Fostul director al Arhivelor Naționale, Ioan Drăgan: MAI nu s-a ridicat la înălțimea misiunii de bun administrator al Arhivelor țării

Arhivele Naționale ale României este una dintre cele mai importante instituții culturale ale țării. Cu toate acestea, Arhivele Naționale ale României sunt astăzi încă foarte departe de nivelul pretins de evoluția societății românești la începutul mileniului III și de nivelul practicii arhivistice din Comunitatea Europeană. Mai mult, fostul director general al instituției, Ioan Drăgan, atrage atenția că refuzul decidenților politici de a adopta și susține o strategie în acest domeniu nu a făcut decât să condamne Arhivele Naționale la degradare pentru mulți ani de-acum înainte.

Într-un interviu acordat ziarului Făclia reputatul specialist în arhivistică Ioan Drăgan vorbește despre starea principalei instituții de specialitate a țării-Arhivele Naționale.

Rep: Domnule Ioan Drăgan, ați condus mai bine de două decenii Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale iar între 2012 și 2018 ați fost director general al instituției. Care sunt principalele provocări ale acestui domeniu?

Ioan Drăgan: Odată cu schimbarea de regim din 1989, arhivele eliberate de totalitarism au devenit instrument de neocolit al democrației. Informația din arhive, devenită liberă, poate fi utilizată de cetățeni și instituții, indiferent de statutul lor.

Mai mult decât atât, accesul la informația din arhive este considerat în societățile euroatlantice, cărora ne-am alăturat, o măsură a gradului de dezvoltare a democrației în societate. Fie că este vorba de informația istorică necenzurată, de restabilirea dreptului de proprietate după naționalizările și confiscările comuniste sau de documentarea altor drepturi constituționale ale cetățenilor, Arhivele de toate categoriile au fost asaltate în ultimele decenii de milioane de cetățeni interesați. Democratizarea arhivelor, deschiderea către public, facilitarea continuă a accesului, cu instrumentele tradiționale și cu cele oferite de noile tehnologii, sunt procese imperative de legitimare a instituțiilor de arhivă în societatea românească la început de mileniu.

În același timp, tehnologia explozivă din domeniul informației și comunicării modifică zi de zi arhivistica tradițională. Răspândirea fulgerătoare a documentului electronic, creat și recreat prin intermediul mașinii și nu legat de suportul material tradițional, schimbă cu totul datele de bază ale arhivisticii. Prin digitalizare, chiar copiile după documentele și arhivele clasice devin electronice și se supun noilor practici. Arhivistul nu mai este colectorul pasiv, de odinioară, al documentelor devenite netre-buincioase activității curente, ci este chemat să controleze întregul ciclu de viață al documentului, încă înainte chiar de crearea lui, din faza conceperii structurii sale, a metadatelor.

Noile evoluții au darul de a schimba și statutul epistemologic al arhivelor în general, care nu mai pot fi concepute tradițional, doar ca elemente auxiliare ale istoriei, ci ca partener egal la deslușirea procesului de cunoaștere a trecutului. Arhivistica se definește tot mai mult ca știință de sine stătătoare, în ansamblul științelor informației. Arhivele trăiesc în zilele noastre ceea ce s-a numit etapa istorică a schimbării de paradigmă.

Modernizarea este cuvântul de ordine și condiția sine qua non de supraviețuire. Interogația permanentă în raport cu cererea socială, însușirea noilor tehnologii și găsirea unor formule de control al unei informații endemice sunt astăzi de rigoare, atât pentru instituțiile de arhivă, cât și pentru profesioniștii arhivelor.

În toată această bulversare istorică, în care terenul informației este disputat de discipline noi și ambițioase, arhivistul dispune, din fericire, de două elemente de susținere ferme, care îl împiedică să se piardă. Pe de o parte, obiectivele arhivisticii rămân în esență neschimbate: colectarea informației demnă de interes pentru viitor, prelucrarea, gestionarea, accesul public etc. De altă parte, chiar noile tehnologii ale informației utilizează concepte și practici din arhivistica tradițională privind crearea, stocarea și structurarea documentelor și bazelor de date, fiind, într-o măsură, ele însele o dezvoltare a științei și practicii arhivistice tradiționale.

