Finanţisme

RADU VIDA

E  vară. E cald. Şi, cred, nimănui nu-i arde de treburi serioase. Ne aliniem şi noi la această tendinţă estivală. Nu de alta dar prea am avut o perioadă de toate alea: criză, recesiune, şomaj, lipsă de bani, de investiţii… Deprimant. Şi pentru că nu avem chef să dăm în boli ascunse, astăzi, vă propun o temă de toată seriozitatea: mişcarea banilor în societatea modernă. Respectînd, desigur, cele scrise în preambulul acestui editorial: o repede şi spumoasă privire asupra a ceea ce înseamnă să te joci „cu banul”. Ca să nu spun „cu focul”.

Aş fi vrut să dau un citat sforăitor, plin de sensuri… financiare, care să bulverseze mintea înfierbîntată de atîtea rele a cititorului. Dacă n-o fac, e numai şi numai pentru că vreau să evit nume, date, cifre, tot ceea ce ţine de identificarea sursei. Pentru că, pînă la urmă, nu cine face jocurile astea contează, ci cum! Aşadar, într-un comunicat la papion şi frac, cititorii interesaţi sînt informaţi că o anume bancă, de largă respiraţie internaţională, alocă bani, virtuali, desigur, pentru titluri româneşti. Iar ca aberaţia să fie completă, acţionari din sectorul de stat se laudă că investesc în sectorul particular. Nu că ar fi imposibil, dar orişicît, nu se face! O altă bancă, de la noi , de data aceasta, se laudă că a atras investitori, cu bani virtuali şi ei, şi ce bine e în lumea asta capitalistă, unde toată lumea se face că dă, dar de luat iau numai unii. Investitori, societăţi de administrare a investiţiilor, fondurile de pensionari – cu toţii s-au înghesuit la „afacere”.

Ei, bine, investiţiile astea în titluri de credit (şi nu numai) au adus criza prelungită a omenirii în general, şi a capitalismului în special. Bănci locale, continentale şi mondiale, precum şi instituţii financiare nebancare se întrec în a „tipări” bani, care nu există. Şi să-i vînture prin conturi, să facă şi să dreagă, pentru ca, pînă la urmă, balonul să se dezumfle încet sau să se spargă cu mare tamtam.

Nu-i de rîs, dar am promis: Aşa că reproduc, parţial, o snoavă apărută tot în mediul virtual.
“Vremea este mohorîtă într-un orăşel din Irlanda. Plouă şi toate străzile sînt goale. Vremurile nu sînt nici ele mai bune şi lumea trăieşte de pe-o zi pe alta. În aşa o zi, se face că apare un turist german în orăşel, opreşte la un hotel, îi spune proprietarului că ar dori să înnopteze aici, dar vrea să vadă mai întîi camerele, iar drept gaj depune o bancnotă de 100 Euro. Proprietarul îi predă cîteva din cheile camerelor.

1. Cum a urcat neamţul scările, hotelierul ia bancnota, fuge la măcelar şi-şi plăteşte datoria. 2. Măcelarul ia cei 100 Euro, fuge de-a lungul străzii şi-l plăteşte pe ţăran. 3. Ţăranul ia banii, şi-şi achită datoria la depozitul asociaţiei ţărăneşti din orăşel. 4. Angajatul ia banii, aleargă la cîrciumă şi îşi achită consumaţiile servite pe credit. 5. Cîrciumarul ia cei 100 Euro şi-i dă prostituatei de la bar, pentru că şi ea a avut zile grele, după ce a oferit plăceri pe credit. 6. Femeia fuge la hotel şi îşi plăteşte datoria la cameră cu 100 Euro. 7. Hotelierul aşează bancnota pe tejgheaua de la recepţie, moment în care apare germanul, cere gajul înapoi şi pleacă, pentru că nu i-a plăcut nici o cameră din cele la care a avut chei şi părăseşte orăşelul.

Aşadar: Nimeni nu a produs nimic; nimeni nu a cîştigat nimic; toţi participanţii au scăpat de datorii şi privesc din nou cu optimism spre viitor… Tocmai aţi aflat cum funcţionează pachetul salvator al U.E.”
Vă spuneam eu că, de asemenea glume, nu se moare de rîs! Dar se poate plînge în voie.