Lumina unei stele căzătoare: O poveste despre speranță

A avut loc lansarea unei cărți speciale, vineri, la Cluj. Este vorba despre cartea „Lumina unei stele căzătoare”, scrisă de Antonia Elena Suciu, ilustrată de Daria Anghel, apărută la Editura Europlus din Galați, cu ajutorul sponsorilor GPV România și Mănăstirea Sfântul Antim-Troianu, Râmnicul Vâlcea. Antonia și Daria sunt eleve ale Colegiului Național Gheorghe Șincai și au fost coordonate în acest proiect de profesoara Manuela Botiș.

Cartea este o poveste fermecată despre speranță, misiuni personale, vindecare, magia și căldura divină apărută în felurite ipostaze și a avut lansarea vineri, la Galeria Paul Sima. În cadrul lansării au luat cuvântul Sergiu Man, curatorul Galeriei Paul Sima, profesoarele Cristina Popescu, Voichița Todor, Mimi Gramnea și Manuela Botiș, coordonatorul proiectului și cele două autoare.

Această poveste a fost creată pentru sprijinirea construirii unei clădiri adiacente Centrului de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie, la fel cum și expoziția „Grădinile Edenului” de la Galeria Paul Sima, care adună creațiile elevilor din mai multe școli ale Clujului a fost organizată cu același scop, tot de către profesoara Manuela Botiș.

Lumina unei stele căzătoare ne spune povestea Eleonorei, o domniță dintr-un tărâm magic, „un regat vegheat de norii îngândurați, mărginit de ape sărate și ascuns de păduri ocrotitoare și răcoroase”. Eleonora este proprietara unei patiserii care conține prăjituri ca remedii pentru orice boală, este o făuritoare a vindecării. Într-o zi regina tărâmului este răpusă de o boală grea, de care niciun doctor nu o poate scăpa, iar regele o roagă pe Eleonora să îi vindece soția. De aici încolo începe aventura Eleonorei, care pornește în căutarea ingredientelor necesare, printre care se numără și lumina unei stele căzătoare. În misiunea ei, Eleonora întâlnește obstacole, dar și călăuze cu puteri miraculoase, care o ajută să treacă de orice greutate.

Antonia ne ajută să pătrundem în tărâmul său prin scrisoarea către cititor, așezată la începutul cărții: “Am dorit să scriu acest basm, să aduc măcar un grăunte de lumină și praf de zâne în viețile cititorilor, pentru că am crezut dintotdeauna că unul dintre cele mai bune lucruri pe care le pot face pentru cineva este să pun pe hârtie povești care să le ajungă la suflet, să le vorbească doar lor, șoptit, așa cum ar face-o un prieten bun.” De la prima până la ultima pagină, cartea este căldură și lumină materializate, iar ilustrațiile Dariei Anghel dau culoare valențelor atât de pure și de lirice gândite de Antonia. Antonia, o adevărată scriitoare la început de drum și Daria, o artistă cu un dar senzațional, reușesc să ne convingă că magia este lângă noi mereu, tot ce trebuie să facem este să ne dăm voie să o vedem.

Domnul Sergiu Man și-a ales cuvintele foarte bine când a declarat că lansarea acestei cărți nu este altceva decât prezentarea frumosului în diversele sale forme: “frumosul cuvântul scris și țesut într-o poveste fascinantă, ludică și însuflețitoare, frumosul cuvântului ilustrat și pictat cu multă atenție, tehnică și dedicație, frumosul unui gest altruist, frumosul expoziției în care ne aflăm și frumosul pe care îl simțim noi toți atunci când facem un bine”.

O carte costă 50 de lei, iar banii obținuți din valorificarea cărților vor ajunge tot la Centrul Sfântul Nectarie. Expoziția “Grădinile Edenului” mai poate fi vizitată până marți, 28 noiembrie inclusiv.  Un tablou costă 200 de lei, iar astfel, oricine poate susține extinderea spitalului.

Mara A. MUNTEAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.