Rep: Care ar fi cele mai grave pericole care pândesc acest domeniu?

Ioan Drăgan: Pericole grave pândesc la tot pasul și un semnal de alarmă este în funcție de pe acum. Instituții din domeniul informației și agenți economici deținători ai noilor tehnologii, cu susținere financiară corespunzătoare, se insinuează agresiv chiar în domeniul stocării și gestionării informației de arhivă. Există chiar pericolul muzeificării arhivelor tradiționale sub impactul efectelor noilor tehnologii, în condițiile în care acestea, din diferite motive, nu-și mai îndeplinesc misiunea în raport cu informația recentă pe suporturi netradiționale. Un asemenea proces este constatabil chiar în Arhivele Naționale în ultimele decenii, în lipsa unei informatizări susținute corespunzător.

Uitate sau ținute deliberat într-un demisol de minister, Arhivele Naționale ale României sunt astăzi încă foarte departe de nivelul pretins de evoluția societății românești la începutul mileniului III și de nivelul practicii arhivistice din Comunitatea Europeană.

Consecințele negative ale acestei situații – dat fiind statutul legal încă plenipotent al acestei instituții – se constată cu ușurință peste tot: la nivelul administrației publice, al științei istorice și demersului identitar în general, al gradului de exercitare a drepturilor democratice ale cetățenilor. Cu instituții de arhive încremenite la nivelul secolului trecut, chiar și statul de drept românesc este afectat. Limitarea accesului la informația de arhivă este, din păcate, o tristă și păgubitoare realitate a României de azi.

Circa două treimi din Fondul Arhivistic Național se află la creatori și alți deținători decât Arhivele Naționale, în condiții precare de păstrare și acces, adesea amenințat cu distrugerea. Există însă și documente din Arhivele Naționale inaccesibile din cauza stării de conservare deficitare, a lipsei inventarelor sau a unor măsuri aberante, „polițienești”, precum cea recentă, din 2022, de blocare a accesului la documente total inofensive pentru securitatea națională, însemnate cu multe decenii în urmă cu marcaje de „secret”. Se aplică abuziv criterii valorice dintr-un sistem rigid și se perpetuează astfel elemente ale unei politici specifice regimurilor totalitare și țărilor subdezvoltate.

Rep: În perioada în care ați condus Arhivele Naționale ați elaborat un proiect de Strategie pentru această instituție? Care e situația cu acest document?

Ioan Drăgan: Schimbarea de sistem a fost proiectul meu personal, pentru care am acceptat funcția de director al ANR în anul 2012. Schimbarea de sistem era cu atât mai necesară, cu cât Legea 16 din 1996 era o variantă estetizată a legislației din anii 1970, care perpetua un concept de esență totalitară, precum Fondul Arhivistic Național și menținea atârnarea ANR de un minister de forță, cu preocupări diametral opuse.

În 2007-2008, în cadrul Comisiei de redactare a proiectului de Lege a arhivelor, s-a pus pentru prima oară problema redactării unui proiect de Strategie, fiind numită în acest scop o subcomisie condusă de subsemnatul.

Realizasem anterior o schiță de proiect strategic, având ca model Strategia bibliotecilor și arhivelor din statul Texas, modele ale strategiilor altor arhive străine, precum și ale unor instituții românești. Inițiativa din anul 2008 n-a avut finalizare, din motive pe care nu le analizăm aici, urmând oarecum soarta proiectului definitivat de Lege a arhivelor, care n-a fost susținut de ministerul de tutelă.

