Valentin Cuibus anunţă modificări importante în ceea ce priveşte reţeaua de şcolarizare pentru anul şcolar 2014-2015

Inspectorul şcolar general Valentin Cuibus anunţă modificări importante în ceea ce priveşte reţeaua de şcolarizare pentru anul şcolar 2014-2015, pornind de la înfiinţarea şcolilor primare şi continuînd cu dezvoltarea învăţămîntului tehnologic şi, de asemeni, a învăţămîntului pedagogic.

Am început să lucrăm deja la reţeaua de şcolarizare 2014-2015, care trebuie finalizată pînă în decembrie, şi vrem să facem nişte modificări foarte importante. Este vorba în primul rînd de înfiinţarea şcolilor primare. Asta înseamnă că Valentin-Cuibusdesprindem, practic, învăţămîntul primar de cel din licee, în anumite unităţi de învăţămînt în care avem şi copii de 5 ani – 5 ani şi jumătate, în clasa pregătitoare, şi elevi de 18-19 ani. Vor fi şcoli care să aibă de la clasa pregătitoare pînă la clasa a IV-a. Vom merge pe o pilotare, deocamdată, şi avem discuţii, deja, la nivelul municipiului Cluj-Napoca, unde vom merge pe două astfel de şcoli primare, care în primul moment vor funcţiona ca structuri ale unor unităţi foarte cunoscute din centrul municipiului. Nu vreau să dau încă, nume. Acelaşi lucru îl vom face şi la Huedin, unde vom face o şcoală primară, şi am avut discuţii în acest sens cu administraţia locală şi cu dascălii de acolo. Este mai bine aşa, pentru că a avea clase primare în învăţămînt tehnologic, cum este în cazul de la «Vlădeasa», nu este cel mai bun lucru. Efectul pe care îl are asupra copilului mic modul în care se comportă unul de 17, 18, 19 ani nu este cel mai bun şi credem că lucrul acesta trebuie evitat” – a declarat, pentru Făclia, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.

Acesta a mai precizat că şi la Turda se va încerca o restructurare a reţelei, pe zona învăţămîntului primar.

De asemeni, a declarat Cuibus, se va încerca o dezvoltare a învăţămîntului tehnic. „Noi avem, la Cluj, anul acesta, 40% elevi pe învăţămîntul tehnic, faţă de 60% pe învăţămîntul teoretic. Anul viitor trebuie să ajungem, obligatoriu, la o variantă de 50% – 50%. Germania, de exemplu, are peste 60% învăţămînt tehnic. Sigur, are şi o industrie pe care România, din păcate, nu o mai are. Dar, e obligatoriu să dezvoltăm învăţămîntul tehnic, şi în primul rînd şcolile profesionale. De aceea, acum căutăm să avem cît mai multe întîlniri cu oameni de afaceri, să vedem care sînt meseriile cele mai căutate, pentru că nu vrem să pregătim copiii pentru o zonă din care să meargă, în timp scurt, şomeri. Vrem să introducem sistemul german, şi sîntem în căutare de soluţii. Colegele mele au fost în Alba, Bihor şi Braşov, unde, în colaborare cu nemţii, s-a făcut un sistem de pregătire împreună cu firmele. Este un sistem viabil, pentru că în momentul în care copiii termină şcoala profesională, ei au o alternativă. Adică, o mare parte a lor sînt angajaţi la terminarea şcolii. În timpul şcolii fac practică la firmele respective, plus că, în afară de bursa de stat, de 200 lei, care se acordă începînd de anul trecut şcolar elevilor de la profesională, este şi o bursă din partea firmei, şi asta înseamnă foarte mult pentru un copil care are nişte probleme financiare. Mai analizăm, acum, şi o variantă pentru clasele de învăţămînt agricol. Din păcate, în Cluj mai avem două soluţii: Turda, cu un liceu agricol, şi Cluj-Napoca, cu un liceu agricol, la «Borza». Este prea puţin, şi nu întotdeauna adaptat la ceea ce se cere în acest moment. Acolo vom încerca să schimbăm profilurile în funcţie de ceea ce se întîmplă pe piaţa muncii” – a declarat inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.

Cuibus a mai declarat că se intenţionează şi dezvoltarea învăţămîntului pedagogic, în condiţiile în care numărul de învăţători a crescut foarte mult odată cu înfiinţarea claselor pregătitoare. „Aici se simte foarte mult efectul celor care au terminat întîi liceul pedagogic şi după aceea au făcut o facultate. Ceea ce se învaţă într-un astfel de liceu este foarte important pentru pregătirea pedagogică a dascălilor, motiv pentru care vom merge pe suplimentarea de locuri în învăţămîntul pedagogic” – a mai declarat Valentin Cuibus.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.