Aurelia Cristea: Viitorul României depinde de reuşita iniţiativei private

Deputatul social democrat Aurelia Cristea atrage atenţia clasei politice că se impune o atenţie mai mare faţă de IMM-uri, arătînd că viitorul României depinde de reuşita iniţiativei private. Parlamentarul clujean spune că în ultimii ani semnalele venite din sectorul IMM-urilor au fost ignorate, ba mai mult, în opinia social democratului, guvernele le-au creat taxe şi condiţii noi, care au dus la închiderea sau desfiinţarea a mii de astfel de întreprinderi.

‘’Potrivit unui document al Consiliului Naţional al IMM-urilor din România, prima şi cea mai important problemă semnalată este tocmai aceasta: lipsa unui pachet legislative care să creeze premise de dezvoltare şi creştere pe termen lung. Reducerea birocraţiei şi a fiscalităţii, dar şi valorificarea bunelor practici ale UE constituie doleanţe subsumate nevoii de creare a stabilităţii şi predictibilităţii. Mai apoi, există şi lipsa de sprijin real al băncilor pentru acest sector.

aureliaDeşi procentul românilor care doresc să înceapă o afacere pe cont propriu este mai mare decît media europeană, posibilităţile acestora sînt mult mai reduse decît ale cetăţenilor din Occident. Din păcate, în ţara noastră nu prea există bănci de investiţii dedicate noilor afaceri, condiţiile impuse la creditare de către instituţiile financiare autohtone sînt prohibitive, un întreprinzător avînd nevoie de garanţii foarte mari pentru a putea accesa nişte fonduri consistente. (…) O reevaluare a felului în care sînt reglementate băncile româneşti ar fi necesară, în scopul creării unor instituţii de credit dedicate noilor afaceri. Pe de altă parte, agenţiile care se ocupă cu sprijinul IMM-urilor au momentan un impact redus asupra dezvoltării acestora. Dacă statul nu îşi permite să ofere susţinere sub forma banilor, ar putea să o facă măcar prin consultanţă gratuită şi o reducere a birocraţiei.

Ar ajuta, aşa cum arată documentul citat anterior, şi diversificarea serviciilor oferite de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri sau impozitarea graduală pentru întreprinderile nou create. Tot printre solicitările formulate de către ei se numără şi creşterea la achiziţiile publice, prin obligativitatea împărţirii în loturi mai mici a obiectului achiziţiei, dar şi obligaţia la plata în 30 de zile a contractelor publice cîştigate’’, spune Cristea. Deputatul clujean este convins că, printr-o serie de politici publice clare, asumate şi responsabile, sectorul IMM-urilor poate fi salvat, iar acest lucru ar genera în final o mai mare bunăstare.  ‘’În fond, pe termen lung, orice condiţie pozitivă se va răsfrînge astfel şi asupra noastră!’’, este de părere Aurelia Cristea.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.