Pocherul politic al lui Ponta

Ilie CĂLIAN

CALIANPremierul Victor Ponta s-a gîndit să prindă un prilej pentru a trece la  contraofensivă. Anume, să răspundă unei provocări populiste a PDL. Partidul acesta, de la care şi-a luat adio creatorul său, Traian Băsescu, a anunţat că, în următoarea sesiune a Parlamentului, va propune o lege pentru relansarea economiei, prin reducerea cotei unice de impozitare la 12%, reducerea CAS la angajator şi angajat şi creşterea salariului minim la 1.000 lei. Desigur, o asemenea propunere de lege, adresată Parlamentului, ar putea fi discutată acolo, temeinic, analizîndu-se şi oportunitatea ei strict economică, şi impactul ei asupra bugetului – şi altele. mai ales, posibilitatea ca şi marele stăpîn FMI să fie de acord, întrucît acesta cere mai întîi creşterea veniturilor la buget.

Victor Ponta a prins din zbor posibilitatea de a veni cu o “inovaţie”: anume, ca partidul/coaliţia la putere să discute cu Opoziţia marile probleme sociale şi economice. Evident, propunerea PDL, prin gura “geniului” finanţelor PDL, fostul ministru Ialomiţianu, are un caracter strict populist: de ce n-au aplicat-o ei, cît au fost la guvernare?! Numai că pe Victor Ponta nu pare a-l interesa fondul problemei – întrucît îi este uşor să-l întrebe pe Ialomiţianu de unde compensează pierderile directe la buget. Pe el îl interesează o “lovitură” politică.

În primul rînd: dacă PDL acceptă provocarea şi se aşează la masa discuţiilor “serioase” cu USL, înseamnă că-şi schimbă fundamental poziţia, trecînd de la furia opoziţionistă la un fel de colaborare. Dar o colaborare – fie ea şi doar o dezbatere “academică” pe tema bugetului – îndepărtează PDL de restul Dreptei, aceea pe care se chinuieşte s-o creeze Traian Băsescu. În al doilea rînd, o astfel de dezbatere a USL cu principalul partid de opoziţie pretinde şi o anume poziţionare a lui Traian Băsescu în problemă. Îşi va stupa urechile la ceea ce se va întîmpla?! Dacă o va lua în băşcălie, îşi va pierde o parte din încrederea unor fideli ai PDL. Dacă o aprobă şi se implică într-un fel, se distanţează de Mişcarea Populară şi ceilalţi “dreptaci”, neinvitaţi la discuţia USL-PDL.

Desigur, în planul reacţiei publice, este greu de aşteptat mare interes. Fireşte, sindicaliştii, oricare ar fi ei, vor saluta ideea salariului minim de 1.000 de lei, dar şi scăderea CAS. În privinţa reducerii cu 4% a cotei unice de impozitare, pentru marea majoritate a acestora – adică cei cu salarii minime şi medii -, avantajul nu este prea mare. Mai de folos pentru ei ar fi revenirea TVA la 19%. Mult mai utilă ar fi o discuţie cu patronatele. Însă, aşa cum spuneam, este de aşteptat o reacţie la nivelul “activului de partid” al PDL, dar şi al altor “băsişti”, care încă ezită în a se poziţiona alături de PDL sau de Mişcarea Populară: pentru că un dialog între PDL şi USL ar însemna că, la nevoie, USL ar avea o altă optică faţă de membrii acestui partid decît faţă de fantomaticele construcţii de dreapta ale lui Băsescu.

Categorie, acestea sînt, deocamdată, simple supoziţii, încercări de a ghici, “de pe margine”, ce anume intenţionează să facă principalele forţe politice. Dar mai ales Victor Ponta, în calitatea sa şi de prim-ministru, şi de copreşedinte al USL – mai ales că, în ultima vreme, celălalt copreşedinte, Crin Antonescu, a fost prea puţin vizibil. De altfel, PNL are de făcut faţă unei grele lovituri – a cîtea?! – din partea lui Băsescu, care a pus DNA pe Ovidiu Silaghi, propus de liberali ca ministru al Transporturilor, după ce izbutise să-l anihileze şi pe Fenechiu. De fapt Băsescu a profitat din plin de concediile celor din USL pentru a-şi reface popularitatea, pentru a redeveni “locomotivă electorală” – de această dată, pentru Mişcarea Populară, altă invenţie a sa, şi pentru multiubita sa “femeie politică” Elena Udrea. Numai că, în acest moment, Ponta a izbutit s-o pună şi pe aceasta într-o situaţie delicată (pentru cei cu obraz siubţire): dacă participă, alături de PDL, la discuţiile cu USL, se îndepărtează de Băsescu; dacă nu – nu mai reuşeşte să-şi bage nasul în treburile PDL şi este obligată să treacă cu tot fiindul în cealaltă luntre – a Mişcării Populare -, pierzînd, astfel, posibilitatea (a sa şi a lui Băsescu) de a mai exercita un control, cît de mic, asupra PDL.
Nu pot estima dacă Ponta va reuşi în acest joc, dar miza e preţioasă şi merită un efort …

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.