Raed Arafat: În două săpătămîni sperăm să venim cu o formă concretă privind salarizarea medicilor

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr.Raed Arafat, a afirmat joi, într-o conferinţă de presă, referindu-se la eventualele proteste ale medicilor, că în ultima perioadă au avut loc discuţii pentru a găsi soluţii viabile care să ducă la creşteri salariale în sistemul sanitar.

El a accentuat faptul că sunt preocupări pentru creşterile salariale ale medicilor şi a arătat că există două grupuri de lucru, unul care discută statutul spitalelor şi posibilitatea de a le scoate din categoria instituţiilor bugetare şi un al doilea Raed-Arafat-4grup, care discută problemele referitoare la salarizarea din sistem.

În următoarele două săptămîni urmează să venim cu o formă mai concretă care să satisfacă cerinţele personalului şi după aceea să intre în dezbatere publică, a punctat secretarul de stat admiţînd în acelaşi timp că salarizarea este o problemă reală.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), dr. Vasile Astărăstoae, a anunţat că, începînd cu data de 1 iulie, vor fi declanşate proteste, în cadrul întrunirii de joi a organizaţiilor profesionale ale medicilor, sindicatelor, asociaţiilor pacienţilor decizîndu-se ca în două săptămîni să se stabilească un calendar în acest sens.

Potrivit acestuia, actuala coaliţie – formată din corpul profesional, reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale ale medicilor şi asistenţilor, pacienţi, sindicate – va stabili un calendar de proteste, care vor avea diferite forme. La început se vor organiza adunări generale, marşuri, greve şi va urma demisia în bloc, dacă autorităţile nu vor răspunde solicitărilor, a precizat dr. Astărăstoae.

Între soluţiile propuse de prof. dr. Vasile Astărăstoae pentru rezolvarea problemelor se numără rectificarea bugetară, creşterea alocaţiilor pentru sănătate, majorarea veniturilor personalului medical, după un calendar stabilit. Potrivit preşedintelui CMR, nu sunt greu de găsit 21 milioane de euro pentru a acoperi salariile rezidenţilor, avînd în vedere că pentru arierate s-au găsit banii necesari.

Protestele anunţate reprezintă a doua mişcare revendicativă a CMR, prima avînd loc în perioada cînd la conducere se afla prof. dr. Mircea Cinteză.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.