Suedia şi Belarus îşi restabilesc relaţiile diplomatice

Novîe Izvestia

Ambasada Suediei îşi va relua activitatea în capitala belarusă, după o pauză de aproape 7 luni. Astfel, a fost depăşit un conflict care a izbucnit vara trecută, cînd un grup de activişti suedezi a reuşit să treacă neobservat, la bordul unul avion de capacitate mică, graniţa lituaniano-belarusă şi să lanseze deasupra Minskului şi împrejurimilor capitalei belaruse jucării de pluş ce conţineau îndemnuri la libertatea de exprimare. După o lună de la acel eveniment, la ordinul preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, ambasadorului Suediei, Stefan Ericsson, nu i-a fost prelungită acreditarea în Belarus.

Minskul a declarat nu o dată că nu intenţionează să rupă relaţiile diplomatice cu Suedia şi este deschis negocierilor cu Stockholmul. De ce Lukaşenko a decis tocmai acum să-şi preschimbe furia în bunăvoinţă – este clar: Belarus intenţionează să ceară un credit Fondului Monetar Internaţional (FMI), iar acesta nu va fi oferit fără un gest de deschidere în direcţia Occidentului.

În afară de aceasta, un interes mai mare în restabilirea activităţii ambasadei a manifestat şi Suedia. Negocierile pe marginea acestei probleme au fost demarate la iniţiativa ei.

Acum, problema-cheie care se discutată la Minsk în legătură cu finalizarea conflictului este numele noului şef al diplomaţiei suedeze, în condiţiile în care de pe urma “conflictului jucăriilor de pluş” a avut cel mai mult de suferit fostul ambasador suedez Stefan Ericsson. Acesta a fost acuzat de toate păcatele posibile.

De altfel, şi înainte de “conflictul jucăriilor de pluş” autorităţile belaruse îl luaseră demult la ochi pe diplomat. După numai cîţiva ani de la sosirea în Belarus, Ericsson a început să vorbească fluent limba belarusă şi să traducă în limba suedeză opere ale autorilor belaruşi, iar mai tîrziu a înfiinţat un club al ambasadorilor cunoscători de limbă belarusă. Ţinînd cont de faptul că majoritatea înalţilor funcţionari ai Republicii Belarus nu cunosc limba belarusă şi, mai mult decît atît, o tratează cu neîncredere, considerînd-o limba opoziţiei, nu este de mirare că diplomatul suedez era văzut cu ochi răi la Minsk.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.