Fondurile de pensii private deţin peste 13,5 miliarde lei

Fondurile de pensii private administrează active nete de peste 13,5 miliarde lei (3,02 miliarde euro) pentru 6,3 milioane de participanţi (conturi individuale).

Conform datellor furnizate de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns, după primele 9 luni ale anului 2013, la 5,95 milioane de participanţi, dintre care numărul celor care primesc lună de lună contribuţii virate de către Casa Naţionala de Pensii Publice (CNPP) s-a stabilizat la aproximativ 3,6 milioane.
De la lansare şi pînă în prezent, fondurile de pensii obligatorii au primit în administrare de la CNPP, în numele participanţilor, contribuţii brute totale în valoare de 10,47 miliarde lei, ajungînd, în urma activităţii investiţionale, la active nete de 12,75 miliarde lei. Diferenţa de 2,28 miliarde lei reprezintă cîştigul investiţional net.
„Pilonul II a produs de la lansarea sa şi pînă în prezent o valoare adăugată de peste 510 milioane de euro în beneficiul exclusiv al contributorilor la sistem”, susţine Marius Popescu, preşedintele APAPR.
În ultimul an (septembrie 2012 – septembrie 2013), activele fondurilor de pensii de Pilon II şi-au menţinut creşterea accelerată, cu un ritm uşor peste 45%. Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private obligatorii au realizat, de la lansarea lor, în mai 2008, un randament mediu anualizat de 11,7%. În prezent, cota de contribuţie virată către Pilonul II este de 4% din veniturile brute ale participanţilor, aceasta evoluînd de la nivelul de 2% din momentul startului sistemului şi urmînd sa ajungă la 6%, cu o creştere de jumătate de procent anual, pînă în 2016.
Fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) au ajuns după primele 9 luni ale anului 2013 la circa 305.000 de participanţi, dintre care însă doar mai puţin de jumătate îşi plătesc lunar contribuţiile, pe fondul climatului economic încă insuficient de favorabil pentru relansarea apetitului angajatorilor pentru oferirea acestui tip de beneficiu salariaţilor. Activele nete ale fondurilor de pensii facultative au depăşit la finele lunii septembrie nivelul de 750 milioane lei, cu 35% mai mult decît în urmă cu un an (septembrie 2012). Fondurile de pensii private facultative au realizat, de la lansarea lor, în mai 2007, un randament mediu anualizat de 8,2%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.