Băsescu: Răspunsul meu este “da” gazelor de şist; decizia se va lua după ce îmi termin eu mandatul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că el ar spune “da” gazelor de şist, întrucît pentru o naţiune este preferabilă independenţa energetică.

“În ceea ce priveşte gazele de şist, în primul rînd, nu ştim dacă avem această resursă, ea trebuie prospectată. Dar, nu sunt în măsură să vă spun cît de mari sunt riscurile. Ce vă pot spune ca om politic, dacă ar fi în mîna mea decizia – însă, Traian-Basescu-55pînă îmi voi termina mandatul nu vom şti ce resurse avem, decizia se va lua după ce îmi termin eu mandatul -, între oarecare riscuri, pentru că şi extracţia ţiţeiului avea riscuri, şi independenţă energetică răspunsul meu ar fi: da gazelor de şist”, a spus Băsescu, la o întîlnire cu susţinătorii paginii sale de Facebook, întrebat cu privire la gazele de şist ca o alternativă pentru resursele energetice ale României.

Şeful statului a dat exemplul SUA care au devenit independente din punctul de vedere al importului de gaze datorită gazelor de şist. “Nu cred că SUA sunt o ţară cu dispreţ pentru mediu. Este adevărat că sunt riscuri, ca în orice tip de extracţie mai sofisticat. Cred că în SUA tehnologiile au ajuns la nivelul la care diminuează la maxim riscurile, dar, între acest risc şi independenţa energetică, este preferabilă pentru o naţiune independenţa energetică. O spun ca om care ştie cît ne costă cele 3 miliarde de metri cubi pe care trebuie să le împrumutăm, ca om care îşi dă seama că ar trebui să ne flexibilizăm excesiv dacă am avea un preţ mai bun şi să trecem peste lucruri peste care nu putem trece. În concluzie, răspunsul este “da” gazelor de şist, din punctul meu de vedere”, a completat Traian Băsescu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.