinînd jurnaliştilor şi analiştilor politici), analiza mai complicată a manifestărilor “fizice” (de la prezenţa sau absenţa de la anumite evenimente publice pînă la nivel gestual) şi comparaţia ziselor cu făcutele mă determină să am rezerve în legătură cu posibilitatea – atît de des invocată de Crin Antonescu – de a fi un preşedinte de alt fel decît Băsescu. Deocamdată, Constituţia nu s-a schimbat. Mai mult, comisia constituţională, condusă de acelaşi Crin Antonescu!, nu dă semne că s-ar cocîrja cu munca şi nici măcar că ar avea de gînd să despartă apele de uscat în problema capitală: republică parlamentară şi semiprezidenţială. Tare teamă-mi este că lui Crin Antonescu nu-i displac aşa-zisele prerogative prezidenţiale pe care şi le-a arogat, pentru sine însuşi, Traian Băsescu. Iar o tărăgănare a realizării principalelor proiecte ale USL – remodelarea Constituţiei, descentralizarea şi regionalizarea – n-ar face altceva decît să ne lase, în 2014, exact în situaţia din 2004, cînd a fost ales Băsescu…

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.