De ce fug din ţara lor imigranţii care naufragiază în faţa coastelor Italiei?

ABC

Victimele ultimelor nufragii înregistrate în dreptul coastelor de sud ale Italiei nu sînt imigranţi economici, ci refugiaţi care fug de războaiele civile, de state neguvernabile, de foamete sau de regimuri opresive, cum sînt cazurile Siriei, Somaliei sau Eritreei.

Naufragiile tragice din largul insulei Lampedusa au scos în evidenţă disperarea celor peste 2 milioane de sirieni care au fugit de războiul din ţara lor. Taberele de refugiaţi ale ONU din Turcia, Irak sau Iordania sînt pline pînă la refuz. În timp ce în Liban, zeci de mii de sirieni supravieţuiesc în aşezăminte ilegale sau în casele vreunei rude sau prieteni. La Istanbul (unde numărul refugiaţilor a ajuns de la 100.000), pot fi văzute zeci de familii de sirieni dormind în parcuri sau în moschei.

Mulţi încearcă să emigreze clandestin în Europa care, cu excepţia Suediei, nu s-a arătat foarte primitoare cu ei. Fug de războiul civil şi de escaladarea fanatismului din ţara lor. Pentru a scăpa există două rute principale: una prin Turcia şi Grecia şi alta prin Egipt. În Egipt, exodul s-a accelerat după recenta campanie împotriva sirienilor şi palestinienilor alimentată de noile autorităţi militare. Copiii sînt înscrişi la şcoală, dar adulţilor li se refuză orice loc de muncă. Fug din Alexandria după ce plătesc 4.000 de dolari pentru un loc pe o ambarcaţiune a morţii în care ajung să se îngrămădească pînă la 200 de pasageri. Destinaţia finală este pentru mulţi dintre ei fundul mării.

Bab al Mandeb (Poarta Durerii) este ruta de scăpare aleasă de obicei de imigranţii eritreeni în căutarea unei vieţi mai bune. Bab al Mandeb este punctul de plecare din Yemen, de unde încearcă să fugă spre orice altă ţară. De-a lungul acestui lung parcurs, refugiaţii sînt victime ale exploatării muncii şi chiar sexuale de către mafiile lipsite de scrupule. Deşi gărzile de frontieră au ordin să tragă în plin, se estimează că circa 1.500 de eritreeni reuşesc să fugă în fiecare lună din ţara lor, una din cele mai brutale şi represive din Africa.

Pînă acum aceşti imigranţi obişnuiau să se îndrepte spre Arabia Saudită, emiratele din Golf sau Kenya, acum încearcă să ajungă pînă în Europa. Ei fug de un regim paranoic şi represiv. De la independenţa ţării în 1993, cel puţin 10.000 de deţinuţi politici au fost trimişi la închisoare, mulţi fără o acuzaţie oficială. Regimul înăbuşă orice disidenţă şi a construit o reţea densă de închisori, unde primează tortura.

Somalezii fug de războiul civil, de sărăcie, de foamete şi de un stat deficitar unde miliţiile integriste Al Shabab, afiliate reţelei Al Qaida, fac legea. O parte din aceşti refugiaţi încearcă să ajungă în Europa, mulţi dintre ei prin Libia, o ţară răvăşită neguvernabilă. În 2011, cel puţin 1.500 de refugiaţi fără acte (o bună parte dintre ei somalezi) s-au înecat sau au fost daţi dispăruţi, încercînd să treacă Mediterana pentru a ajunge pe ţărmurile Europei. Cu un an înainte, 260.000 de persoane au murit de foamea care a răvăşit ţara. Pentru ei nu exista alternativă: moartea de inaniţie sau fuga.

În octombrie 1991, la nouă luni după căderea dictatorului Siad Barre, ONU a ridicat o tabără de refugiaţi la Dadaab, în nord-estul Kenyei, cea mai mare din lume. Intenţia iniţială era de a înfiinţa trei tabere pentru 90.000 de persoane, însă numărul lor a ajuns în prezent la peste 400.000 (630.000 potrivit surselor neoficiale). Unii dintre ei au ajuns la a treia generaţie: s-au născut acolo şi nu cunosc altă viaţă decît cea a taberei de refugiaţi.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.