Uniunea bancară divizează Uniunea Europeană

Consiliului European de Vară se reuneşte la Bruxelles ]n principal pentru a adopta ”Pactul pentru creştere şi locuri de muncă” şi a lansa faza finală a negocierilor pentru viitorul cadru financiar multianual 2014-2020.

Deşi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, consideră că rolul acest summit este de a da, ”mai mult ca oricînd, un semnal într-o manieră clară şi concretă că facem tot ce este necesar pentru a răspunde crizei”, reuniunea de la Bruxelles găseşte cele 27 de state membre UE profund divizate cu privire la cum va funcţiona integrarea bancară. Marea Britanie şi România sînt în favoarea unei uniuni bancare, dar nu vor adera la ea. Franţa, Austria, Belgia şi Ciprul doresc două niveluri – unul pentru zona euro şi unul pentru cele 27 de ţări membre ale UE. Alte ţări, printre care Luxemburgul, vor sprijini proiectul cu condiţia ca toţi cei 27 de membri să adere, în timp ce Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Ungaria, Lituania, Olanda şi Suedia sînt împotriva planului.

Deutchland uber alles

Înainte de a pleca spre Bruxelles, cancelarul german Angela Merkel a respins vehement apelurile din UE pentru introducerea rapidă a euro-obligaţiunilor pentru a pune în comun datoriile din cele 17 ţări membre ale zonei euro. ”Nu avem de gînd să le permitem. Le consider greşite din punct de vedere economic şi contraproductive”, a spus ea, adăugînd că ”avem nevoie de o Europă care să funcţioneze eficient – pieţele sînt în căutarea acestui lucru – şi de o Europă în care ţările să se ajute reciproc”.
Opoziţia tot mai vehementă a cancelarului german faţă de ideea împărţirii datoriei zonei euro este în opoziţie cu opiniile altor lideri europeni, printre care şi cea a lui
François Hollande. Preşedintele francez consideră că eurobondurile ar trebui să fie o prioritate a UE, pentru a ajuta ţări precum Italia şi Spania, determinînd o scădere a costurilor lor de creditare.
Pe de altă parte, Merkel a mai afirmat că Germania va continua să facă campanie pentru taxa asupra tranzacţiilor financiare la nivel european, taxă care a fost respinsă direct de Marea Britanie şi care a generat o dispută între ea şi premierul Cameron, atunci cînd a fost propusă prima dată la începutul anului.
În pofida tuturor tensiunilor, spun diplomaţi ai UE, summitul nu-şi poate permite să eşueze. Ei prezic că reuniunea va încerca să liniştească pieţele financiare prin aprobarea de principiu a uniunii bancare şi a unui ”pact privind locurile de muncă şi creşterea” în valoare de 130 miliarde de euro.
David Cameron intenţionează să adopte o abordare conciliantă după ce solicitările sale de protecţie specială pentru Regatul Unit au fost respinse la summitul UE din decembrie anul trecut, iar el a opus un veto faţă de un nou ”pact fiscal”.

Bruxelles – primul test internaţional pentru Victor Ponta

Andrei Marga, ministrul român al Afacerilor Externe, s-a s-a limitat la declaraţii de complezenţă. ”Aş spune că este o reuniune de importanţă istorică a Consiliului European; indiferent dacă se iau sau nu decizii, cu siguranţă se pun în joc orientări majore pentru Europa viitorului şi cred că punctul esenţial este efortul de a complementa politica disciplinei financiare cu politica creşterii economice. Cred că acest lucru este foarte important pentru Europa anilor ce vin”, a declarat el, adăugînd că ”delegaţia condusă de primul ministru Victor Ponta a primit toate însemnele care trebuie primite pentru a participa la Consiliu”.

Este de urmărit dacă Victor Ponta – care şi-a cîştigat cu greu ”poziţia” la Bruxelles după confruntarea cu Traian Băsescu – va avea cu adevărat o poziţie sau prezenţa sa va fi una mai degrabă decorativă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.