Liberalii clujeni se pregătesc să-şi aleagă un nou lider

• Uioreanu intră în cursă de pe poziţia de favorit •

Liberalii din Cluj-Napoca se pregătesc să-şi aleagă delegaţii care îi vor reprezenta la Conferinţa teritorială din 14 septembrie, cînd va fi aleasă o nouă conducere a organizaţiei clujene a PNL. Astfel, potrivit deciziei Biroului Politic Local al PNL Cluj-Napoca, întrunit în 16 august, cei peste 1.000 de liberali din organizaţia municipală au fost convocaţi să participe în data de 7 septembrie la Adunarea generală extraordinară, cînd, prin vot secret, vor fi aleşi cei 119 delegaţi care vor participa la Conferinţa de alegeri. Pe lîngă aceştia, alţi 40 de liberali vor participa de drept, datorită poziţiilor pe care le ocupă în cadrul birourilor politice ale filialelor locale. Evenimentul se va desfăura la  Casa de Cultură a Studenţilor, cu începere de la ora 13 şi cu următoarea ordine de zi: alegerea secretariatului de şedinţă, alegerea comisiei de numărare a voturilor şi alegerea delegaţilor pentru Conferinţa Teritorială PNL Cluj din 14 septembrie 2013.

Precizăm că lista delegaţilor din întreg judeţul, care numără circa 500 de membri, a fost stabilită, prin acelaşi procedeu, în cursul acestei luni şi a lunii trecute.

Pentru preşedinţia organizaţiei clujene îşi vor depune candidatura  preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu – care deţine şi funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional – şi unul dintre vicepreşedinţii organizaţiei clujene, consilierul judeţean Mihai Szeplekan. Amintim că actualul lider al liberalilor clujeni, senatorul Marius Nicoară, a anunţat, în urmă cu o lună, că nu intenţionează să candideze pentru un nou mandat şi că îl susţine pe Uioreanu. Totodată, acesta are şi susţinerea marii majorităţi a primarilor liberali din judeţ.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.