Oaspeţi francezi la Dej şi Strîmbu

Oaspeti-francezi-2Săptămîna trecută, copiii din Strîmbu şi din Huta (comuna Chiuieşti) l-au avut ca oaspete pe Maurice Bancel, preşedintele Asociaţiei „Dunières sans frontières” din localitatea franceză Dunières, departamentul La Haute Loire din regiunea Auvergne.

Însoţit de soţia sa, Bernadette, şi de profesorul dejean Lucian Iosif, iniţiatorul acestui parteneriat, preşedintele asociaţiei franceze s-a întîlnit cu cadrele didactice din cele două sate şi a asistat la un scurt şi emoţionant program artistic oferit de copii.

Relaţia dintre francezi şi localnici fiind veche de aproape zece ani, pe Oaspeti-francezi-3lîngă jucăriile, calculatoarele şi materialele didactice primite de-a lungul anilor, cu prilejul Crăciunului, copiii primesc în fiecare an şi pachete cu dulciuri „trimise” prin intermediul “Moşului” (alias Lucian Iosip). Un demers la care, alături de membrii asociaţiei, îşi aduc contribuţia şi elevii şi profesorii liceului „Leonardo Da Vinci” din Monistrol sur Loire.

Din 1990, de cînd durează legăturile de prietenie cu Dejul, asociaţia condusă de Maurice Bancel a contribuit cu medicamente şi aparatură medicală la dotarea dispensarului din Căşeiu, precum şi la dotarea unui cabinet stomatologic din comună, ulterior, donaţiile francezilor îndreptîndu-se spre şcoală şi grădiniţă. Aceştia au contribuit, de Oaspeti-francezi-1asemenea, la dotarea instituţiilor şcolare din Chiuieşti şi Jichişul de Jos, cu mobilier, material didactic şi calculatoare.

Nu în ultimul rînd, de o atenţie specială din partea asociaţiei se bucură şi Centrul de zi “Familia şi Copilul” din Dej, pe care francezii l-au vizitat zilele acestea, inclusiv Cantina Socială unde cei 24 de copii ai centrului iau zilnic prînzul.

Prieteni constanţi ai municipiului de pe Someş, Bernadette şi Maurice Bancel au părăsit Dejul marţi, 18 iunie, nu înainte de a fi prezenţi luni la un spectacol de teatru care a avut loc la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”. Un spectacol susţinut de trupele francofone „Les Rigolos” şi „Franthousiastes”, cu cele două piese pe care le-au prezentat la Festivalul „Globe-Theatre” din Canteleu-Rouen, Franţa.

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.