ProEtnica 2013: Festival Intercultural, Sighişoara, EDIŢIA a XI-a

P1060917La recent-încheiatul Festival ProEtnica Sighişoara, 2013 (29 august-1 septembrie), armenii din Transilvania au fost reprezentaţi de cei din Gherla şi Cluj-Napoca. Pregătirile susţinute şi emoţiile pozitive şi-au arătat roadele.Evenimentele culturale, în ordine cronologică, s-au desfăşurat după cum urmează. Vineri, 30 august, a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură, în cadrul căreia au expus: Azaduhi Varduca-Horenian – ‘’Ofrandă strămoşilor’’ (acril/carton) şi Ermone Zabel Martaian – ‘’Miniaturi şi simboluri armene’’/sticlă.

Începutul a fost făcut prin salutul adresat oaspeţilor de Tania Varduca, în cîteva limbi ale minorităţilor prezente;  dna Adriana Antihi – directoarea Muzeului de Istorie din Sighişoara (în ultimii 15 ani) a deschis cele două expoziţii. Prezenţa directorului festivalului, a unor reprezentaţi ai intelectualităţii urbei, cît şi a unor turişti în trecere prin cetate, a creat o atmosferă de sărbătoare. Expoziţia a mai fost vizitată de delegatul Ministerului Culturii, dl König, şi dl consul Arsen Mikayelyan, din partea Ambasadei Armene din Bucureşti.

În cadrul  programului ştiinţific desfăşurat la sala mică a Primăriei, sîmbătă, 31 august, a avut loc o masă rotundă cu tema: Armenii din România în epoca modernă – moderator Lucian Năstasă-Kovacs, însoţită de proiectarea a două filme din arhiva TVR CLUJ, realizate de Andrea Ghiţă, precum şi Armenii din Transilvania în istoriografia română – impactul  Genocidului Armean în România interbelică – Claudia Dărăban. Intervenţiile din partea comunităţii armene:  dl consul Arsen Mikayelyan, Azaduhi  Varduca, preşedintele Filialei Cluj UAR, şi Ana Kikomban Steib, secretar al filialei, au declanşat un schimb de idei şi informaţii. Au mai luat cuvîntul  personalităţi ale comunităţii evreieşti. S-a vorbit despre civilizaţia din oraşul liber regal Armenopolis, azi,Gherla, s-a condamnat  Genocidul, precum şi nerecunoaşterea Genocidul Armean de către  Turcia, nici după aproape un secol.

Pe scena principală,  sîmbătă  seara, s-a produs, timp de 40 de minute, ansamblul de dans armenesc Hayakaghak  din Gherla-Cluj. Frumuseţea costumelor şi a gesturilor, sincronizarea mişcărilor,  elanul ritmic tineresc, precum şi muzica armenească au încîntat publicul; coregraful  dansurilor a fost Erika Esztegar. Corul armenesc din Gherla, alcătuit din 20 de persoane, a interpretat cîntece religioase, prelucrări de Komitas şi muzică uşoară armenească; conducătorul corului – Molnar Annamaria.

În după-amiaza zilei de duminică, 1 septembrie,  au evoluat timp de 25 de minute, pe scena principală,   cei mai tineri dansatori din festival, cele cinci copiliţe din Cluj, între 6 şi 13 ani, coregrafa  lor iubită fiind inimoasa Riti Vera. Au impresionat prin tinereţe şi gingăşie, ropotele de aplauze  răsplătind din plin strădaniile lor. Cu sufletul la gură, au mai repetat tot programul încă de două ori. Pe toată perioada festivalului a funcţionat standul  cu bijuterii din pietre semipreţioase lucrate artistic de Mircea Tivadar, împreună cu cărţile de la Editura ARARAT, precum şi alte cărţi despre armeni ca: Armenopolis de Virgil Pop, Cultură şi artă armeană la Gherla (coordonator – Azaduhi Varduca-Horenian, coordonator general – dr. Livia Drăgoi, coordonator ştiinţific – prof. Nicolae Sabău), carte distinsă cu Premiul ‘’Ion Frunzetti’’ de Ministerul Culturii şi Cultelor,  Bucătăria Armeană – tradusă în limba română şi editată de Chira Carolina. La plecare, luîndu-mi rămas-bun de la directorul festivalului, dl Volker Reiter, acesta mi-a spus: Vă felicit! Niciodată  n-a fost aşa de frumoasă prestaţia armenilor la ProEtnica!
Azaduhi Varduca-Horenian

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.