Proiectul elaborării unei Strategii a ANR, precedat de o serie de materiale programatice și de sinteză, a fost reluat în anul 2012, ca document fundamental, având Legea arhivelor ca prim obiectiv al său. Documentul a fost finalizat în 2014, după ce a fost dezbătut în reuniuni de specialitate ale arhiviștilor și în dezbateri publice și avizat de structurile de specialitate ale MAI. Strategia respectă modelul cuprins în Hotărârea de Guvern nr. 1.226 din 10 octombrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării. Documentul a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 865/2015 pentru aprobarea Strategiei Arhivelor Naționale 2015-2021 și a Planului de acțiuni al Strategiei Arhivelor Naționale2015-2021. El își propunea să pună bazele unei politici a arhivelor în concordanță cu interesele actuale și de perspectivă medie ale unei societăți moderne și ale unei instituții capabile să gestioneze problematica arhivelor, în acord cu legislația în vigoare și la nivel comparativ cu practicile din Uniunea Europeană.

Rep: Ce se urmărea prin această strategie?

Ioan Drăgan: Obiectivul general al strategiei este unul recuperator: „restabilirea capacității funcționale a ANR de administrare, supraveghere și asigurare a protecției speciale a documentelor care fac parte din FAN”. Viziunea sau imaginea Arhivelor Naționale la finalul celor șase ani de implementare a fost astfel exprimată: „ANR vor deveni o instituție modernă, la exigențele secolului XXI, actorul principal în administrarea memoriei naționale păstrate în arhive, o instituție proactivă, implicată în activitatea tuturor instituțiilor publice și private deținătoare de patrimoniu arhivistic, în viața cultural-științifică a țării și a unui număr crescând de cetățeni.”

În comunicatul de presă al Guvernului se sublinia faptul că „Strategia Arhivelor Naționale 2015-2021 urmărește reorganizarea Arhivelor Naționale ale României și îmbunătățirea calității atribuțiilor exercitate”. Textul Strategiei și comunicatul Guvernului sunt prezentate in extenso pe internet, așa încât nu mai insistăm asupra lor.

Strategia s-a născut, din păcate, sub auspicii nefavorabile. Schimbările frecvente de la nivel guvernamental și mai ales din cadrul MAI, din perioada 2016-2018, au slăbit constant angajamentul acestui minister față de implementarea Strategiei ANR – dacă acest angajament a fost vreun moment sincer și deplin – până la restaurarea vechii politici, de susținere a instituției la limita supraviețuirii. După câteva zile de la adoptarea ei, guvernul Ponta-Oprea a căzut, în urma tragediei de la clubul Colectiv. Guvernul tehnocrat, care a urmat în 2016, n-a avut timpul necesar pentru măsuri decisive.

Rep: Strategia a cuprins și o lege a arhivelor.

Ioan Drăgan: La 30 aprilie 2016, Comisia de redactare din Arhivele Naționale a depus la Direcția generală juridică a MAI proiectul Legii arhivelor, cel mai important obiectiv legislativ al Strategiei.

Proiectul de lege urmărește, ca obiectiv principal, mai buna gestionare a domeniului arhivistic, conturarea clară a patrimoniului arhivistic protejat de stat, delimitarea responsabilităților între sectorul public și cel privat, consolidarea statutului Arhivelor Naționale al României ca autoritate unică în domeniu și a arhivelor, în general, ca element esențial de identitate și instrument al bunei guvernări.

Față de legislația în vigoare, Legea 16/1996, proiectul de lege cuprinde o serie de elemente de noutate, impuse de evoluția domeniului arhivistic din țara noastră în ultimele decenii și de experiența internațională din țările democratice. Cele mai semnificative schimbări se referă la:

– înlocuirea conceptului de Fond Arhivistic Național cu cel de Patrimoniu Arhivistic Național (PAN), ca parte integrantă a Patrimoniului Cultural Național Mobil. PAN se va afla sub protecția specială a ANR și se va constitui în urma clasării ca atare a documentelor, devenind mai clar măsurabil și controlabil;

• împărțirea responsabilităților care privesc colectarea, administrarea și

păstrarea documentelor circumscrise PAN, între statul român, prin ANR, și creatorii și deținătorii din sectorul public și privat;

