Chopin, talentul ce a devansat epoca. Christophe Alvarez: abordări sensibile și nobile

Să fiu sincer, îmi era și ne era dor de o seară Chopin. Trebuie să-i mulțumim pentru programul serii de miercuri, 18 octombrie, pianistului Christophe Alvarez, regal Chopin  fără nicio exagerare. Și când spun regal am în vedere trei aspecte, toate de o importanță egală, interpretarea  celor două concerte pentru pian și, ca  noutate absolută, transcripția camerală pe care o datorăm pianistului american Kevin Kenner, respectiv Sala Studio a Academiei Naționale de Muzică ”Gheorghe Dima”, ca intimitate garanție sigură a vechilor saloane imperiale. Iată de ce se impune o paranteză și voi lua, ca exemplu, Concertul nr 2 pentru pian în fa minor op 21, compus în 1829, prezentat în martie 1830, dirijorul Karol Kurprinski având la îndemână o orchestră camerală. Nu trebuie uitat nici faptul că orchestrele simfonice erau rare în Polonia începutului de secol 19. Odată cu acest concert însă, pătrundem în saloanele Palatului Krasinski, de la Varșovia. Transcripțiile lui Kenner readuc în memoria afectivă noțiunea de salon cultural, de mecenat dacă acceptați ideea. Cert este că cele două variante camerale nu sunt cu nimic inferioare celor pentru orchestră. Aș spune că sunt mai pretențioase, mai solicitante, de o cu totul altă implicare afectiv-emoțională.

În același timp, trebuie să mărturisesc că-mi era dor să-l revăd și să-l reascult pe Christophe Alvarez, având în memoria afectivă o excelentă interpretare a Concertului pentru pian și orchestră nr 21 în do major KV 467 de Mozart (noiembrie 2019), sub bagheta dirijoarei Elizabeth Askren (prea ușor și nemritat s-a renunțat la colaborea cu ea). Așteptările nu mi-au fost și nu ne-au fost deloc înșelate, Christophe Alvarez oferindu-ne, la cotele măiestriei interpretative, două momente pe care sigur, cei prezenți, și le vor aminti mult timp. Plusul a venit din partea partenerilor de scenă-Vlad Răceu/vioară I, Răsvan Dumitru/vioară II, Traian Boală/violă, Torok Zsolt/violoncel, Gyorgy Robert/contrabas-, soliști, instrumentiști și profesori experimentați, de o omogenitate specifică maeștrilor.

I-am privit fața, sclipitoare, radiind de bucurie și mulțumire. La pian, Christophe Alvarez este în mediul său, chiar dacă vorbim despre un adevărat tur de forță, început cu Concertul nr 2 pentru pian și orchestră în fa minor op 21 (1829; Maestoso/de un suflu romantic cuceritor-Larghetto–Rondo/Allegro vivace, o coda ce evidențiază tehnica solistului) și continuat cu nr 1 în mi minor op 11 (1830; Allegro maestoso–Larghetto-Rondo vivace), în ambele având de-a face cu sonorități bogate, ritmuri pline de elan, tinerești, eroice chiar, dar și ritmuri calme, redate cu elocință.

Dacă ar fi să mă opresc asupra câtorva date ce țin strict de interpretările celor două concerte, atunci trebuie subliniat că avem în Christophe Alvarez un autoritar stăpân al pianului. Dovadă sunt frazarea cursivă; tonul pe cât de generos, pe atât de strălucitor; lejeritatatea și densitatea expresivă prin dozaj adecvat; nuanțată paletă sonoră, un joc pianist propriu și original în concepție, toate permițându-i crearea unei atmosfere de un intens lirism,  de elan tineresc în spiritul partiturilor, abordate cu sensibilitate și noblețe.

3 noiembrie 2023, Auditorium Maximum

Rețineți această zi și dată. Pentru că veți avea ocazia să (re)ascultați ambele concerte pentru pian și orchestră pentru pian de Chopin, interpret Christophe Alvarez, dirijor Alexander Humala.

Demostene Șofron

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.