Bacalaureat 2013: Doi elevi clujeni eliminaţi din examen

Doi elevi clujeni au fost eliminaţi, miercuri, din examen, de la cea de-a treia probă scrisă a examenului de bacalaureat – a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.

Potrivit IŞJ Cluj, un elev de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Cluj-Napoca a fost eliminat pentru tentativă de fraudă, fiind găsit asupra lui, în buzunar, un memorator de matematică. Conform metodologiei, acesta nu se va putea prezenta la examenul de bacalaureat în următoarele două sesiuni (august-septembrie 2013, respectiv iunie-iulie 2014).

Cel de-al doilea elev, de la Liceul Teoretic „Bathory Istvan”, a refuzat să îşi predea lucrarea la finalul examenului. „Conform metodologiei, acesta este considerat eliminat, fără posibilitatea de a mai participa la proba de joi, dar cu posibilitatea de a susţine bacalaureatul în sesiunea de toamnă (august-septembrie 2013). De asemenea, acestuia i se recunosc probele anterior susţinute în cadrul examenului de bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2013, dacă sînt promovate, în aşa fel încît în toamnă va trebui să repete doar proba de miercuri şi cea de joi” – a precizat purtătorul de cuvînt al IŞJ Cluj, Andreea Coroian.

La cea de-a treia probă a examenului de bacalaureat – proba scrisă obligatorie a profilului – au participat 4520 elevi, din cei 4638 elevi înscrişi. 118 elevi au fost absenţi.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.