95 de ani de la unirea Bucovinei cu România

A şaptea ediţie a ‘’Festivalului Bucovina” a debutat ieri la Cluj-Napoca şi vine să marcheze aniversarea a 95 de ani de la unirea Bucovinei cu ţara mamă România. Acţiunile dedicate Zilei Bucovinei au început cu o dezbatere organizată la ora 15 la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca. La dezbatere au luat parte numeroşi studenţi bucovineni şi basarabeni, discuţiile fiind axate în special pe problemele pe care le întîmpină în România studenţii proveniţi din afara spaţiului UE.

Conferinţa a fost urmată de recitalul pentru pian şi chitară „Cîntare pentru Bucovina”,  ce a avut loc începînd cu ora 20 la un club din centrul oraşului. Vineri, începînd cu ora 15, studenţii bucovineni şi basarabeni vor participa în Piaţa Muzeului la Flashmobul „Împreună în Europa”. Scopul acţiunii este de a sensibiliza opinia publică şi pe decidenţii europeni cu privire la importanţa susţinerii Moldovei şi Ucrainei în procesul de aderare la valorile europene. Manifestările dedicate aniversării a 95 de ani de la Unirea Bucovinei cu România vor continua, de la ora 18, la Cinema Mărăşti, unde va fi proiectat filmul românesc „La limita de jos a cerului”.

Tot în cadrul ‘’Festivalului Bucovina’’, organizat de Grupul de Iniţiativă Basarabeană, sînt  programate  sîmbătă Campionatul de fotbal ‘’Cupa GIB” şi concursul intelectual „Ce? Unde? Cînd?”. ‘’’Festivalul Bucovina” este adresat publicului larg şi îi invită pe toţi cei interesaţi să se alăture organizatorilor. ‘’Bucovina nu poate fi ‘’povestită’’, ea trebuie văzută”, se arată într-un comunicat remis presei de organizatori. Totodată, studenţii basarabeni şi bucovineni care studiază la Cluj-Napoca vor să marcheze Ziua Naţională a României într-un mod cu totul special. În acest sens, aceştia se vor deplasa duminică la Alba Iulia pentru a lua parte la evenimentele dedicate aniversării a 95 de ani de la Marea Unire. Cu această ocazie, studenţii se vor prinde în Hora Unirii pentru a atrage atenţia că ziua de 1 Decembrie este importantă şi pentru românii care trăiesc peste Prut, precum şi pentru cei din zona Cernăuţi şi Herţa.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.