• reglementarea cu claritate a dreptului de proprietate asupra arhivelor,

în conformitate cu prevederile constituționale și ale legislației subsecvente. Arhivele private pot obține statutul de „arhivă de interes public”, în funcție de valoarea documentelor deținute;

• reglementarea cu acuratețe a circulației documentelor care fac parte

din PAN, a condițiilor exercitării dreptului de preempțiune al statului român, prin ANR;

• armonizarea reglementărilor cu o serie de acte normative emise din

anul 1996 și până în prezent, care definesc condițiile de acces la diverse categorii de documente;

• accesul la documentele din arhivele publice și arhivele private de

interes public se va face la împlinirea a 25 de ani de la crearea lor, dacă legea nu stabilește altfel;

• stabilirea, cu mai multă precizie și detaliere, a condițiilor de

funcționare a operatorilor economici prestatori de servicii arhivistice;

• reglementarea managementului documentelor și arhivelor

electronice, a preluării documentelor electronice cu valoare arhivistică la ANR, precum și a rolului instituției în politicile și proiectele naționale vizând societatea informațională;

• stabilirea procedurii prin care documentele clasificate, după ce își pierd

acest caracter, intră în regimul de evaluare și clasare rezervat tuturor documentelor create în sectorul public.

Proiectul, fiind promovat de către MAI, conține implicit asumarea de către minister a noului statut al instituției ANR în subordinea sa. Realitatea a demonstrat, totuși, faptul că acest minister nu are vocație în domeniul administrării arhivelor și nu reprezintă o garanție pentru modernizarea și progresul acestui domeniu definitoriu pentru statul democratic.

Rep: În ce măsură ați reușit să implementați noua Strategie a arhivelor?

Ioan Drăgan: Alegerile de la finele anului 2016 au dat puterea aceluiași partid, PSD, dar altei grupări politice. Trei schimbări la intervale scurte ale cabinetului de miniștri au provocat multă instabilitate și la nivelul MAI. Pensionările masive care au debutat în același an au schimbat total într-un an de zile întreaga conducere militară a Ministerului de Interne și au provocat schimbări importante de personal în toate structurile aparatului central al ministerului. Din păcate, instabilitatea politică, desconsiderarea Arhivelor din partea miniștrilor Petre Tobă și Carmen Dan și a unora dintre noii promovați în fruntea structurilor ministeriale au provocat mari daune procesului de implementare a Strategiei ANR. Structuri și persoane conservatoare și ignorante din cadrul ministerului, dar cu multă influență la nivelul conducerii, îndeosebi din DGIPI, Corpul de Control și Facultatea de Arhivistică, au blocat Strategia și proiectul Legii arhivelor în perioada 2016-2018 sub tot felul de pretexte.

În pofida eforturilor conducerii Arhivelor Naționale, nici măcar în anul Centenarului Marii Uniri, Arhivele țării, păstrătoare ale tezaurului identitar al națiunii, pe baza căruia se scrie istoria, nu s-au bucurat de un alt tratament. Conducerea MAI a refuzat propunerea noastră de a proclama anul Centenarului, 2018, ca „An al Arhivelor Naționale”. Obligațiile legale prevăzute în planul de implementare a Strategiei au fost sabotate manifest de către direcțiile generale și inspectoratele responsabile, cu aprobarea tacită a conducerii ministerului. Acesta a fost momentul în care am înțeles că nu se poate colabora cu MAI nici măcar pe baza unei Hotărâri de Guvern și am făcut din plecarea mea din funcție un semnal că ceva foarte grav se întâmplă cu soarta Arhivelor și nu pot fi părtaș la așa ceva.

Abia de ziua instituției, 31 octombrie 2018, ministrul Carmen Dan a găsit momentul să viziteze Arhivele și să promoveze, în sfârșit, în guvern proiectul Legii, la doi ani și jumătate de la finalizarea lui.

