Tâlcuirea Praznicului Schimbării la Față

Evenimentul Schimbării la Față ocupă un loc central și de maximă importanță în viața Mântuitorului, momentul fiind pentru ucenicii Săi o pregustare a Învierii Sale.

Evenimentul a avut loc cu 40 de zile înainte de Răstignirea, Moartea și Învierea Sa, având ca scop principal întărirea credinței ucenicilor în posibilitatea învierii Sale din morți. Relatat cu multe sau mai puține amănunte de către trei, din cei patru evangheliști – Matei (17, 1-8), Marcu (9, 2-8) și Luca (9, 28-36), momentul urma să fie prăznuit în luna martie, în funcție de data prăznuirii Paștilor. Pentru a nu fi suprapus cu Lăsatul secului de brânză, Părinții au hotărât sărbătorirea lui la data de 6 august, cu 40 de zile înaintea praznicului Înălțării Sfintei Cruci, care reamintește și reactualizează pătimirile și moartea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos.

Învățătura de credință despre iconomia lui Hristos, unele stihiri, condacul și alte cântări ale praznicului mărturisesc dorința lui Hristos de a întări ucenicilor credința în dumnezeirea Sa: „Când Te vor vedea răstignit, au să cunoască Patima cea de bunăvoie și să propovăduiască lumii că Tu ești raza Tatălui”. Înțelesurile teologice și tâlcurile duhovnicești ale praznicului Schimbării la Față au fost cercetate de marii Sfinți Părinți ai Bisericii: Ioan Damaschinul, Andrei Cretanul, Leon cel Mare, Chiril al Alexandriei și mulți alții. Părintele profesor Dumitru Stăniloae, într-un comentariu dedicat acestui praznic, în cartea Iisus Hristos, Lumina lumii și îndumnezeitorul omului identifică șase motive principale pentru care Hristos S-a schimbat la față pe Muntele Taborului:

1. Ca dovadă anticipată a învierii și dumnezeirii Sale, dovada mântuirii tuturor celor ce cred în El și confirmarea mărturisirii apostolilor dată prin Petru, în Cezarea. Arată că între iubirea, puterea Sa dumnezeiască și jertfa Sa nu este contrazicere, căci moare de bună voie, dar și înviază.

2. Hristos le arată apostolilor că S-a coborât și se va înălța prin jertfă nu numai pe sine ca Om, ci și ceilalți oameni care cred în El. Aceasta este semnificația prezenței profeților Moise și Ilie. Iar transfigurarea feței, trupului și a hainelor arată anticipat transfigurarea întregului cosmos.

3. Mărturia Tatălui: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-l Ascultați!” (Matei 17,5) arată că Mântuitorul Hristos este Fiul Tatălui veșnic, Dumnezeu și Om în același timp, dar mai arată că toți cei care cred în El vor deveni fiii Tatălui ceresc, prin înfierea pe care o dă trăirea în Duhul Sfânt.

4. Arătându-Se pe Tabor în lumină dumnezeiască cu trupul, Hristos ne arată prin aceasta înveșnicirea trupului omenesc și marea iubire și apropiere pe care o are Dumnezeu față de noi. Lumina și bucuria învierii se arată acum pe fața lui Moise, a lui Ilie și a tuturor oamenilor, lucru care nu se mai întâmplase niciodată până atunci, toți trăind bucuria comuniunii în iubire cu Hristos.

5. De bucuria aceste comuniuni, sfinți și toți cei mântuiți nu se mai satură niciodată. Lumina comuniunii cu Hristos este nesfârșită, la fel ca bucuria pe care o aduce, de aceea apostoli vor să înveșnicească acel moment, exprimându-se prin Petru: ,,Bine ne este să fim aici, să facem trei colibe”… (Matei 17, 4).

6. Lumina care va iradia din Hristos în veacul viitor, umplându-i pe toți de lumină, sau făcându-i pe toți lumină nu va anula trupurile, dar lumina în care se văd face să nu se mai simtă spațiul. Hristos nu S-a mulțumit să-i convingă pe ucenici doar cu învățătura Sa, ci le-a arătat în mod vizibil că El este Persoana dumnezeiască a întregii umanității.

Mitropolitul și teologul grec Hierotheos Vlachos de Nafpaktos face un amplu comentariu teologic al Praznicului Schimbării la Față, aducând în atenție unele observații teologice ale Sfinților Părinți. El spune că momentul Schimbării la Față, în care Hristos și-a dezvăluit o parte din frumusețea, lumina și slava Sa veșnică – toate acestea fac parte din dumnezeirea Sa, numită Theotita, comună tuturor persoane ale Sfintei Treimi -, este precedat de alte două momente în care Hristos Își descoperă și arată puțin din slava Sa, apostolilor Săi.

Primul este cel al chemării celor doi ucenici, Andrei și Ioan, după ce Ioan Botezătorul l-a prezentat ca ,,Miel al lui Dumnezeu” (Ioan 1, 36). Aceștia l-au întrebat: „Rabi (Învățătorule), unde lucuiești?” Iar Hristos i-a chemat să vină la El. Conform Sfântului Evanghelist Ioan: „Au mers deci și au văzut unde locuia și au rămas la El în ziua aceea” (Ioan 1, 35-39). Mitropolitul Hieroteos afirmă că Hristos, atunci când și-a întors fața spre cei doi, le-a descoperit puțin din frumusețea dumnezeirii Sale, iar cei doi viitori apostoli, ascultându-I dulcile cuvinte, au contemplat toată ziua slava luminii feței lui Hristos, căci casa lui Dumnezeu este lumină neapropiată.

Al doilea moment este cel al chemării apostolilor, între care se afla și viitorul sfânt Apostol Petru, la prima minune a prinderii peștilor. După ce toată noaptea s-au ostenit în zadar, fără a prinde vreun pește, atmosfera creată de minunea săvârșită a adus peste cei prezenți o teamă sfântă, simțământul prezenței lui Dumnezeu. Petru a căzut la picioarele lui Hristos și i-a spus: ,,Doamne, ieși de la mine căci sunt om păcătos” (Luca 5, 8). Cuvintele sale sunt rodul fricii de Dumnezeu și a simțirii prezenței Lui.

Fără a intra multiplele comentarii teologice pe care mitropolitul Hieroteos le face în legătură cu evenimentul propriu-zis al Schimbării la Față, amintim observația că atunci când S-a schimbat la Față, Hristos nu S-a transformat sau transfigurat, ci a lăsat să se vadă, atât cât au putut ucenicii, ceea ce era El de fapt, le-a arătat o rază a dumnezeirii Sale. Hristos a mai arătat atunci, potrivit Sfântului Ioan Damaschim, firea umană îndumnezeită, în momentul unirii ipostatice, realizate la Buna-Vestire, în pântecele Preasfintei Fecioare. De asemenea, Sfântul Grigore Palama observă că ucenicii n-ar fi putut vedea lumina necreată dacă nu ar fi fost curățiți ca să o poată primi, să fie ei înșiși în lumină. Observația este rodul experienței sale duhovnicești, având fapt relevant întâlnirea Sfântului Serafim de Sarov cu ucenicul său Motovilov, căruia i-a fost dat să vadă slava și lumina taborică a Duhului Sfânt prin mijlocirea Sfântului Serafim, duhovnicul său.

Arhim. dr. Andrei COROIAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.