Rata sinuciderilor în Europa şi în Statele Unite a crescut

The Independent

Mii de sinucideri sînt legate de criza financiară globală.

Cercetarea a indicat că s-au înregistrat cu 5.000 mai multe sinucideri în Europa şi America de Nord în 2009 – primul an după ce crash-ul bancar a generat criza economică – decît s-ar fi aşteptat într-un an normal.

Cercetătorii au legat creşterea numărului de sinucideri de creşterea cozilor la ajutorul de şomaj – în condiţiile în care circa 34 de milioane de persoane din întreaga lume şi-au pierdut locurile de muncă în timpul crizei – dar şi de falimente sau de pierderea locuinţelor.

Potrivit analizei ratelor de suicid în 45 de ţări din Europa şi America de Nord, tinerii cu vîrste cuprinse între 15 şi 24 de ani sînt o categorie deosebit de vulnerabilă.

“Bărbaţii sînt de obicei principalii susţinători financiari ai familiei şi, astfel, par a fi mai afectaţi de recesiune decît femeile. Aceştia ar putea fi mai ruşinaţi de faptul că sînt şomeri şi este mai puţin probabil să ceară ajutor”, a indicat cercetarea. Cercetătorii au declarat că există dovezi că numărul sinuciderilor a crescut brusc în ţările în care rata şomajului a fost relativ scăzută înainte de criza creditelor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.