Proiectul a intrat în procedură parlamentară, sub indicativul PL-x nr.31/2019. Dacă s-ar fi adoptat, abia atunci o parte importantă dintre obiectivele Strategiei ar fi putut fi puse în practică. Dintre toate obiectivele strategice, MAI a susținut, prin Secretariatul general de care depinde ANR, doar materializarea unor proiecte pentru Arhive finanțate cu bani europeni, o prioritate guvernamentală. În schimb, atitudinea generală față de ANR a rămas aceeași din partea MAI. Din păcate, nici alte structuri ministeriale nu au dovedit voința sinceră a factorilor de decizie din MAI de a soluționa problema gravă a Arhivelor Naționale. O scenă „de lucru” este edificatoare în acest sens. Avizarea Strategiei de către direcțiile de specialitate din minister, care țineau să-și impună observațiile lor, a durat destul de mult, până la aprobarea finală de către ministru. La o ședință a Comisiei comune cu direcțiile având răspunderi importante în legătură cu ANR, am fost abordat cu gravitate de adjuncții direcțiilor generale Logistică și Financiar din minister, spunându-mi că Strategia nu poate trece așa, deoarece proiecția financiară depășește bugetul de investiții al întregului minister pe un an de zile! Le-am replicat că suma nu este pe un an, ci pe șase ani, că ea exprimă nevoile reale ale instituției, pe care ei înșiși le recunoscuseră și că documentul tocmai fusese aprobat de ministrul Gabriel Oprea. Ultima remarcă a pus capăt discuției; nimeni nu cuteza să încerce a-i schimba decizia ministrului Oprea, numărul doi în guvernul Ponta. Strategia a devenit curând Hotărâre de Guvern, ministrul a plecat, iar soarta Arhivelor a reintrat în malaxorul obișnuit al politicii ministeriale.

Din motive obscure, premierul liberal Ludovic Orban cu adresa nr. 926 din 2.06.2020 comunica președintelui Camerei Deputaților faptul că Guvernul nu mai susține proiectul Legii Arhivelor (!?), care avea practic toate avizele necesare pentru legiferare și se afla pe lista procedurii de urgență. În martie 2021, noul guvern a reiterat poziția de respingere a proiectului de lege, tot fără motivare publică, ca și precedenta. Astfel, a fost pusă sub semnul întrebării nu doar îndeplinirea la termenul prevăzut, anul 2021, a celui mai important obiectiv al Strategiei, ci a fost anulat cu totul proiectul strategic, condamnând Arhivele Naționale la degradare pentru mulți ani de-acum înainte.

Rep: Cine ar fi responsabil de aceste piedici?

Ioan Drăgan: Responsabil de blocarea proiectului de lege este, fără îndoială, Ministerul de Interne, chiar cel care l-a promovat în 2018. O explicație plauzibilă este oferită de interzicerea accesului public la documentele cu mențiunea de secret deținute de Arhivele Naționale, la intervenția serviciului de protecție internă din MAI (DGPI), în primăvara anului 2022. A se vedea prevederile din proiectul de lege, care reglementează gestionarea și accesul la documentele clasificate, eliminând posibilitatea distrugerii abuzive a informației fostă clasificată, pe care o permite Legea 182/2002 și HG 585/2002. De asemenea, accesul liber la documentele de orice fel depuse la ANR fără clauză restrictivă, cvasitotalitatea celor cu mențiunea de secret din deceniile precedente. Pentru 2022, instituția își propunea „elaborarea unei noi strategii instituționale pentru perioada 2022-2027, care să o urmeze pe cea actuală”, cu finanțare externă (!?). Raportul de analiză a activității pe anul 2022 nu mai amintește însă absolut nimic, nici despre Strategia, veche sau nouă, nici despre proiectul Legii arhivelor (!?). MAI își desăvârșește astfel opera funestă de distrugere a instituției Arhivelor Naționale, în disprețul statului democratic, cu concursul vinovat al conducerii instituției.

MAI nu s-a ridicat la înălțimea misiunii de bun administrator al Arhivelor țării și este momentul găsirii unei alte soluții, până nu este prea târziu.

Cosmin PURIȘ