Schimbarea la Faţă a Domnului în pictura lui Giovanni Bellini

Schimbarea la Faţă a lui Hristos de pe Muntele Tabor a avut loc la cîteva zile după ce Mîntuitorul le-a spus ucenicilor: Adevărat grăiesc vouă că sînt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pînă ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. (Mc. 9, 1) Apoi Sfîntul Evanghelist descrie episodul Schimbării la Faţă, care s-a petrecut şase zile mai tîrziu şi cu patruzeci de zile înainte ca Hristos să pătimească şi să fie răstignit. Scopul Schimbării la Faţă a lui Hristos a fost acela de a-i întări pe ucenici în credinţa că El este Fiul lui Dumnzeu, pentru a nu se îndoi în momentul vederii Patimilor Sale. Episodul Schimbării la Faţă este consemnat de trei dintre Sfinţii Evanghelişti (Mt. 17, 1-8; Mc. 9, 2-8; Lc. 9, 28-36), fiind vorba despre un eveniment central din viaţa lui Hristos, care ascunde mesaje teologice.

Schimbarea la faţă, transfigurare (în greacă metamórphosis) înseamnă literal schimbarea înfăţişării, a formei. Pe Tabor, Hristos S-a schimbat la Faţă, dar nu a luat o altă înfăţişare şi nici nu S-a transformat, ci S-a arătat ucenicilor cu adevărata Lui faţă1 . În afară de Hristos, pe Tabor se mai aflau Moise şi Ilie (doi profeţi proeminenţi din Vechiul Testament) precum şi Petru, Iacov şi Ioan (trei ucenici ai Mîntuitorului, reprezentanţi ai Noului Testament) – ceea ce denotă faptul că Iisus Hristos este centrul Sfintei Scripturi. Vechiul Testament descrie revelaţiile Cuvîntului neîntrupat şi prooroceşte întruparea Sa, iar Noul Testament descrie întruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvîntul2 .

Dialogul lui Hristos cu apostolii prezenţi la Schimbarea Sa la Faţă a fost transpus plastic în opere de mare valoare, asemenea celor din creaţia lui Giovanni Bellini, zis şi Giambellino (cca.1430-1516). Pictorul face parte dintr-o redutabilă şi recunoscută familie de mari artişti: Jacopo, tatăl, şi Gentile, fratele. Influenţat la începutul carierei sale de pictorii din familia sa, dar şi de Donatello ori Mantegna (care devine cumnatul său prin căsătoria artistului padovan cu sora lui Bellini), Giovanni Bellini avea să ajungă cu mare greutate la un stil propriu. Apreciat ca fiind unul dintre primii mari colorişti ai Reanşterii din Quattrocento, Bellini rămîne figura proeminentă a colorismului Şcolii veneţiene în secolul al XV-lea. Compoziţiile religioase şi pictura de altar realizate de Giovanni Bellini au fost influenţate de viziunea lui Andrea Mantegna, precum şi de colorismul lui Antonello da Messina. Bellini a pictat mai multe tablouri reprezentînd Schimbarea la Faţă a Domnului, dar numai două dintre acestea s-au păstrat pînă astăzi.
Fig. 1. Giovanni Bellini, Schimbarea la Fata, 1455-1460, tempera, Muzeul Correr, Venetia.
Prima compoziţie (fig. 1) aflată la Veneţia, în Muzeul Correr, ne înfăţişează evenimentul într-o structură piramidală, concisă şi simplă. Pentru o lungă perioadă de timp, această lucrare a fost atribuită lui Mantegna, datorită unor iniţiale false care au fost plasate jos, în colţul din dreapta. Compoziţia Îl prezintă pe Hristos pe Muntele Tabor, în mijlocul profeţilor Moise şi Ilie, iar puţin mai jos sînt ucenicii Petru, Iacov şi Ioan, culcaţi la pămînt, în conformitate cu iconografia din Evangheliile sinoptice. Compoziţia a fost concepută într-o mişcare ascendentă, culminînd cu figura lui Hristos, care poartă un veşmînt alb-sidefat frumos drapat, ce constituie centrul temei şi faţă de care toate celelalte elemente se orînduiesc. Poziţia umerilor celor doi profeţi, forţată printr-o extremă scurtare în faţă, este dictată de extraordinarul talent al perspectivei preluat de la Mantegna. În această pictură timpurie, Bellini a folosit tempera, care combină un stil sever şi rigid cu un adînc sentiment religios şi umanitate blîndă.

Cea de-a doua operă (fig. 2), care se află în Galeria Naţională Capodimonte din Napoli, provine din Veneţia, din altarul capelei catedralei Fiocardo. Pictată pe parcursul a cinci ani, lucrarea poate fi considerată drept o coFig. 2. Giovanni Bellini, Schimbarea la Fata, 1480-1485, ulei, Galeria Nationala Capodimonte, Napoli.mpoziţie specifică din perioada maturităţii sale artistice. Gîndită pe orizontala mare a spaţiului dreptunghiular, scena Îl aşează în centrul ei pe Hristos în mijlocul celor doi profeţi, redaţi simetric faţă de El. La picioarele lor, în poziţii diferite, se găsesc cei trei apostoli chemaţi. Ei par a fi surprinşi de vederea Domnului între profeţi, figura Sa fiind contemplată cu uimire de către apostolii care par să exprime un gest de apărare în faţa strălucirii orbitoare a lui Iisus3 . Volumul este tratat prin juxtapunerile suprafeţelor de culoare şi prin jocurile de lumină, iar spaţiul este rezolvat prin perspectiva cromatică şi nu prin perspectiva geometrică. Respectiv, suprafaţa de culoare caldă se află în prim-plan, ca şi tonurile bine saturate de pigment, în timp ce suprafeţele tonurilor reci şi diluate sînt aşezate către fundal, asigurîndu-se, astfel, efectul de aproape şi departe. În planul de mijloc se observă trei figuri de proporţii miniaturale: două în dreapta şi una în stînga. Se crede că figura din partea dreaptă, care-i vorbeşte personajului cu veşminte orientale, a fost adăugată mai tîrziu; ca de altfel şi frunzele arborilor din aceeaşi parte. Planul îndepărtat ne surprinde prin fragmentul de natură ce pare a fi pictat de la nivelul privitorului. Artistul pune în valoare un cer plin de nori, creînd o atmosferă caldă, luminoasă care se apropie de înserare, imagine atît de frumos descrisă de criticul Grigore Arbore: Cînd priveşti cerurile pictate ale lui Giovanni Bellini nu poţi să nu observi bogăţia de nuanţe, gradările coloristice subtile, variind în funcţie de momentele zilei.4

Giovanni Bellini a atribuit în lucrările sale dimensiuni spaţiale peisajului, poate din dorinţa de a forma o comuniune între elementele naturale cu cele rezultate din creaţia omului. Spiritualizarea imaginii a fost realizată printr-o intensă luminozitate a veşmintelor albe purtate de Hristos. Dar poate cel mai important este faptul că în ultima perioadă a vieţii, creaţia lui Giovanni Bellini a fost dominată de permanenta căutare a măsurii şi a echilibrului, a poeziei şi a armoniei.

Conf. univ. dr. Marcel MUNTEAN

1 Sf. Ioan Damaschin, Predică la Schimbarea la Faţă, 12 – PG 96, 564.

2 Arhim. Hierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători, trad. de Daniela Filioreanu, Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 147.

3 Grigore Arbore, Bellini, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1978, p. 9.

4 Ibidem, p. 14.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.