Preşedintele Horea Uioreanu s-a întîlnit cu primarii din Microregiunea ,,Cîmpia Transilvaniei”

Reprezentanţii microregiunii de dezvoltare ,,Cîmpia Transilvaniei” s-au reunit, joi, în prima şedinţă de lucru din acest an, în cadrul căreia  au fost validate mai multe iniţiative privind accesarea fondurilor europene şi guvernamentale în 2013. Reamintim faptul că din această asociaţie fac parte comunele:Căianu, Cămăraşu, Cătina, Cojocna, Geaca,Mociu, Palatca, Suatu şi Ţaga,dar şi un număr de ONG-uri şi întreprinzători  din acest perimetru, în care există o populaţie de aproape 23.000 de locuitorii ce trăiesc în 48 de sate şi 5 cătune.

DSC00091Conform datelor statistice, Microregiunea “Cîmpia Transilvaniei” este una care şi-a motivat substanţial  statutul prin programele realizate, între care amintim Finalizarea proiectului de alimentare cu apă şi canalizare în localităţile Sîntioana, Ţaga, Sucutard, Lacu şi Geaca. Şi tot aici a primit finanţare proiectul: Dezvoltare durabilă în Cîmpia Transilvaniei prin strategii viabile.

La această întîlnire de lucru, desfăşurată la Primăria Mociu,a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, cu unul din secunzii săi specialist în agricultură, Vakar Iştván. Primarul Mociului, Horváth Márton, a salutat prezenţa conducerii CJC la această întrunire,amintind, totodată,că evenimentul îşi are ineditul său prin faptul că, în cei şase ani de cînd funcţionează asociaţia, Horea Uioreanu este primul şef al administraţiei publice a judeţului Cluj ce-i onorează cu prezenţa, aşa cum a făcut-o şi în calitatea de parlamentar.

Preşedintele nu şi-a drămuit timpul în dialogul cu aleşii locali, răspunzînd la multe probleme ridicate pe segmentele administraţiei publice, economice, sociale, de suprastructură, ba chiar şi de urbanism.

În context, el a subliniat că Ziua Unirii îl motivează să-i asigure pe cei prezenţi  că în viitoarele proiecte Consiliul Judeţean poate şi doreşte să fie implicat în elaborarea şi realizarea acestora, pentru a pune în valoare resursele de care dispun aceste unităţi administrativ-teritoriale din zona de interferenţă a Clujului cu Mureşul şi Bistriţa-Năsăud.

Întrebat de primarul comunei Palatca, Ioan Hulduşan, PDL,  cum se va împărţi bugetul în acest an comunelor, Uioreanu a precizat că noua conducere are şi o nouă regulă, aceea  a echităţii. La Cătina, din cauza contestaţiilor pe licitaţie, care se rezolvă în luni de zile în cazul fondurilor europene,autorizaţia de introducere a apei şi canalizării localităţilor Cătina şi Valea Caldă a fost de două ori prelungită, dar aceste “bonusuri” de timp costă sume enorm de mari pentru aceleaşi aprobări  actualizate. Primarul Alexandru Bota a cerut sprijin judeţului  în prelungirea  actualei autorizaţii, deoarece nimic nu s-a modificat geografic şi fizic în proiectul lucrării.
Pentru a sprijini dezvoltarea fermierilor agricoli,preşedintele a enunţat pentru a interveni operativ în situaţiile critice din spaţiul celor 10 comune arondate.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.