Încrederea

RADU VIDA

Caniculă. Exploziile, din şi de pe suprafaţa astrului luminii, cauzează. Fiinţa se zvîrcoleşte şi unii, mai loviţi cu leoca, vibrează pe alte lungimi de undă decît cele normale. Deviază  pînă şi relaţiile interumane serioase, darămite cele croite de politicieni. Gata oricînd să se vîndă pe o nimica toată. Doar voturi să obţină!

Linguriţa de Trianon s-a vărsat în România şi discursul extremist al unor personalităţi şi reprezentanţi de partide din Ungaria au pus pe jar politicienii români. Pînă şi prietenul premierului Orban, preşedintele Traian Băsescu, a răspuns provocărilor de la o universitate de vară. Guvernul ungar s-a delimitat, vorba vine, patriotismul local a fost oarecum satisfăcut, iar extremismul maghiar a mai dat o palmă la rahatul naţionalist, revanşard, revizionist şi alte cele. În orice caz, acţiunea în forţă a musafirilor unguri a reinstaurat neîncrederea între cele două ţări vecine. Şi, în ultima vreme, din ce în ce mai puţin prietene. Au trecut nu numai vremurile în care guvernele celor două ţări organizau şedinţe (citiţi chiolhane!) din susul sau josul Dunării albastre, dar s-au zburlit şi cele mai neinteresate persoane într-ale politichiei.  Şi – e bine ! –  s-a luat atitudine. Mai şifonată din tevatură iese UE. Ar trebui ca oareşcine să le explice oficialilor de la Bruxelles ce înseamnă şi, mai ales, se se ascunde în păpuşoi. Dar şi cum tace. Şi de ce pute…

S-a rupt încrederea şi la Londra. Madridul a spus, iar supuşii Majestăţii-Sale au şi trimis nave de război în Gibraltar. (Observaţi, vă rog, că nimeni n-a cerut explicaţii, să se delimiteze, să pălăvrăgească. Nimic. Oamenii şi-au încărcat tunurile, au lăsat vasele de răzbel la apă şi… aşa-i întreabă englezii pe spanioli de sănătate. Şi de pretenţii teritoriale). Pare chiar minor faptul că, şi la Belfast, taberele (?!?) şi-au pierdut încrederea unele în altele. Şi sparg căştile poliţiştilor cu ulucul de la gard.  Zoală mare şi la chinezi. S-a umflat orezu-n japonezi, e o insulă acolo care numai măr nu se numeşte, dar discordie sigur. Aşa că şi China a trimis în apele teritoriale japoneze vase de război. Aşa, de control.

Ne întoarcem la noi, unde INSCOP face sondaje. Şi află, chiar cu o serioasă marjă de eroare, ce şi cum în cestiunea cu încrederea la români. E mai complicat de înţeles mecanismul care declanşează, în acest caz, răspunsuri care să fie cît mai aproape de adevăr. Iar motivaţia să fie una bazată mai degrabă pe cunoaştere şi mai puţin pe visceral sau propagandă jurnalistică. Biserica a pierdut din încredere şi băncile, şi partidele politice. Şi persistă, în continuare,  confuzia între CE, PE şi UE. Acreditaţi cu procente mai bune sau mai rele, în funcţie de… inspiraţie.

Dar, stîlpuind adevăruri demult uitate, oamenii şi-au recăpătat încrederea în SRI şi SIE, apoi în DNA, Banca Naţională şi Armată. Am inversat ordinea cifrelor cu care aceste instituţii se prezintă la… apel, doar pentru a sublinia faptul că, pînă la urmă, contează să ai o presă bună. Anchetele vizînd corupţia de la bacalaureatul de anul acesta, recuperarea şi aducerea în faţa justiţiei a lui Omar Hayssam au crescut cota de încredere a populaţiei. Nu-i rău!  Mai neplăcut e că, în campaniile de presă, se conturează tot felul de gogoaşe, care influenţează gîndirea limpede, nemanipulată, a cetăţeanului. Căci, doamna asta, parşivă, madame Încrederea şi mai nu ştiu cum, are un rol deosebit în ceea ce priveşte psihologia maselor.  Prea puţin cercetată, reactanţa poate declanşa acţiuni surprinzătoare pînă şi atitudinii politicienilor. Căci, se ştie, expresia agresiunii comportamentale îndreptate împotriva celorlalţi naşte, din sociopatie, violenţe.
Nedorite, de aproape nimeni, aş crede.