Un nou pod rutier a fost dat în folosință la Cluj-Napoca

Podul de peste canalul Morii din zona străzilor Oțetului și Uzinei Electrice construit în cadrul unui proiect de regenerare urbană a fost dat în folosință. Podul cu două benzi carosabile pe sens, trotuare și piste de biciclete asigură legătura dintre strada Moților și Strada Uzinei Electrice, până la Splaiul Independenței.
Proiectul „Regenerarea urbană a zonei străzilor Calea Mănăștur – Calea Moților – Uzinei Electrice – Oțetului – Mărginașă” a inclus modernizarea acestora și construirea unui pod peste Canalul Morii.

 

“Noua organizare geometrică a intersecției Oțetului-Ilie Măcelaru-Uzinei Electrice, prevăzută cu instalație de semaforizare permite circulația atât dinspre strada Uzinei Electrice, cât și dinspre strada Ilie Măcelaru spre strada Oțetului, către Calea Mănăștur. Măsura are drept scop creșterea siguranței participanților la trafic”, a transmis primarul Emil Boc.

Modernizarea coridorului pe axa est-vest s-a realizat prin reducerea suprafeței carosabile, rezultând pe Calea Mănăștur 4 benzi de circulație cu gabarit redus, având fiecare lățimea de 3 m. Pentru axa nord-sud s-a prevăzut realizarea unei artere directe care să asigure legătura rutieră, velo și pietonală în mod direct pe traseul Pod Garibaldi – str. Uzinei Electrice – str. Oțetului – str. Mărginașă, prin realizarea exproprierilor necesare și construirea unui pod peste Canalul Morii, însoțite de extinderea străzii Oțetului la 4 benzi de circulație, introducerea de benzi pentru biciclete pe ambele sensuri de circulație și extinderea spațiilor destinate trotuarelor.
Pentru strada Mărginașă s-a prevăzut lărgirea la 3 benzi în zona intersecției cu Calea Mănăștur – Calea Moților pentru asigurarea lățimilor minime necesare circulației auto în siguranță și pentru realizarea spațiului de încadrare pentru preselectare direcție de circulație (stânga-dreapta).

Toate intersecțiile și trecerile de pietoni de pe segmentele de stradă cuprinse în proiect au prevăzută semaforizare într-un sistem inteligent de management trafic adaptiv, cu sisteme de prioritizare a mijloacelor de transport public față de circulațiile auto private.

În cadrul proiectului au fost plantați 179 de arbori noi cu grătare de protecție, aproape 7000 de arbuști și plante perene și s-a amenajat o suprafață totală de 885,19 mp de spațiu verde.
De asemenea s-au amenajat piste biciclete pe Calea Mănăștur-Calea Moților-str. Oțetului-str.Uzinei Electrice cu o lungime totală de 2608 ml și mobiler urban (bănci, coșuri de gunoi, copertine stație bus Agronomie).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.