A căzut o STEA a epigramei clujene şi naţionale

varsatorul-176x300Această STEA poartă numele lui IONICĂ POP, unul dintre primii fondatori ai Cenaclului SATIRICON (1979) şi ai Uniunii Epigramiştilor din România. A propulsat SATIRICON-ul în lumea mare a epigramei româneşti, prin talent, dar şi prin funcţiile deţinute: la început – secretar literar, între 1989-2000 –preşedinte şi din ianuarie 2000 preşedinte de onoare. Aşa va rămîne!, căci zecile de premii l-au consacrat printre „clasicii” în viaţă.

Vestea grea ne-a îndurerat profund, pentru că el este printre persoanele căreia nu-i putem asocia ideea de nefiinţă, al făcînd parte din existenţa noastră concretă, ca o coloană de susţinere a edificiului „Epigramidei”. Ne-au trebuit ceasuri de veghe, de profundă meditaţie în care să ne regăsim alinarea, încredinţaţi că, pentru cei ce l-am apreciat şi îndrăgit nespus, Ionică al nostru, al tuturor, ne-a părăsit. El a plecat să se mai odihnească după marea osteneaală cheltuită voit în slujba fumosului, a cuvîntului bine ales, atît în epigramă, cît şi în poezie (şi nu numai: publicistică, rebusist împătimit etc.). Talentul, munca asiduă ca rezultat al multor ore risipite în pagini albe de nesomn, modernitatea expresiei îi conferă lui IOAN POP unicitate în ansamblul familiei epigramiştilor români conteporani, recunoscut la nivel naţional şi chiar peste frontiere.

Cu pana cufundată în cerneala doliului, credem cu tărie că spiritul său va dăinui de-a pururi aici, printre noi. Cu roua lacrimilor – fără a-i tulbura repausul – îi mulţumim pentru tot ce ne-a dăruit şi-L rugăm pe cel Atotputernic să-i lumineze căile în continuare.

Somn uşor…, dar ce gol rămîne în univers cînd ai supărări atît de mari, deşi Eminescu spunea: „Tot ce e om se naşte şi se-ngroapă,/Fie-n colibă, fie-n vechi castele,/Pe culmi de munte ori la mal de apă…”

Cînd vor bate clopotele, ne vom ruga pentru acest suflet mare şi senin, dăruit familiei şi epigramei româneşti, şi-l vom însoţi cu o lacrimă de dor şi neuitare.

Cenaclul SATIRICON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.